Monday, May 4, 2009

Izvorul Tămăduirii


24 aprilie 2009

Vineri. Altă mare sărbătoare : Izvorul Tămăduirii.Îmi aduc aminte că în urmă cu nişte ani buni, am făcut o excursie la Izbuc, un sat undeva în judeţul Bihor, unde există un izvor care iese de sub pămînt cu intermitenţe, un fel de « jet d’eau » cum spun francezii. Auzisem tot felul de poveşti despre puterea tămăduitoare a apei, despre oameni care intră în izvor să fie vindecaţi. Dacă nu au prea multe păcate apa iese imediat, iar dacă sînt tare păcătoşi apa nu iese ca să-i vindece...Pare că-l văd pe Liviu aşteptînd ca un pui de bogdaproste să curgă apa peste el şi să-l vindece de cine ştie ce boli închipuite, că el obijnuieşte să-şi pună singur tot felul de diagnostice. Se dusese acolo, cu o femeie de aici de la noi, o femeie necăjită, care s-a consolat cu luxaţia coxofemurală cu care s-a ales la naştere, dar voia să facă ceva mai mult pentru fiul ei, care avea aceeaşi problemă…Copilului i s- ar fi putut pune oasele la locul lor, imediat după naştere, dacă cineva s-ar fi preocupat, mai ales că cei de la dispensar cunoşteau bine familia . Poate chiar au recomandat ca ea să nască într-o maternitate, dar probabil, familia s-a opus… Acuma însă era prea tîrziu, se putea doar încerca o operaţie, dar oricum nu se punea problema aşa : familia nu credea, pur şi simplu în medici şi operaţie, nu voiau să sacrifice timp şi bani cu aşa ceva…Acelaşi lucru i se întîmplase şi ei, fusese o fată frumoasă, iar la şcoală nu o întrecea nimenea la învăţătură. Degeaba. Era şchioapă, după terminarea celor opt clase obligatorii, părinţii nu au mai scos-o în lume, nu a avut parte ca celelalte fete de vîrsta ei, să meargă duminica în centru, la joc, nu a avut parte să fie curtată de cineva, familia a aranjat o căsătorie cu un bărbat mult mai în vîrstă, iar acuma avea acest băiat…povestea se repeta. Numai ea ştie cum a convins familia soţului, să-i permită să meargă cu băiatul la Izbuc. Numai ea ştie cum a făcut rost de bani pentru călătorie…A sperat într-o minune .

Asta s-a întîmplat în alte vremuri, cînd astfel de intreprindere era, în cel mai bun caz, ridiculizată, de autorităţi, călătoria însăşi cerea mult curaj…Nu trebuia să afle nimeni unde şi cu ce scop a făcut pelerinajul…
Liviu era de încredere şi chiar a adus acasă apă sfinţită, într-o canistră…Acolo era o biserică şi nişte călugări, se facea slujbă afară, la izvor, de sărbătoarea Izvorului Mîntuirii, dar mai discret, nu cu atîta fast ca în zilele noastre. Era, de fapt, o mînăstire care s-a extins după schimbarea de regim din ’89.
De sărbătoarea Izvorului Mîntuirii, oamenii începuseră să facă acest pelerinaj în număr din ce în ce mai mare…
Aşa se face că într-un an, la cererea mai multor părinţi am organizat o excursie . Am anunţat copiii, la şcoală. S-au strîns vreo 30 de copii şi adulţi din comună. Am închiriat « duba » lui Dănuţu’ lu’ Iustin. Ce mizerabilă călătorie ! Eram ca într-un container, dar pînă la Izbuc nu era foarte departe şi toată lumea a considerat că merită efortul. Nici nu costase mult. Am ajuns la sfîrşitul slujbei, dar preotul şi călugării au fost foarte plini de solicitudine, au binecuvîntat şi miruit pe toată lumea, adulţii s-au rugat, copiii la fel, apoi am mers la izvor, însoţiţi de un călugăr, am văzut izbucul, am luat apa sfinţită pentru acasă şi ne-am bucurat de primăvara mult mai înaintată şi mult mai înflorită decît în muntele nostru.

No comments:

Post a Comment