Monday, July 5, 2010

La maison solitaire



Le 1-er juillet 2010
Jeudi. Nous avons passé plusiers heures dans la ville d’Alba Iulia, Martin était au travail, nous sommes arrivés à Păgida le soir, Liviu n’avait pas pris de l’essence et depuis  aujourd’hui elle est plus chère... Il a fait d’ailleurs plusieurs bêtises: il a oublié, par exemple, son képi dans le local où on a mangé et, bien sûr, cela l’a beaucoup dérangé.
À la maison de Păgida une nouvelle: un gros chien vagabond que nous avons connu l’an dernier encore s’est installé dans la cour, il mange à côté de l’autre qui nous reste, Rostogol a eu un accident, donc il n’y est plus. Le vagabond est beau, tout noir et très timide; il sait qu’il y est toléré, mais Liviu a terriblement peur des chiens. Moi, non, je peux dire même que je les aime, mais je trouve, en même temps, que c’est bête de garder des hordes, pour le simple plaisir de se sentir maître d’une créature vivante où de savoir qui passe dans la rue, la nuit, le rôle du chien est de garder la maison. Dans ces villages c’est comme ça depuis toujours, avoir des chiens méchants c’est absolument normal, des chiens qui passent la journée dans des chaines et qui sont libres pendant la nuit, quand ils doivent signaler la plus faible intrusion sur leur territoire. Autrefois, le village était plus riche, les habitants plus nombreux, des activités de toute sorte, des animaux à élever, des champs à cultiver,dans les bois, non loin du village plein de bêtes sauvages qui menaçaient les biens des paysans: des sangliers, des loups, des renards, les chiens avaient donc beaucoup de travail, mais aujourd’hui, dans ces villages, il n’y a pas beaucoup d’habitants, seulement de vieilles personnes, peu de jeunes et des enfants, mais il y a des chiens, deux au moins, dans chaque cour, même chez nous où la maison est occupée deux mois par an en totalité...Nous sommes tellement habitués à leur présence, à l’accueil qu’ils nous font à l’arrivée que leur bruit, pendant la nuit ne nous dérange pas, mais les autres, même nos fils, ne pourraient pas se reposer la nuit. Et il y a quelqu’un qui s’en occupe en les nourrissant et parfois en nous présentant si on ne s’est pas encore vus: c’est notre voisin Zilu, d’ailleurs, c’est lui qui a décidé que la présence du noir est finalement bienfaisante. Pas pour mon mari, malheureusement. 


Joi. Am petrecut cîteva ore bune în oraşul Alba Iulia, Martin fiind la lucru, astfel că am ajuns la Păgida seara. Liviu nu s-a gîndit să ia benzină aseară, iar de azi este mult mai scumpă. A păţit mai multe chestii de-astea pe ziua de ieri, de exemplu şi-a uitat chipiul în localul unde am luat masa, ceea ce l-a deranjat profund.
Acasă, la Păgida, altă chestie: un cîine mare, vagabond, pe care îl ştiam încă de anul trecut, s-a instalat în curte, mănîncă împreună cu celălalt care ne-a mai rămas, Rostogol a avut un accident şi nu mai există. Vagabondul e foarte fain, negru în totalitate şi foarte sfios, ştie că este doar tolerat acolo, dar Liviu se teme de cîini. Eu nu, aş putea spune chiar că-mi plac, dar desigur nu sînt de acord cu hoardele care există în sat, oamenii au cam pierdut măsura şi sînt depăşiţi de vremuri. Este o prostie să ţii haite întregi de cîini, pentru plăcerea de a te simţi stăpîn pe o fiinţă sau pentru a şti cine trece noaptea pe drum. În fiecare curte există cel puţin doi, chiar şi la noi, unde stăm cam două luni pe an. Sîntem întîmpinaţi de fiecare dată cu bucurie, sau cuoarecare sfială, este absolut obijnuit să-i auzim noaptea făcînd gălăgie, oamenii de aici consideră dintotdeauna că rostul cîinilor este acela de a păzi casa. Ziua ei stau legaţi, iar noaptea sînt liberi. Este absolul normal să ai cîini răi, care să semnalizeze cea mai mica intruziune pe teritoriul lor, aşa a fost de cînd lumea, numai că odinioară, satul funcţiona altfel, lumea era altfel: erau mulţi locuitori, aveau gospodării, făceau agricultură, creşteau animale, în pădurile din apropiere existau animale sălbatice care ameninţau avutul sătenilor: mistreţi, lupi, vulpi. Cîinii aveau rostul lor, fiecare fiind interesat de cei mai...răi, mai bine zis cei mai “bărbaţi”(Mioriţa). În zilele noastre, lucrurile s-au schimbat mult, locuitorii sînt puţini, majoritatea bătrîni, cei cîţiva tineri care mai locuiesc în sat fac o agricultură de...”subzistenţă”, animalele sălbatice s-au împuţinat aşa de tare că este nevoie să fie protejate de lege, terenurile dar şi casele nu mai au nici o valoare, multe sînt pustii, dar există cîini, chiar mai mulţi ca altă dată, iar noaptea fac o gălăgie de care nu prea ai cum să te aperi. Cum spuneam, pe noi nu ne deranjează, dar pe alţii poate că da. Copiii noştri nu ştiu dacă ar putea să se odihnească peste noapte.Cineva, un vecin, are grijă de ei, îi hrăneşte le pune apă. E Zilu, mare iubitor de cîini, el a hotărît,de fapt, că prezenţa vagabondului în curte este benefică. Poate că e adevărat, dar nu şi pentru Liviu, din păcate. 
 
  

1 comment:

  1. Il est encore utile d'avoir des chiens dans nos campagnes surtout qu'il n'y a que personnes âgées. Mais dans les villes, dans des appartements de bloc ou dans les rues, la présence des chiens est une catastrophe!

    ReplyDelete