Lola

Le 21 juin 2010

Lundi. Je suis obligée de penser au chien de mon voisin parce que dernièrrement il nous réveille pendant la nuit car il pleure, il n’aboie pas, il pousse des cris plaintifs. À partir du 6 h du matin personne ne dors plus dans les environs. Parfois je suis fatiguée toute la journée. Aurica et Teofil ne veulent pas avouer, mais ils sont fatigués eux aussi...Ce qui est amusant est que l’autre voisine, Mona, est très contrariée: dans sa maison il y a trois bébés, ses petits-fils, qui ont besoin de dormir, mais dehors elle a 4 (quatre) chiens, qui nous ont tellement perturbés tous...Maintenant ils ne font pas de bruit, mais pendant l’hiver, toute la famille monte à la piste de ski où ils travaillent tous et alors la chienne, Lola, un très joli setter irlandais est très, très malheureuse, elle pleure toute la journée. On ne peut pas se défendre de ce bruit seulement si on est sourd. Lola est la championne, aucun des chiens ne sort pas de pleurs aussi forts...Jusqu’à un an ou deux elle a vécu dans la maison et elle dormait dans le lit de sa maîtresse, après quoi, d’un coup, on l’a mis dehors, en chaines. Elle avait tellement souffert, elle avait tellement réclamé son bonheur perdu qu’elle a fait une hernie. Comme ça Mona, a commencé à se rendre compte que les voisins n’étaient pas tout simplement jalous de la prospérité de sa famille et de la beauté de sa chienne, comme elle disait.

Luni. Sînt obligată să mă gîndesc la cîinele vecinilor pentru că în ultima vreme plînge noaptea, nu latră ci scheaună. De pe la 6^oo dimineaţa nimeni nu mai doarme în jur. Cîteodată, toată ziua sînt obosită. Aurica şi Teofil nu vor să recunoască, dar şi ei sînt obosiţi. Cîinele schiaună toată ziua deasemenea, dar atunci nu deranjează chiar aşa...Ceea ce este de-a dreptul amuzant este faptul că cealaltă vecină, a noastră, Mona, este foarte intrigată: în casa sa există trei copii mici, pînă-ntr-un an, care au nevoie să doarmă, dar afară, în curte, ea are 4 (patru) cîini, care ani de zile ne-au perturbat vieţile, tuturor pe aici prin jur. Acuma ei nu deranjează, doar Zeus, dar iarna, la deschiderea sezonului de ski, toată familia pleacă dimineaţa, la pîrtie, unde au afaceri, iar cîinii rămîn cu noi, vecinii. Au o căţea, Lola, un frumos setter irlandez, care este extrem de nefericită şi plînge, plînge...latră fără încetare, de dimineaţa pînă seara. Nu te poţi apăra de lătratul ei ascuţit şi plîngăcios nici dacă asculţi muzică, nici dacă te refugiezi în camera cea mai izolată, doar dacă ai fi surd. Ea este campioana. Nici un cîine nu latră atît de tare. Pînă la un an sau doi, nu mai ştiu exact, Lola a trăit în casă, a dormit cu stăpîna sa în pat, dar apoi au avut de lucru la pîrtie, atunci Lola a fost scoasă afară, în zăpadă, pusă în lanţ şi lăsătă singură. Pentru noi a fost de coşmar! Atîta a plîns, atîta a urlat şi atîta şi-a cerut dreptul ei la fericirea pierdută pînă a făcut o hernie. În sfîrşit, Mona a înţeles că nu era vorba doar de răutatea şi de gelozia vecinilor care o invidiau pentru afacerile sale prospere şi pentru frumuseţea cîinelui său. Aşa zicea ea pe atunci.

(photo:internet)