Le 17 janvier
2014
Vendredi.
Depuis des jours, je vis dans un stress continuel, mon chat, un malin et un
polisson, a miss sa bouche dans un traquenard, dans un piège, je suppose, il a
été gravement blessé, il ne pouvait pas manger, mais il avait faim, il ne pouvait
pas faire sa toilette, il était malheureux. Moi aussi. J’ai dit qu’il
était
malin, il a toujours été comme ça, quand on lui donnait à manger il prenait le
repas comme un voleur. Il ne voulait pas manger dans la maison, maintenant
qu’il est déjà vieux, il aimerait être caressé, mais il reste soupçonneux.
Pourtant il est le
mien et le voici maintenant en mourant de faim devant ma
porte, il ne veut toujours pas entrer dans la maison...Liviu ne peut pas le
regarder, en plus il ne croit pas qu’il s’agît d’un piège, peut-être il est
malade, il a la rage?!. Si quelqu’un répete souvent la
même chose, on commence
à douter...
Eh, bien,
aujourd’hui, il va mieux. Il a mangé un peu.
Vineri. De zile întregi trăiesc într-un stress continuu, mîţul meu, altmintrelea, un
hoţoman, şi-a băgat botul, presupun, într-o cursă, a fost grav rănit, nu poate
mînca şi e flămînd, nu–şi poate face toaleta, este nenorocit. Eu la fel. Am zis că e un hoţoman,
întotdeauna aşa a fost, cînd îi dădeam mîncarea o lua ca şi cînd ar fi furat-o.
Nu vrea să mănînce în casă, acum că e bătrîn ar vrea să fie mîngîiat, dar
rămîne bănuitor şi nesuferit. Totuşi e al meu şi iată-l murind de foame în faţa
uşii, tot nu vrea să intre în casă. Liviu nu poate să-l vadă aşa, mai şi
presupune că are vreo boală, o fi turbat?! Cînd cineva îţi tot repetă o chestie,
chiar dacă e o prostie, ajungi să ai îndoileli...
Ei bine, azi e
mai bine, a mîncat un pic.