Samedi. Ces jours, pendant que j’étais occupée avec mes affaires et Liviu faisait de la musique avec un group d’élèves, je me suis rappelée, mes leçons de violon. Mon père s’était mis dans la tête que je devrais savoir jouer au violon. J’ai commencé à 11 ans, à Ocna Mureş avec une très vieille prof, Madame Neselovski qui vivait dans une maison au Centre de la ville. Dans son salon, j’ai vu pour la première fois du parquet en bois très astiqué, elle avait des pantoufles spéciales pour ça, au moins j’avais cette impression. Le salon était grand et elle y entrait toujours à l’heure convenue en traînant ses pantoufles en drap un peu trop grands pour ses pieds osseux. Elle trouvait que je commençais trop tard, que j’étais vieille pour commencer l’apprentissage du violon. En plus, ma main gauche avait trop de chair sur les os, dont je devrais me débarasser en la massant tout le temps, en classe, quand je jouais avec d’autres enfants, quand j’étais au cinéma et à ce moment elle me montrait la sienne qui, vraiment avait seulement des os et la peau. Je ne comprenais pas, son corp entier était comme ça, des os et de la peau...Impossible de me transformer comme ça pour pouvoir jouer au violon!!!
Sîmbătă. În ultimele zile, în timp ce eram ocupată cu lucrurile mele iar Liviu făcea muzică alături, cu un grup de elevi, mi-am amintit de lecţiile mele de vioară. Tata îşi pusese în cap că eu trebuia să învăţ să cînt la vioară. Am început la 11 ani, la Ocna Mureş, cu o profesoară foarte bătrînă, doamna Neselovski, care locuia într-o casă din centrul oraşului. În salonul său am văzut pentru prima oară parchet din lemn foarte lustruit, avea papuci special pentru acest lucru, cel puţin eu aşa credeam. Salonul era mare şi, la ora convenită ea intra tîrîindu-şi papucii de pîslă un pic cam mari pentru picioarele sale osoase. Ea considera că eu începeam prea tîrziu, , că eram bătrînă pentru o începătoare într-ale învăţării viorii. În plus, aveam prea multă carne în palma stîngă, trebuia să mă debarasez de ea masîndu-mi-o tot timpul, în clasă, la joacă, la cinema şi îmi arăta mîna sa, într-adevăr numai os şi piele. O mîna foarte abilă. Eram intrigată, tot corpul ei era numai piele şi os. Imposibil să mă transform aşa, doar ca să pot cînta la vioară.
Îmi place povestirea ta. Poate ar trebui să aibă o continuare?!A1
RăspundețiȘtergere