Le dimanche des Pâques

Après la messe des Pâques, les gens vont chez eux. C’est le seul jour de l’an où les Motzi ne sortent pas du tout, je veux dire ils ne descendent pas au centre pour faire des courses ou bien quelque affaire qu’on finalise devant un verre dans une des tavernes. On ne fait pas des visites ce jour.

Le dimanche des Pâques , après la messe on reste à la maison, on se repose, on mange de bonnes choses.

Les jeunes se réunissent l’après-midi pour une partie de foot sur un terrain neutre, plus ou moins aménagé. Avant, il y avait un terrain de sport aménagé sur le terrain d’une famille qui a été expropriée de force par les communistes, mais maintenant il n’y en a plus. Pourtant on en a besoin.

Nous avons découvert deux terrains de football pendant la longue promenade qu’on a fait: un dans l’est de la commune sur la colline de Pănteşti, entre les villages de Faţa Lăpuş et Raviceşti, où environs 40 personnes se sont réunis pour jouer au ballon ou pour regarder. Nous ne sommes pas arrivés jusque là-bas, car sur le chemin il y avaient des endroits très boueux et en plus c’était trop tard, mais j’ai pris quelques photos de loin.

Le deuxième c’était dans la vallée, dans le village de Galbena où il y avait un terrain toujours improvisé où il y avaient des portes et quelqu’un avait marqué le terrain avec de la sciure. Sur ce terrain aussi, on a joué au football tout l’après-

midi.

După slujba de Paşti, oamenii merg acasă. Este singura zi din an în care Moţii nu ies, stau acasă, vreau să zic, nu coboară în centru pentru a pierde vremea, a face cumpărături sau a rezolva ceva afacere importantă în faţa unui pahar, într-una dintre cîrciumi.

Nu se fac vizite în această zi.

În duminica de Paşti, se stă acasă, în familie, lumea se odihneşte, mănîncă bunătăţi.

Tinerii se adună, după masă, pentru o partidă de fotbal, pe un teren neutru, mai mult sau mai puţin amenajat.

Înainte vreme, exista un teren de sport amenajat de autorităţi, un teren ce fusese confiscat de către comunişti de la o familie ce li se părea prea bogată, acuma nu mai e acel teren.

Totuşi e nevoie de aşa ceva.

Noi am descoperit două astfel de terenuri în timpul unei lungi plimbări pe care am făcut-o după plecarea fiului nostru: unul sus, pe dealul Pănteştilor, între satele Faţa Lăpuş şi Raviceşti, unde vreo 40 de persoane se adunaseră pentru a juca fotbal sau pentru a privi. Noi nu am ajuns pînă acolo, pentru că, pe drum, erau cîteva locuri noroioase şi apoi era prea tîrziu, dar am făcut cîteva fotografii de departe.

Al doilea, l-am aflat în vale, în satul Galbena. Ultimii amatori de sport tocmai plecau,după ce jucaseră fotbal pe un teren tot improvizat, cu porţi şi...”aţit”, adică marcat cu rumeguş după o sfoară ca să fie drept.