Le 21 mars 2017
Mardi. C'est mardi, j'écris mon journal, je ne sais pas ce qui me prends, mais c'est ça: mardi j'écris mon journal. Aujourd'hui, il a fait beau, un vrai jour de printemps, nous avons travaillé dehors ou dans la maison, à la cuisine. Enfin, je m'assois. Alors c'est
Elisa qui m'appelle:„Salut”, „Salut mon chou, comment ça va?”, et elle commence à pleurer, je voyais ses larmes, sa colère et elle voulait la justice ou réparation: „Papa a mangé tout, il ne m'a laissé rien du plat principale”. Je demande des explications à son père, grand-papa vient de sa chambre pour apprendre le problème et pour promettre réparation dès qu'on arrive dans la ville un
de ces jours, jeudi, peut-être.
En rentrant de la piscine où ils nagent deux fois par semaine ils se sont entendu sur
le repas, mais...ils étaient trop affammés?!
Marți. E marți(seara) îmi scriu jurnalul, nu știu ce mă apucă, dar asta e, marți scriu în jurnalul meu. Azi a fost frumos, o adevărată zi de primăvară, am lucrat pe afară sau prin casă, pe la bucătărie. În sfîrțit, mă așez. Atunci sună Elisa:„ Salut”,„ Salut scumpo, ce faci tu?” și începe să plîngă, dar îi vedeam lacrimile, supărarea și voia dreptate și reparație:„ Tata a mîncat tot felul doi, mie nu mi-a lăsat nimic”. Cer explicații tatălui, jale mare, bunicul vine din camera lui să afle baiul, să dreagă lucrurile de îndată ce ajungem în oraș, poate acuma joi.
Întorcîndu-se ei doi acasă de la Bazin unde merg să înoate de două ori pe săptămînă s-au înțeles cum și ce mănîncă, dar...ce mai erau flămînzi rău?!
NB. Fotografii adăugate azi, 24 martie 2017. Elisa e cea mai mică din grupă.
(photos:internet et mes photos ajoutées plus tard)
✿◕ ‿ ◕✿
Le 20 mars 2017
Lundi. Il y a quelque jours que j'ai fini une lecture bien intéressante pour moi, Cornelia Blaga-Brediceanu "Jurnale" (Journaux) car elle en avait écrit plusieurs.
Elle a soutenu Lucian Blaga, son mari, dans sa carrière diplomatique et l'a aidé à accomplir son destin de poète et phiolosophe, comme un ange gardien.
Luni.
Acum cîteva zile am terminat lectura unei cărți foarte interesante pentru mine, Cornelia Blaga-Brediceanu, Jurnale, căci a scris mai multe.
Ea l-a susținut pe Lucian Blaga, soțul său, în cariera sa diplomatică și l-a ajutat să-și împlinească destinul său de poet și filozof, ca un înger păzitor.
„Das Herzist die Uhr vom Blut”( „Inima e ceasul sîngelui”/„Le coeur est la montre du sang”) „Această carte dedicată mamei mele se încheie cu cele două minunate poezii închinate de Tata ei: Cânele din Pompei(1943) și Ulise(1950-1951)
CÂNELE DIN POMPEI
Văzui în Pompei acel câne roman,
Așa ni-l voiră zeițele sorții-
mulaj conservat în materia morții
să nu-l putrezească nici ploaie nici an.
Ieșise să scape de norul din ușă,
de noaptea căzută în munte cu foc.
Dar cânele, scurt răsucindu-se-n loc,
se stinse rânjind și mușcând din cenușă.
Te văd Dumnezeule-plumb, scrum și nor-
odată venind peste mine prin ușă,
din muntele cerului, cotropitor.
Scăpa-voi doar până în poartă. Apoi
mușca-voi în Tine a lumii cenușă.
Tiparul în Tine păstra-mi-l voi.
ULISE
De pe liman pe golfuri
privirea ți-o rotește.
E liniște ca-n ziua
când mă-ntorsei hoțește
și ți-am golit de oaspeți
viața, pragul, tinda.
Ia seama, Penelope,
ce netedă-i oglinda.
.......................”
Cornelia Blaga-Brediceanu, Jurnale
1919/ 1936-1939/ 1939-1940/ 1959-1960
Citate favorite după o idee de Ella aici și Zinnaida aici.
Le 19 mars 2017
Dimanche. Si on vit depuis toujours à la campagne on parle comme les gens de là-bas, c'est une chose normale. Une femme qui parle de son mari l'appelle „le mien" en se détachant un peu de lui, en prennant un peu de distance, étant plus objective.
Elle dit „le mien" ne mange jamais de la soupe, ou „le mien" ne s'occupe plus de moi, il regarde les autres femmes...Et le sujet peut se dérouler de suite.
Duminică. Dacă trăiești dintotdeauna la țară, vorbești ca oamenii de acolo, e normal. O femeie care vorbește despre bărbatul său il numește „al meu” detașînduse puțin de el, luînd un pic de distanță, fiind mai obiectivă.
Ea zice „al meu” nu mănîncă supă sau „al meu” nu se mai ocupă de mine, se uită după altele. Și...subiectul poate continua.
L
e 14 mars 2017
Mardi. Disons que c'était hier:
Marți. Ziceam că este ieri:
Citate favorite.
Ceva ce mi-a plăcut foarte mult:
In loc de obișnuitele citate
Le 9 mars 2017
Jeudi. 8 et 9 mars. Malheureusement, j'ai déclaré ces deux jours hors de mon calendrier au moins pour quelque temps, donc je ne dirai rien cette fois, mais je ne peux pas ignorer le fait que les années passées, j'essayais de vivre correctement sans faire attention à ce que les gens disent, mais les gens voient et ils disent ce qu'ils pensent et si quelqu'un choisit de vivre dans une communauté il est obligé de respecter les règles de cette communauté ou de partir.
Joi. 8 și 9 martie. Din nefericire, am declarat aceste două zile afară din calendarul meu, cel puțin pentru un timp, deci nu voi spune nimic de data aceasta, însă nu pot ignora faptul că în anii trecuți încercam să trăiesc corect fără să dau atenție vorbelor oamenilor, însă oamenii văd și spun ceea ce gîndesc iar dacă cineva a ales să trăiască într-o comunitate, este obligat să respecte
regulile acelei comunități sau să plece.( photo: Dan-Martin)
6 martie 2017
Luni. Mama ar fi împlinit 97 ani.
„Tot ceea ce sînt sau sper să devin îi datorez îngerului care a fost mama”.(Abraham Lincoln)
Acasă, vineri 3 martie, sub viță, lîngă trotuar ghioceii abia înfloriseră. Tata îi pusese acolo, iar mama îl chema să-i vadă îndată ce înfloreau.
Le 6 mars 2017
Lundi. Je suis en train de lire un roman écrit par une Américaine, V.C.Andrews, Les fleurs de la mansarde (Flowers in the attic), une de ces lectures qu'on choisit en regardant le livre: grand. Le texte :facilement à voir. L'auteur (inconnu pour moi):femme. (j'aime la littérature des femmes même si c'est commerciale). De temps en temps ça fait du bien, un écrivain nouveau. En roumain par Emilia Cristea. Il s'agît des enfants obligés de vivre longtemps fermés dans une mansarde avant qu'ils soient acceptés par la riche famille de leur mère.
„La Bible dit que toute chose se passe à son temps, disait Chris à voix basse, sans déranger le sommeil des jumaux, la naîssance a son temps, et la plantation a son temps, et la récolte a son temps, et la mort a son temps, et ainsi de suite, et maintenant est notre temps de nous sacriffier. Plus tard le temps viendra pour nous de vivre et de nous rejouir"
Luni. Tocmai citesc un roman scris de o americană, V.C. Andrews, Florile de la mansardă (Flowers in the attic), una din acele lecturi pe care o alegi privind cartea: mare. Textul: ușor de văzut. Autorul(necunoscut pentru mine): o femeie (îmi place literatura scrisă de femei, chiar și comercială). Din cînd în cînd face bine, un scriitor nou. În română de Emilia Cristea. Este vorba despre copii obligați să trăiască mult timp închiși într-o mansardă, doar, doar vor fi acceptați de familia mamei lor.
„Biblia spune că totul se petrece la vremea sa, a șoptit Chris, fără să-i trezească pe gemeni, nașterea își are vremea ei, și săditul își are vremea lui, și recolta își are vremea ei, și moartea își are vremea ei, și așa mai departe, și acum e vremea noastră să ne sacrificăm. Mai tîrziu, va veni vremea să trăim și să ne bucurăm”
Citate favorite după o idee de Ella aici și Zinnaida aici.
