Le temps passe vite

Le 21 mars 2017

Mardi. C'est mardi, j'écris mon journal, je ne sais pas ce qui me prends, mais c'est ça: mardi j'écris mon journal. Aujourd'hui, il a fait beau, un vrai jour de printemps, nous avons travaillé dehors ou dans la maison, à la cuisine. Enfin, je m'assois. Alors c'est

Elisa qui m'appelle:„Salut”, „Salut mon chou, comment ça va?”, et elle commence à pleurer, je voyais ses larmes, sa colère et elle voulait la justice ou réparation: „Papa a mangé tout, il ne m'a laissé rien du plat principale”. Je demande des explications à son père, grand-papa vient de sa chambre pour apprendre le problème et pour promettre réparation dès qu'on arrive dans la ville un

de ces jours, jeudi, peut-être. 
En rentrant de la piscine où ils nagent deux fois par semaine ils se sont entendu sur

le repas, mais...ils étaient trop affammés?!

Marți. E marți(seara) îmi scriu jurnalul, nu știu ce mă apucă, dar asta e, marți scriu în jurnalul meu. Azi a fost frumos, o adevărată zi de primăvară, am lucrat pe afară sau prin casă, pe la bucătărie. În sfîrțit, mă așez. Atunci sună Elisa:„ Salut”,„ Salut scumpo, ce faci tu?” și începe să plîngă, dar îi vedeam lacrimile, supărarea și voia dreptate și reparație:„ Tata a mîncat tot felul doi, mie nu mi-a lăsat nimic”. Cer explicații tatălui, jale mare, bunicul vine din camera lui să afle baiul, să dreagă lucrurile de îndată ce ajungem în oraș, poate acuma joi.
Întorcîndu-se ei doi acasă de la Bazin unde merg să înoate de două ori pe săptămînă s-au înțeles cum și ce mănîncă, dar...ce mai erau flămînzi rău?!

NB. Fotografii adăugate azi, 24 martie 2017. Elisa e cea mai mică din grupă.
(photos:internet et mes photos ajoutées plus tard)
    

                             ✿◕ ‿ ◕✿