Le 16 avril 2017
Dimanche. Pâques. Il est
tôt, je n'ai pas de sommeil. La famille vient de rentrer de la messe de
Ressurection et tous dorment déjà. Je me rappelle toute sorte d'histoires du
passé, le temps passe tellement vite !
Mes souvenirs sont au sujet
des préparatifs de fête qu'on fait dans la cuisine pendant cette période, ça
parce que je dois mettre la table dans quelques heures.
„Silvia est un vrai cordon
bleu quand elle se trouve dans sa cuisine, mais cette fois elle n'a pas des légumes
pour une salade qui devrait accompagner le rôti d'agneau, une salade verte de
laitue ce serait idéale, mais elle n'en a pas. Des cornichons en saumure
peut-être...
Ah ! Son mari est si
bête parfois ! Un jour, il lui racontait comme son amante, une veuve un
peu plus jeune et plus...chaude, mais qui bougeait dans la cuisine comme une
vache, il lui racontait donc, comme celle-là était bonne à rien, et il se
demandait même qu'est-ce qu'il l'avait pris quand il était tombé amoureux de
cette créature. Pourtant elle avait certaines habiletés, comme par exemple la
préparation des tisanes et des confitures. Il allait chez elle pour prendre
ensemble une tisane. Ha ! Il n’en buvait jamais le
soir !!!
Silvia a l'impression d'un
déjà-vu. Son père à elle, Stéphane, avait l'habitude d'aller „visiter” une
famille de femmes, dans le voisinage, femmes qui vivaient avec les hommes de n'importe
qui. On les appelait Les Choux. Un soir en rentrant: les Choux avaient des
cornichons si bons qu'on pouvait les manger avec les levres !
Il avait trop vieilli, le
pauvre con, qu'il trouve bons des cornichons mous comme la merde! Les nôtres
sont croquants et vraiment bons...se disait sa fille cadette.”
Duminică. Paști. Este tîrziu. Nu am somn. Familia tocmai s-a
întors de la slujba de Înviere și toți dorm deja. Eu îmi amintesc tot felul de
istorii din trecut, timpul trece atît de repede!
Amintirile mele sînt pe tema
pregătirilor de Paști din bucătărie din această perioadă, nu de alta, dar
trebuie să pun masa peste cîteva ore.
„Silvia este o bucătăreasă
de talent, șefă în bucătăria sa. De data asta, nu are legume pentru o salată
care să însoțească friptura de miel. O salată verde ar fi ideală, dar nu are.
Niște castraveciori în saramură poate...
Ah! Soțul ei este atît de
prost cîteodată! Într-o zi, îi povestea el cum amanta sa, o văduvă un pic mai
tînără și mai... fierbinte, îi povestea deci cum asta se mișcă prin bucătărie
ca o vacă, nu-i bună de nimic, se și întreba cum dracu’ a ajuns să se-ncurce cu
una ca ea. Totuși, zicea el, are unele abilități: face bine ceai și dulceață. Mergea la ea ca să bea împreună un ceai, colea
mai spre seară. Ha! Ăsta nu bea ceai niciodată seara!!!
Ascultîndu-l, Silvia are așa
o impresie de déjà-vu : tatăl său, Stéphane, avea obiceiul să meargă în „vizită”, prin vecini, la niște femei care
trăiau cu fitecine. Lumea le zicea Vărzare. Într-o seară, întorcîndu-se el
acasă: așa de buni castraveți murați au astea a lii Vărzari, să-i mînci cu
buzele!
A îmbătrînit de-a binelea,
amărîtul dracului, gîndea fiică-sa cea mică, păi castraveții ăia erau moi, iar
el îmi spune mie că-s buni! Castraveți de căcat! Ai noștri chiar sînt buni,
tari și crocanți, nu ăia de-i mînci cu buzele!!!” (photo: Dan-Martin)
