15 februarie 2009
In aceste zile de februarie, a nins. Nu prea convingător, dar a nins, ceea ce bucură enorm pe cei care au afaceri în turism, pe cei care au investit în ideea amortizării în acest sezon, dezamăgitor pentru toată lumea, prestatori de servicii precum şi clienţi, tocmai prin lipsa zăpezii. La sfîrşitul săptămînii vor fi “Serbările zăpezii”, eveniment la patra ediţie, cred, organizat de Primărie cu sprijinul Consiliului judeţean, probabil, şi a tot felul de sponsori, presupun. Satul va fi invadat de turişti, pensiunile vor fi pline, pîrtia de schi va aduce încasări considerabile proprietarului, dar şi celor care au afaceri colaterale ca să zic aşa: monitori de schi/ snowboard, magazine alimentare şi îmbrăcaminte de sezon, închirieri echipament, mici comercianţi de “fast food” şi băuturi. Toţi se consideră norocoşi dacă ninge, chiar şi cei, mai puţini la număr, care sînt stresaţi de munţii de gunoaie din centrul comunei, chiar în faţa Primăriei. Dacă ninge totul pare frumos! Poate se va rezolva într-o zi această problemă, primarul de acuma s-a dovedit destul de vrednic în comparaţie cu celălalt. Partea cea mai grea a fost rezolvată, Primăria are un contract cu o firma de salubritate care ridică gunoiul în fiecare zi de luni, dar gunoiul care aşteaptă această zi în centrul comunei este o ruşine, iar acest lucru ţine strict de simţul gospodăresc al celui care este responsabil din Primărie, cine-o fi, nu ştiu, dar sigur pe nimeni nu deranjează. Cert este că, deocamdată, toţi ne facem de ruşine, domnilor!
Oare nimeni dintre cei care îl înconjoară şi îl sfătuiesc, ori dintre cei care îl critică pe primar, nu poate să-i sugereze iniţierea sau participarea comunei la un concurs de frumuseţe urbanistică, cum ar fi “cea mai curată”, sau “ cea mai înflorită localitate rurală”, “cea cu cel mai mare numar de cetăţeni implicaţi” “ cea mai frumos luminată sau mobilata” şi cîte şi mai cîte…
Chiar trebuie oare să ajungem în sapă de lemn din cauza lipsei de curăţenie, din cauza unei lipse de unitate în noua arhitectură a localităţii, din cauza coloritului strident al noilor pensiuni? Turistii au venit mereu în aceasta vale pentru peisaj, pentru monumentele naturale si pentru aşezările omeneşti, foarte bine integrate în natura înconjurătoare…
Nimeni nu are ceva de spus. Trist!
RépondreSupprimer