Le 10 janvier 2013
Jeudi. Je n’ai plus eu envie d’écrire mon journal, je ne sais pas
pourquoi, serait-il ce syndrome post-vacances ou post-fêtes dont quelqu’un me
parlait tout à l’heure...
Depuis deux jours j’ai été seule à la maison, Liviu a toute sorte
d’occupations “professionnels”, stages à Alba Iulia, voiture à entretenir à
Cîmpeni, des choses comme ça.
J’ai commencé un travail très méticuleux, laver les plumes de deux
oreillers.
Il y beaucoup de temps nous avions une copine, institutrice
maternelle, qui aimait se montrer drôle, elle plaisentait toujours, elle
regardait la partie drôle de la vie. Un jour d’été elle a fait le même travail
que je fais maintenant et elle a mis les plumes sécher au soleil au bord de la
rivière. Vers le soir quand elle a voulu prendre les plumes et les remettre
dans l’oreiller, les plumes n’était plus, le vent les a emportées, elles
étaient éparpillées dans l’herbe sur la prairie de Ţilia. Elle s’amusait en nous racontant cette histoire, peut-être
exagerait-elle un peu, mais voilà qu’on se rapelle ses histoires.
Joi. N-am mai scris jurnalul, n-am avut chef, dar de loc, nu ştiu
de ce, să fie vorba despre acel sindrom post-vacanţă, sau post-sărbători...
De două zile am fost cam singură acasă, Liviu a fost ocupat
“profesional”, ca să zic aşa, stagiu de perfecţionare la Alba Iulia,
întreţinere maşină la Cîmpeni, chestii de-astea.
Eu m-am apucat de o treabă foarte meticuloasă, să spăl penele din
două perne.
Acum multă vreme, aveam o colegă, educatoare, căreia îi plăcea să fie amuzantă, glumea mereu
şi privea întotdeauna partea amuzantă a vieţii. Într-o zi de vară, s-a apucat
de aceeaşi treabă pe care o fac eu acuma, şi-a spălat penele din pernă şi le-a
pus la uscat la soare, pe malul rîului. Spre seară, cînd s-a dus să le ia şi să
le pună în pernă, penele nu mai erau, vîntul le luase şi le împrăştiase pe
luncă la Ţilia. Bineînţeles, ea se amuza povestind întîmplarea, mă gîndesc că,
poate exagera un pic, dar iată nu am uitat-o.
