Monday, April 19, 2010

Invasion

Le 19 avril 2010
Lundi. Je me suis couchée tard. Mes yeux se sont fermés pendant que je lisais la Guerre des mondes, je venais de lire l’intrigue du roman , une invasion de la terre, non, pour le moment il s’agîssait de l‘invasion d’un village, par des créatures qui venaient de la planète Mars, qui étaient des monstres. Et j’habitais dans la chambre de La Dilligence aux Chevaux, dont Mme Hall avait louée à l’homme invisible qui était fou et en plus suivi par des Martiens. Je voulais descendre de ma chambre quand j’ai entendu du bruit et j’ai compris que la propriétaire avait donné la même chambre à cet étrange personnage toujours en colère contre les gens. Enfin, je ne pouvais plus récupérer mon argent, je ne pouvais plus partir car il n’y avait pas d’autre moyen de transport que le lendemain, il n’y avait non plus autre auberge dans le village et j’étais en panique. Il pleuvait si fort, j’entendais  l’eau qui coulait du ciel ou peut-être de Mars et un bruit bizarre comme quelqu’un qui frappait à la porte, pas à la porte mais dans mon cerveau et c’était si insupportable que j’ai voulu courir pour ne plus l’entendre et je suis tombée dans le vide. Un sursaut et je me suis réveillée. Ah, ce n’était qu’un cauchemar, il était 7h30, Liviu se rasait et faisait du bruit avec le rasoir au bord de la cuvette... Mon Dieu! Pas d’homme invisible, pas de Martiens, mais dehors il pleuvait doucement.

Luni. M-am culcat tîrziu. Ochii mi s-au închis în timp ce citeam Războiul lumilor, tocmai citisem intriga romanului, o invazie a Terrei, nu, deocamdată doar a unui sat, de către nişte creaturi care veneau de pe planeta Marte, erau nişte monştri cu tentacule, urîţi, mari şi răi. Eu locuiam într-o cameră de la Poştalionul cu cai, pe care doamna Hall o închiriase şi Omului invizibil, un nebun, pe care il mai urmăreau şi marţienii. Am înţeles asta pe cînd coboram scările: proprietara închiriase aceeaşi camera, singura pe care o avea de altfel, şi acestui personaj veşnic furios pe ceilalţi oameni. În fine îngrijorarea mea era tot mai mare pentru că nici nu-mi mai puteam recupera banii, nici nu puteam pleca neavînd mijloc de transport decît adoua zi, iar alt han nu exista. Mai şi ploua, şi încă aşa de tare că se auzea apa cum curge din cer sau poate chiar de pe Marte, şi auzeam un zgomot ca atunci cînd cineva bate în uşă discret dar insistent, sau poate că bătea chiar în creierul meu ceea ce era atît de insuportabil, încît am dat să fug cuprinsă din ce în ce mai tare de panică, m-am împiedicat şi am alunecat în gol. O tresărire puternică şi m-am trezit. Ah, nu fusese, decît un coşmar, era ora 730, Liviu se bărbierea în baie şi din cînd în cînd lovea aparatul de ras de marginea chiuvetei. Dumnezeule, Doamne! Nici vorbă de om invizibil, nici vorbă de marţieni, dar afară ploua încetişor.

4 comments:

  1. Un coşmar nu e un lucru agreabil dar povestirea lui e captivantă. Felicitări!A1

    ReplyDelete
  2. Cu ştirile alarmante de la tv, cu norul de praf vulcanic, nici nu-i de mirare că lumea are coşmaruri, iar dacă mai şi citeşti sf e inevitabil. Dar ai povestit fain...O zi bună!A1

    ReplyDelete
  3. Sympatique texte!J'aime la petite histoire. Bonne continuation!

    ReplyDelete