Le 3 fevrier 2015
Mardi. Chaque matin, on se
lève avec un beau paysage d’hiver vu de la fenêtre, tout blanc, des flocons
tombant du ciel, comme aujourd’hui. Ce merveilleux paysage disparait pendant
la journée, il fait trop chaud pour cette saison, la neige fonde. Et
pourtant, un jour il a commencé à faire froid. On est en fevrier, autrefois le
plus froid mois, ici en montagne.
Et il neige, il neige. Il a
fait mauvais, neige et vent toute la nuit. Alors, qu’il fait un temps pareil,
je ne peux pas m’endormir.
Peut-être, nous aurons un hiver
normal. On verra. Je mets la tête sur l’oreiller après 3h. Ce n’est pas grave,
je dormirai plus pendant la matinée, pour récupérer. Qu’est-ce qui pourrait
m’en empêcher? Ce sont les vacances, Liviu se repose aussi.
Mais voilà qu’on entend quelqu’un
frapper timidement. Un jeune-homme de Hodobana a une affaire avec Liviu, une
affaire qui traîne depuis un an, au moins. On lțavait toujours remise. On est habitué. Je l’invite dans la
maison, il est timide et n’ose pas entrer, il veut enlever ses chaussures. No,
no, no! Nous, on n’enlève pas les chaussures. La neige, ce n’est pas
sale...Dehors, un enfer de neige et vent! Hodobana est un village bien isollé.
Une autrefois, à 4h du matin un
homme de Cobleș frappait. Il avait une urgence qu'il ne me saluait même pas, tout simplement, il
passait à côté de moi, je venais d’ouvrir, et allait près du lit où Liviu
dormait et lui demanda un marteau. Il avait une panne et grand besoin de'un
marteau.
Marți. În fiecare dimineață ne
trezim cu un frumos peisaj de iarnă la fereastră, totul alb, fulgi căzînd din
cer, ca astăzi. Acest minunat peisaj dispare peste zi, prea cald pentru acest
sezon, zăpada se topește. Și totuși, într-o zi, vremea a început să se răcească,
sîntem în februarie, luna cea mai friguroasă a anului, aici la munte cel puțin.
Și ninge, ninge. Vreme rea,
zăpadă și vînt toată noaptea. Nici nu pot să dorm cînd e așa o vreme.
Poate, vom avea o iarnă
normală. Vom vedea. Îmi pun capul pe pernă după ora trei, o să dorm mai mult
dimineață, să recuperez, îmi spun. Ce m-ar putea împiedica? E și vacanță. Liviu
se odihnește și el.
Dar iată că lucrurile nu merg
chiar așa: dis-de-dimineață, cineva bate la ușă, timid dar bate. Un tînăr din Hodobana are o
treabă cu Liviu. O treabă care e veche, de mai bine de un an, nu a fost timp
pentru ea. Sîntem obișnuiți. Îl poftesc înăuntru, e timid, nu îndrăznește să
intre, vrea să se descalțe. Nu, nu, nu, noi nu ne descălțăm. Zăpada nu-i
murdară. Afară-i un infern de zăpadă și vînt. Hodobana e un sat izolat de lume.
Altădată, la 4 dimineața, a
venit unul de la Cobleș. Avea o urgență, nici nu
m-a salutat, eu îi deschisesem ușa, a trecut pe lîngă mine, s-a dus direct la
patul unde Liviu dormea și i-a cerut un ciocan. Avea o pană și mare nevoie de un
ciocan.