15 janvier 2023
Dimanche. Le matin, on attendait le lait. Nous avons un abonnement pour un flacon de lait, une fois par semaine, chez une famille qui a des vaches. En fait, tous les gens de cette commune ont du bétail, mais au début j'ai eu des dificultés pour en acheter. D’abord c’était que personne ne vendait des produits fait „maison”, et puis que les gens ont créé des histoires pour obliger tout le monde à respecter les regles: on ne donne rien lundi, mercredi et vendredi. Si on ne se soumet pas on perdra tous les biens de cette catégorie de la ferme. „Vendre”, c’est encore plus grave. Au reste des jours de la semaine on donne, ou dernièrement on vend (du lait, par exemple) sans restrictions, mais peu de gens font ça encore.
Les peu de gens qui osent t’aider le faisaient en cachette. Embarrassant pour tout le monde!
Maintenant, revenons à nos moutons. Dimanche matin, on attendait le lait. C’était ça que je voulais dire, non? Je voulais raconter ma journée de dimanche et j’ai fait une digression pour ne pas oublier cette histoire de vivre dans une région qui émerveille les visiteurs: quel bon air, quelle eau christaline, quels paysages merveilleux, quels villages authentiques!
NB. Dimanche je n'ai pas posté ce texte, j'ai oublié.
Duminică. Ateptam laptele. Avem un abonament pentru un flacon de lapte, o dată pe săptămînă, la o familie care are vaci. De fapt toți micii fermieri de aici au vite, dar, odinioară eu am avut mari dificultăți să-l cumpăr de la ei. Mai întîi pentru că nimeni nu vindea produse din propria gospodărie și apoi pentru că oamenii au creat povești pentru ca, toți să fie obligați să respecte regulile: nu se dă nimic ( de la casă) în zilele de luni, miercuri și vineri. Dacă cineva se abate de la această interdicție, va pierde toate bunurie din acea categorie. De exemplu nu mai dă vaca lapte. Ar fi dezastruos!
Puținii oameni care îndrăzneau să te ajute, o făceau pe ascuns. Jenant pentru toată lumea!
Acum, să revenim la oile noastre, cum ar spune francezul. Duminică dimineața așteptam laptele. Asta voiam să spun, nu? Voiam să povestesc cum îmi trece ziua de duminică și așa am făcut o digresiune ca să nu uit cît de greu obțineam ceea ce aveam nevoie trăind într-o regiune unde vizitatorii se minunau: ce aer bun! ce apă cristalină! ce peisaje minunate! ce sate autentice!
NB: Nu am postat duminică ceea ce scrisesem, am uitat...
( photo: Liviu Maghiar)
Marta, scuze, insa nu inteleg ce este acolo. Oamenii nu au voie sa vanda? Nu colecteaza nimeni?
RépondreSupprimerCe face primarul? Suna horror ceea ce ai spus!
Totul este stramb...
Ai dreptate. Sună imposibil, dar așa era. Acum lumea e mai relaxată, sau poate doar eu sînt. Copiii mei au crescut, au plecat...În plus, oamenii nu aveau bani, dar să vinzi laptele care hrănește familia era de...rău. Impensable, en francais. Acum lucrurile au evoluat puțin în ceea ce mă privește: cumpăr lapte regulat și chiar fermierul a fost cel care mi-a propus. M-am gîndit și eu cum e posibil? Numai distanțele dintre case/ferme și centrul comunei poate fi explicația. S-a încercat colectarea pentru o intreprindere de lactare, dar nu a mers...Primarul nu avea ce să facă, era și el unul dintre fermieri...
SupprimerAici este muntele: casele oamenilor sînt in mijlocul proprietății lor, nu au vecini. Toți trăiesc departe de centrul comunei unde se găsește administrația , dispensarul, poliția, școala. Oamenii trăiesc fiecare la casa lui departe de toate acestea...și departe unul de altul.
Supprimer