Grigore Alexandrescu, Cîinele şi căţelul

Grigore Alexandrescu

Cîinele şi căţelul 

"Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte cîteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sînt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mîndria nu ne mai părăseşte.
Cît pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Cînd toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mîndrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gîndirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mînie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mîndria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

 Aujourd'hui, j'ai eu envie de lire et d'écouter une fable de Grigore Alexandrescu, poète roumain d'avant les révolutions de 1848. Le titre se traduirait: Le chien et le petit chien. Je ne pourrais pas traduire en français cette fable, mais s'il y a quelqu'un qui connait une version française, j'aimerais la voir...Des pensées me passent par la tête à propos de deux évenements auxquels je suis en train de participer cette année: la rencontre avec mes anciens camarades de lycée, le 17 juin prochain et un autre sur facebook:http://www.facebook.com/event.php?eid=171608129559526

Il s’agit du grand chien Samson, qui parlait avec un boeuf en disant qu’il voudrait voir dans le monde  l’égalité entre les grands et les petits, entre les nobles et le peuple ordinaire. Le petit chien, Samurache, en entendant des mot aussi généreux, veut participer à la conversation d’égal à égal. Samson indigné le chasse en lui disant que l’égalité n’est pas pour les petits chiens.

Défi

Hier, Facebook OVR a lancé une provocation: qu’on se rappelle comment on a fait connaissance avec OVR. Opération Villages Roumains.

Ieri, utilizatorul facebook OVR a lansat o provocare: să ne amintim cum am făcut cunoştinţă cu OVR. Operaţiunea Satele Româneşti, OVR, sau OSR.

     

Vive le roi! Trăiască regele!

Le 10 mai 2011

http://www.youtube.com/watch?v=XSMUScVUhKk

Mardi. Le 10 Mai, autrefois, c’était la Fête Nationale de la Roumanie, du Royaume Roumain. Vive le Roi, c’était l’hymn, le chant national. Donc, Vive la Roumanie et Vive le roi!

Marţi. În 10 mai era, altădată, sărbătoarea naţională a României, a Regatului României, iar Trăiască regele era imnul naţional. Prin urmare, Trăiască România, Trăiască regele!

     

Comme autrefois

Le 9 mai 2011

Lundi. Je me propose d’aller au dispensaire prendre mes ordonnances, mais l’homme propose, Dieu dispose. Devant la porte je rencontre deux jeunes (?) retraitées, comme moi, Minodora et Sofia qui allaient prendre le café chez une troisième, Olga. Pendant qu’on a un brin de conversation, une autre, Jeanne sort devant la porte. C’est ma voisine, les autres n’habitent pas loin, non plus. Je me rappelle qu’hier, j’ai vu les deux fils et la fille de Jeanne et j’ai eu la pensée que c’était l’anniversaire de quelqu’un, peut-être de Jeanne, elle même. Alors, je lui demande s’il lui reste de gâteau et on lui fait des voeux et des souhaits. Elle nous invite, on boit un café, on mange du gâteau et même on se permet un petit verre de liqueur de griottes. Nous voilà réunis, par hasard, 6 avec le mari de Jeanne, comme autrefois, quand on travaillait à l’école d’Arieşeni, une jeune équipe d’enseignants, qui est parti à la retraite après 40 ans et a laissé la place à une autre équipe de jeunes. Dommage que je n’ai pas l’appareil photo!

Luni. Îmi propun să merg la dispensar să-mi iau reţetele, dar omul propune, dumnezeu dispune, zic francezii,. La poartă, mă întîlnes cu două tinere(?) pensionare, ca şi mine, Minodora şi Sofia, care mergeau la o a treia, Olga, să-şi bea cafeaua. În timp ce schimbam cîteva vorbe, iat-o şi pe Jeanne, vecina mea, nici celelalte nu stau departe, care iese afară din casă. Îmi amintesc că ieri a fost ziua ei, toţi trei, fiii şi fiica fuseseră acasă şi o întreb dacă mai are tort, asta aşa ca să-i putem ura La mulţia ni şi de toate. Ne invită, ne serveşte cu cafea, cu tort şi ne permitem chiar şi un păhărel de vişinată Iată-ne reuniţi, după ceva vreme, din întîmplare, eram 6 cu soţul Jeannei, ca altădată, cînd lucram la şcoala din Arieşeni, o echipă tînără, care, după 40 de ani, a ieşit la pensie lăsînd loc unei alte echipe tinere...Păcat că nu am aparatul photo la mine!

        

Le cahier

Le 8 mai 2011

Dimanche. Hier, en fin de matinée, nos sympathiques Français sont revenus pour nous dire au revoir. Ils ont passé un petit séjour agréable à Pătrăhăiţeşti, ils ont reconnu Mirela et Ionel, car ils les ont vu, vendredi soir, dans les petits films de Liviu.

Avant de partir, ils ont feuilleté encore une fois mon célèbre cahier, pour se rappeler l’autre voyage, celui de 2002...

Duminică. Ieri, spre prînz, simpaticii noştri francezi au revenit pentru a-şi lua la revedere. Au petrecut un mic şi agreabil sejur la Pătrăhăiţeşti, i-au recunoscut pe Mirela şi Ionel pentru că-i văzuseră, vineri seara, în filmuleţele lui Liviu.

Înainte de a pleca, au răsfoit celebrul meu caiet, pentru a-şi aminti cealaltă călătorie, cea din 2002.

      

Nouvelles d'Italie

Le 7 mai 2011

Samedi. Aujourd’hui, j’ai commencé la journée avec une nouvelle d’Italie: Cristi a la varicelle, 10 boutons jusqu’à présent. Ensuite, son père a mis quelques photos sur facebook, donc j’ai pu les voir. Ils visitaient la MiniItalie, à Milano, peut-être...Printemps, ciel bleu, soleil.

Chez nous, au contraire, depuis mercredi nous avons des températures négatives pendant la nuit, -4, -5 degrés. J’ai perdu quelques géraniums et les boutons de quelques plantes ne s’ouvrons plus... Il fait beau pendant la journée. Heureusement, aujourd’hui, vers le soir, il a commencé à pleuvoir, le froid de la nuit cédera, espérons!

Sîmbătă. Azi, mi-am început ziua cu o veste din Italia: Cristi are varicelă. 1o bubiţe pînă acuma. Apoi, tatăl său a postat nişte fotografii noi pe facebook, deci am putut să-i vedem, după vreme cam îndelungată. Vizitau MiniItalia, la Milano, poate...Primăvară, cer albastru, soare.

La noi, din contră, de miercuri, avem temperaturi negative în timpul nopţii, -4, -5 grade. Mi-am pierdut nişte muşcate, iar mugurii unor plante nu se vor mai deschide, poate...A fost timp frumos ziua. Din fericire, azi, mai înspre seară, a început să plouă. Frigul va mai ceda, să sperăm!

      

Quelle histoire!

Le 6 mai 2011

Vendredi. Les Français sont partis, ils vont faire des promenades, après le repas de midi ils vont à Pătrăhăiţeşti, chez les Mocan. Leur voiture reste chez nous.

Après leur départ, j’ai cherché le cahier où je tenais une évidence des touristes qui passaient par chez moi, ils avaient aimé ce cahier, surtout que  Marie Françoise a trouvé le nom d’une copine d’enfance et de retour elle l’avait contacté...Maintenant, j’y vais ajouter d’autres détails. J’y écrivais toute sorte de choses qui devaient m’aider à me rappeler des choses diverses. Les touristes, à leur tour m’écrivaient eux aussi, qu’est-ce qu’ils ont fait par ici et qu’est-ce qu’ils appréciaient...

Eh, bien, je les ai trouvés: ils faisaient découvrir ce coin du monde à leurs amis Georges et Marie Claude. Ils se trouvent  aux pages 88, 89, 90 et 91 de l’année 2002. Voilà pourquoi j’ai oublié, on s’est vu il y a long, long temps et je ne m’imaginais que j’allais les revoir un jour.

Vineri. Francezii au plecat la plimbare prin sat, nu ştiu exact unde, dar la prînz voiau să mănînce la un restaurant iar după aceea să plece la Pătrăhăiţeşti, la  familia Mocan. Maşina lor rămîne la noi.

După plecarea lor am căutat caietul în care îmi ţineam evidenţa turiştilor pe care i-am găzduit de-a lungul anilor. Le plăcuse grozav acest caiet, mai ales că Marie Françoise şi-a găsit, răsfoindu-l, o fostă colegă de şcoală cu care a reluat legătura. Acum, pot şi eu să adaug alte amănunte în caiet. Scriam în acest caiet despre fiecare cîte ceva care să mă ajute să-mi amintesc, turiştii scriau la rîndul lor ce au  făcut pe aici şi ce au apreciat.

Ei, bine i-am găsit: erau cu prietenii lor Georges şi Marie Claude cărora le făceau cunoscut acest colţ de lume. Se găsesc la paginile 88, 89, 90 şi 91 din anul 2002. Iată de ce nu-mi mai aminteam. Îi văzusem acum multă, multă vreme şi nu mi-am imaginat că-i voi mai revedea vreodată.