sâmbătă, 14 februarie 2009

Designer


12 februarie 2009
Vineri.
Am fost acasă, m-am dus mai ales pentru înmormîntare, dar încă nu erau înfloriţi nici măcar ghioceii chiar dacă vremea era blîndă şi primăvăratică, nu ca la munte, unde locuiesc acuma.
Am ajuns pe întuneric, casa s-a încălzit destul de repede, erau lemne lîngă sobă, aşa că am reluat triatul hîrtiilor coborîte astă toamnă din pod şi m-am cufundat cu totul în lectura unei corespondenţe cu sora mea.
Am găsit chiar şi o scrisoare a Contesei Prima, dintr-o vacanţă care ne-a ţinut departe una de alta, devenisem deja prietene şi, cumva preluasem unele dintre dilemele ei, aşa că îi lipseam…Era pe vremea cînd mai prietenea cu Bo, un tînăr foarte controversat ca posibil pretendent la mîna d-şoarei, pentru că avea vreo două minusuri cu care mai ales dl şi d-na B nu se împăcau prea bine şi anume:1: provenea dintr-o familie de ţărani care lucrau la CAP şi 2: nu a reuşit la facultate, ceea ce a dus la recrutarea şi înrolarea pentru un an, în armata patriei. Aşa că, îmi spunea mie toate ofurile cu care era presărata vacanţa mare din primul an, o vacanţă binemeritată după mult stress cauzat de numeroasele examene pe care am reuşit, în cele din urmă să le luăm! Ura! Eram integraliste! Şi, speram din toată inima, bursiere! Era important asta, bursa, cît de mic era cuantumul ei, acoperea cazarea şi masa, iar banii ce-i primeam de “buzunar”, nu erau cine ştie ce, mai mergeam la spectacole, sau la dans, dar cei pe care îi mai primeam de acasă, dacă îi mai primeam, “Ce bani mai vor, doar au bursă?!” ne trebuiau pentru carti şi, eventual ceva haine. Ah! Da! Parinţii noştri munceau din greu pentru aceşti bani, iar taţii se lăsau cu greu convinşi că statutul spre care aspiram necesita haine decente, dacă elegante, era cu mult prea mult peste puterile familiei…Asta făceam în vacanţă: haine ieftine, dar deosebite. Eram un fel de designer, cum ar veni. Cu mama, amîndouă, cumparam ceva material mai ieftin, mai adăugam ceea ce se mai găsea pe acasa, ceea ce mai cădea de la “atelierul de croitorie al mamei”, din transformarea hainelor sale, de pe vremea lui Pazvanti şi realizam unicate…De fapt, duplicate, pentru că mai era şi sora mea…
Nu mai am timp de amintiri, am lipsit de acasă trei zile şi am multă treaba de făcut, dar sper să revin. Cine ştie din ce capăt o s-o iau data viitoare, dar mai vedem…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu