Le chat, Stelou

Le 17 janvier 2014

Vendredi. Depuis des jours, je vis dans un stress continuel, mon chat, un malin et un polisson, a miss sa bouche dans un traquenard, dans un piège, je suppose, il a été gravement blessé, il ne pouvait pas manger, mais il avait faim, il ne pouvait pas faire sa toilette, il était malheureux. Moi aussi. J’ai dit qu’il

était malin, il a toujours été comme ça, quand on lui donnait à manger il prenait le repas comme un voleur. Il ne voulait pas manger dans la maison, maintenant qu’il est déjà vieux, il aimerait être caressé, mais il reste soupçonneux. Pourtant il est le

mien et le voici maintenant en mourant de faim devant ma porte, il ne veut toujours pas entrer dans la maison...Liviu ne peut pas le regarder, en plus il ne croit pas qu’il s’agît d’un piège, peut-être il est malade, il a la rage?!. Si quelqu’un répete souvent la

même chose, on commence à douter...

Eh, bien, aujourd’hui, il va mieux. Il a mangé un peu.

Vineri. De zile întregi trăiesc într-un stress continuu, mîţul meu, altmintrelea, un hoţoman, şi-a băgat botul, presupun, într-o cursă, a fost grav rănit, nu poate mînca şi e flămînd, nu–şi poate face toaleta, este nenorocit. Eu la fel. Am zis că e un hoţoman, întotdeauna aşa a fost, cînd îi dădeam mîncarea o lua ca şi cînd ar fi furat-o. Nu vrea să mănînce în casă, acum că e bătrîn ar vrea să fie mîngîiat, dar rămîne bănuitor şi nesuferit. Totuşi e al meu şi iată-l murind de foame în faţa uşii, tot nu vrea să intre în casă. Liviu nu poate să-l vadă aşa, mai şi presupune că are vreo boală, o fi turbat?! Cînd cineva îţi tot repetă o chestie, chiar dacă e o prostie, ajungi să ai îndoileli...

Ei bine, azi e mai bine, a mîncat un pic.