vineri, 22 februarie 2013

Four à pain

Four à pain by martamaghiar
Four à pain, a photo by martamaghiar on Flickr.
Le 21 fevrier 2013

Jeudi. Hier, j’ai été occupée avec mes affaires habituelles, j’ai attendu une occasion pour aller à Faţa Cristesei, je n’ai pas pensé à l’autobus scolaire.
Aujourd’hui, je suis allée sur la Vallée de Cobleş, chez ma filleule, Magda pour les voir, elle et toute la famille, surtout le petit Luca. Je suis allée avec le mari de Magda, Daniel. Il a une 4x4, qui n’a pas des problèmes sur le mauvais chemin, couvert de neige et de glace ainsi que des trous pleins d’eau.

Iustin, l’arrière-grand père, partait au Centre, je l’ai revu à peine quand je rentrais.

Violeta, la jeune grand-mère était en train de mettre le pain dans le four, aidée par Cornel, son homme. Je connaissais l’endroit où est le four à pain et je m’imaginais le grand feu qu’on doit y faire depuis le matin, pour obtenir la température optime vers midi, donc je n’ai pas eu la curiosité d’aller voir, prendre des photos. Je suis entrée dans la chambre de la jeune maman et du bébé qui grandit d’un jour à l’autre. On a passé un peu avec eux, avec Daniel et je pensais faire le chemin de retour à pied, mais Violeta insistait que je reste encore un peu pour me donner un pain, elle en avait fait environ 10. Et alors j’ai appris qu’ils ont un autre four, avec thermomètre, beaucoup mieux que celui que j’ai vu autrefois, qui n’a pas besoin de tant de bois et j’ai voulu le voir. Vraiment, c’est tout autre chose, pas si pitoresque mais vraiment, celui qui l’a construit a pensé à ceux qui doivent l’utiliser. Nous avions tant de choses à nous dire que j’ai oublié de prendre des photos. Je les ai prises avant de partir, le pain était dans la maison...Biensûr, j’ai eu mon pain.

Joi. Ieri, am fost ocupată cu treburile mele obişnuite şi am tot aşteptat o ocazie pentru a merge la Faţa Cristesei, dar nu s-a ivit, nu m-am gîndit la autobuzul şcolar.
Azi, m-am dus pe Valea Cobleşului, la fina mea Magda, ca să-i văd, pe ea şi pe ceilalţi membri ai familiei, mai ales pe micuţul Luca. Am mers cu soţul Magdei, cu Daniel. El are o maşină de teren care face faţă pe drumul prost, plin de gropi cu apă, acoperit de zăpadă şi gheaţă.

Iustin, străbunicul, pleca în Centru, l-am revăzut doar cînd eu plecam.

Violeta, tînăra bunică, făcea pîine, tocmai urma s-o pună la copt, ajutată de omul ei, Cornel. Ştiam unde este cuptorul lor şi mă gîndeam că focul s-a făcut încă de dimineaţă ca să ajungă la temperatura optimă la prînz, nu m-am dus să văd, sau să fac nişte fotografii. Am intrat în camera proaspetei mămici şi a micuţului ce creşte văzînd cu ochii. Am stat un pic cu ei şi cu Daniel şi m-am grăbit să plec zicînd că vreu să mă întorc pe jos, dar Violeta insista să stau pînă scoate pîinea să-mi dea şi mie una. Făcuse vreo 10, cred. Aşa am aflat că au un cuptor mai modern, echipat cu termometru, care consumă mult mai puţine lemne, coace pîinea mai repede, ce mai, e mai bun. Am vrut să-l văd, am stat cu ei pînă au scos pîinea şi au bătut arsurile. Aveam atîtea de povestit cu Violeta, încît am uitat să fac nişte fotografii, le-am făcut abia la plecare, pîinea era în casă, în cămară o parte. Am primit şi eu una, bineînţeles.


  

2 comentarii:

  1. Ai dreptate, celălalt cuptor era, probabil, mai pitoresc, dar mai evoluăm şi noi spre un pic de confort.A1

    RăspundețiȘtergere