Toujours hiver

Le 18 mars 2010

Derrière la maison il y a des basses-cours où les voisins élèvent des volailles, des poules et des coqs. Ceux-ci se font entendre jour et nuit en guise d’horloge qui nous rappellent sans faute l’heure qu’il est, même pendant la nuit. De l’appartement on ne les entend pas, mais de la petite maison en bois où nous habitons, on a l’impression d’habiter ensemble...Pourtant nous sommes tellement habitués au chant des coqs, que nous ne les entendons plus. L’habitude, la deuxième nature.

On est vers la fin du mois de mars, mais l’hiver est toujours prèsent. On entend le plus souvent le chant des petits oiseaux qui attendent le printemps. Même le caquetage des poules qui vont pondre est plus gais, quoiqu’elles n’aiment pas la neige, et quand il y en a elles pondent moins. Ce matin, je crois avoir entendu le bavardage des mères poules. Avec ou sans neige, le printemps arrivera sans faute.

În spatele casei se găsesc ogrăzi unde vecinii cresc  păsări de curte, găini şi cocoşi. Aceştia, cocoşii, se aud zi şi noapte, amintindu-ne fără greşeală ora care e, chiar şi în timpul nopţii. Din apartament nu se aud, dar din căsuţa în care stăm noi, avem impresia că locuim împreună...Totuşi, ne-am obişnuit, nici nu-i mai auzim. Obişnuinţa este a doua natură.

Ne aflăm spre sfîrşitul lunii martie, dar iarna este încă o prezenţă ce nu poate fi ignorată. Cîntecul păsărelelor care aşteaptă primăvara se aude tot mai des. Chiar dacă mai este zăpadă găinile care ouă se aud tot mai mult şi ele, semn că vremea bună se apropie. În această dimineaţă, cred că am auzit cloncănit. Cu sau fără zăpadă primăvara soseşte în cele din urmă. Teofil, vecinul nostru, zice că deja de o luna cloceşte cîte o găină, dar nu i-a pus ouă, pentru că îngheaţă.