duminică, 16 ianuarie 2011

Mihai Eminescu

l'étoile



Eminescu.jpg

A l'étoile qu'on aperçoit 
Il y a un si long chemin 
Que la lumière traversa 
Par les millénaires sans fin. 

Peut-être est-elle éteinte dans 
L'immensité des lointains bleus 
Mais c'est à peine maintenant 
Qu'elle reluit dans nos yeux.

Les traits de 1'astre mort là-bas 
Montent au ciel lentement; 
Elle était sans qu'elle fût là, 
Quand on la voit elle est néant.

Ainsi quand notre amour divin 
Périt dans la profonde nuit, 
L'éclat de notre feu éteint 
Persiste encore, nous poursuit. 


(Traduction Maria Cucunoiu) 

La steaua 


La steaua care-a răsărit 
E-o cale-atât de lungă, 
Că mii de ani i-au trebuit 
Luminii să ne-ajungă.



Poate de mult s-a stins în drum 
În depărtari albastre, 
Iar raza ei abia acum 
Luci vederii noastre.



Icoana stelei ce-a murit 
Încet pe cer se suie;
 
Era pe cînd nu s-a zărit, 
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel cînd al nostru dor 
Pieri în noapte-adîncă, 
Lumina stinsului amor 
Ne urmăreşte încă.


(1886, 1 decembrie)



3 comentarii:

  1. LUCEAFARUL



    A fost odată ca-n povesti
    A fost ca niciodată,
    Din rude mari împărăteşti,
    O prea frumoasă fată.

    Merci pentru "La steaua"A1

    RăspundețiȘtergere
  2. Eminescu - ignorat sau dincolo de timpul nostru?!?

    RăspundețiȘtergere