La citrouille

Le 7 novembre 2011

Lundi. C’est le jour où passe la voiture qui vide les poubelles, alors on se lève un peu plus tôt. Aujourd’hui, j’ai ballayé l’allée et devant la porte, mais ça ne tient pas car il y a encore des feuilles qui tombent, je me suis occupée de mon chou, et parce que Liviu m’a apporté une citrouille, ce soir, j’ai préparé quelques tranches...Son goût me rappelle l’enfance, quand on était plutôt méfiant quand on t’offrait quelque chose d’inhabituel à manger. La citrouille on la mangeait seulement en automne, assez tard. Et c’était surprennant bon son goût.

Luni. E ziua în care trece maşina care goleşte pubelele. Prin urmare ne trezim un pic mai devreme. Azi, am măturat curtea şi în faţa porţii, dar asta nu ţine, mai cad încă frunze, apoi m-am ocupat de varza mea, am aşezat-o în butoi şi, pentru că Liviu mi-a adus un dovleac, astă seară, am pregătit cîteva felii...Gustul său îmi aminteşte de copilărie, atunci eram neîncrezătoare dacă mi se oferea ceva neobişnuit de mîncare. Dovleacul era ceva ce apărea doar toamna tîrziu la masa, iar gustul său era surprinzător de bun.