Les jardins de mon père

Le 2 juillet 2010

Vendredi. Depuis hier encore, Liviu voulait qu’on parte. Finalement, je l’ai convaincu de rester jusqu’a demain matin, mais aujourd’hui, vers 14 h de l’après-midi il m’a annoncé que nous partions. On n’avait pas des bagages, nous, mais j’ai voulu prendre de la confiture des abricots de la dépense et quelques griottes du jardin. J’ai cueilli donc des fruits: cerises, griottes et Liviu a mangé des pommes. Il y avait beaucoup de pommes, pas encore mûres, des pommes d’été, les branches des pommiers cassées. Il y a des personnes qui aiment les manger avant qu’elles mûrissent.

Une fois arrivés à Alba Iulia, Liviu n’a pas su trouver l’adresse de notre fils, Liviu ne demande jamais par où il faut aller, donc l’énervement inevitable ce qui a gâché tout le charme des ces petites vacances. Il nous arrive souvent dernièrement des tels ennuis...peut-être, avec l’âge il ne maîtrise plus si bien la voiture et il ne veut pas accepter une chose pareille???

Mais moi, j’ai été dans mon élément pendant ce voyage et, à Păgida, j’ai lu un roman policier écrit par un Français: Alain Gandy, L’affaire Combes.

Vineri. De ieri încă, Liviu voia să plecăm. Pînă la urmă, l-am convins cumva să rămînem pînă mîine dimineaţă, dar astăzi către ora 14^oo m-a anunţat că plecăm. Nu aveam bagaje, dar am vrut să iau nişte dulceaţă de caise din cămară şi fructe din grădină: am cules deci cireşe, vişine, iar Liviu a mîncat mere. Erau foarte multe mere de vară, ramurile atît de încărcate, ca niciodată, unele s-au rupt sub greutatea fructelor. Bineînţeles nu-s coapte încă, dar sînt oameni cărora le plac fructele verzi.

Odată ajunşi la Alba Iulia, Martin se întorsese de la lucru, ne aştepta, dar nu crezi că s-a enervat omul ăsta pentru că n-a găsit strada, într-un cartier rezidenţial mai nou şi nu era prima dată cînd i se-ntîmpla una ca asta, el nu e omul care să întrebe dacă nu cunoaşte bine oraşul. Chestia asta a stricat tot farmecul micii noaste vacanţe la ţară. În ultima vreme, ni se întîmplă mereu asemenea lucruri, nu ştiu de ce, poate cu vîrsta ne pierdem unele abilităţi şi nu vrem s-o recunoaştem ???

În ceea ce mă priveşte, m-am simţit în elementul meu în timpul acestei scurte vacanţe, mi-am propus să nu mă supăr deşi ştiam cu cine plec la drum. La Păgida am citit chiar un roman poliţist franţuzesc: Alain Gandy, Afacerea Combes.