Călătoria

26 februarie 2009

Joi. Am plecat dar nu la 8 ci aproape la 10. Nicuşor şi soţia lui, Aurora, avusesera de pregătit casa pentru turişti. L-au lăsat pe Aronel să se ocupe de ei, dar cum au aflat tîrziu, după ora 22, au avut de pregătit camerele şi lemnele de foc…
Ne-am oprit la Alba Iulia pentru că Ionică avea ceva de rezolvat la Inspectorat. Martin a venit să bea o cafea cu noi. Am făcut cele mai nereuşite poze ale mele şi pe urmă mi s-a terminat curentul în acumulatori şi nu am mai făcut de loc.
După Alba nu ne-am mai oprit pînă pe Dealu Negru, un popas de pe Valea Oltului. Aici am mîncat ciorbă de burtă, respectiv văcuţă şi am cumpărat covrigei pe sîrmă, mere şi alune, după care am mers întins pînă la Bucureşti unde am ajuns exact la încheierea primei zile de reuniuni…
Am pierdut conferinţa de presă, speech-urile unor personalităţi, cum ar fi H.R. Patapievici, un senior redactor la EVZ, un ziar pe care noi îl citim, consilierul prezidenţial Cristian Preda, care a decorat cu Meritul cultural organizaţia OVR. Michel de Backer, preşedintele actual al OVR-internaţional avea aceasta decoraţie seara la masă.

              

Actori locali

25 februarie 2009

Miercuri. Am aşteptat toată ziua să mă sune ca să ştiu cum mă organizez, cînd e plecarea, dar nimic. Într-un tîrziu a trimis guardul să-mi aducă o documentaţie pentru programul Leader şi să-mi spună că nu au putut deschide mailul şi nu are programul de la Bucureşti. Noroc că am avut inspiraţia să-i cer lui Liviu dimineaţă să-l scoată la imprimantă şi în română şi în franceză. Aşa, l-am avut şi i l-am trimis. Peste zi m-a sunat Ştefănuţ ca să mă întrebe cînd plecăm…Acuma a ştiut suna…
Plecăm doar dimineaţă. Pe la 8. Merge Nicuşor Danciu, primarul nu poate, are ceva important: o întîlnire pentru un proiect, mi-a spus, dar nu am reţinut…Am tot felul de îndoieli…Poate era mai bine să plec eu singură…

Birou

24 februarie 2009

Marti. Abia azidimineaţă, i-am putut trimite lui Marin, primarul, prin internet, programul reuniunii festive de la Bucureşti. L-am întrebat dacă el deschide mail-ul sau altcineva şi mi-a spus că îl deschide cineva şi că mă sună dacă e vreo problemă, dar nu m-a sunat. Normal ar fi să cred ca nu e o problemă, dar nu ştiu de ce am o îndoială…Chiar ştie cineva din anturajul lui să deschidă corespondenţa primarului?

Întîlnire

23 February 2009

Luni. Era pe 23 februarie, s-au adunat prea multe evenimente şi trebuie să nu pierd şirul lor. Deci: luni. La ora 10 fără un sfert Marin a plecat din centru, eu am ieşit în drum şi ne-am dus la întîlnirea cu Bruno Uyttersprot, care era pentru ora 10, la Gîrda, în faţa bisericii. La 10 fix sîntem deja cu maşina parcată, în spaţiul din faţa poştei , nu prea este nimeni pe acolo, doar un tip, am trecut pe lîngă el, îmbrăcat foarte subţire şi cu o cască de biciclist pe cap stă în marginea drumului, într-un loc ce s-ar putea numi “ în faţa bisericii “. Ăsta trebuie să fie Bruno…Sigur că a venit cu bicicleta, s-a scuzat pentru ţinută şi ne-a spus că misiunea sa este să verifice traseul şi persoanele de contact. Ionică, presedintele asociaţiei, nicăieri. Nu ştiu cum, dar mi-a venit ideea să mergem să-l căutăm în şcoală. El şedea pe o băncuţă în holul biroului său cu Carmen Danciu. Cică a vorbit cu Bruno la telefon şi i-a spus că îl aşteaptă în birou. Am vrut să zic: şi eu? Cu mine de ce nu ai vorbit?
În birou ne aşezăm, nu este frig, soba este caldă, fiecare spune cîte ceva înainte de a deschide subiectul pentru care ne-am adunat. Ne mirăm de curajul lui Bruno de a călători cu bicicleta pe frigul acesta. Este un bărbat înalt fain, ochi de culoare deschisă, numai oase. Ne povesteşte ce frig i-a fost coborînd de la Vîrtop. A îngheţat bocnă pînă la vila Giulia, nici nu mai putea să-şi scoată telefonul din buzunar. S-a oprit. Cei de la vilă l-au văzut, s-au dus la el, l-au dus înăuntru şi l-au dezgheţat cu ceai cald. Mi-a şi reproşat că i-am scris că nu este frig…Nici nu era atunci cînd m-a întrebat el, chiar era cam prea cald pentru perioada aceasta…Iar drumul nu are zăpadă nici acum…Cine să se gîndească la un drum cu bicicleta acum în toiul iernii! În plus, era îmbrăcat foarte subţire!
Ne-am înţeles că cei 100 sau 120 de ciclişti vor fi cazaţi la Arieşeni, în 3 august, iar în 4 vor face o vizită la Gîrda şi vor pic-nica acolo, după care vor pleca la Roşia Montana. Pînă acuma s-au înscris 60 de personae pentru Turul cyclist OVR-20 de ani, aşa-i zic eu…

OVR- la 20 de ani

23 februarie 2009

Miercuri. Anul acesta este anul celei de a 20-a aniversări a organizaţiei nonguvernamentale Opération Villages Roumains, OVR. Încă din vara 2008 se fac pregătiri pentru aceast eveniment. S-a început prefigurarea şi chiar organizarea unui tur ciclist asemănător cu cel de anul trecut de-a lungul Dunării, de la izvoare pînă în Deltă. S-a şi numit Delta 60. Vinciane Demoustier m-a ţinut la curent cu tot acest periplu, aşa încît am înţeles repede despre ce este vorba, cînd am început corespondenţa cu Bruno Uytersprot, responsabil, văd eu, cel puţin cu etapa Apuseni.

La cea de a 15-a aniversare, nu am participat nici într-un fel, am fost ocupată cu familia: înmormîntări, dizlocări…Pe vremuri regimul communist producea seisme în comunităţi şi familii, acuma o face UE, cu noul regim de “consumism” pe care îl impune, mai mult sau mai puţin forţat. Cei care forţează sînt de fapt politicienii români, ei sînt mai catolici decît papa, ei ştiu mai multe decît experţii de orice fel, exagerînd pro sau contra unor proiecte, idei, sfaturi care vin de la europeni, sau de la partenerii lor locali, adică de la cei pe care îi reprezintă. Mi-a fost ruşine deseori de prostia afişată de conducătorii noştri de la diferite nivele…Acuma este pe punctual de a se schimba cîte ceva. Apar tineri, care pot să asculte, să priceapă şi chiar să ajute la reuşita unor proiecte. Ziariştii sînt mai greu de …moderat. Sînt mai buni cei de pe internet, pentru că ascultă sau mai bine zis citesc comentariile cititorilor şi progresează spre obiectivitate şi acurateţe. Nu toţi cititorii sînt proşti! Eu, cred că, nu sînt, par exemple.

Telefon

Marti
Am observat că prestatorii de servicii în turism de la noi nu răspund la telefon: nu au această cultură sau cum să-i zic. Au afaceri, au publicitate care nu se face gratuit, plătesc pentru ea destul de mult, au acolo numere de telefon ca să-i sune eventualii clienţi şi nu răspunde nimeni. Aşa este la Arieşeni, în cîteva pensiuni şi mai în toate locurile de cazare din Padiş, dar aici e o altă poveste: nu există semnal bun, este o zonă cu pensiuni mai recente, construite mai degrabă ilegal; sînt mai noi în meserie. Padişul este locuit doar vara. E adevărat, Padişul este o destinaţie turistică dintotdeauna,cazare însă nu a existat decît vechiul refugiu numit Cabana Padiş. Aici este inima Parcului Natural Apuseni, dar autorităţile nu prea erau hotărîte dacă să permită sau nu construcţii noi în Padiş.Tot ce s-a construit este de dată recentă… Că cei din Padiş nu răspund la telefon, există explicaţii.
Totusi, dacă ţi-ai făcut publicitate şi nu răspunzi la telefon , eşti chiar …prost! Păi, eşti prost de tot domnule!
( Photo: Fannie et David )

 

                                

Serbările-a treia zi

22 februarie 2009

Duminică. Chiar toate s-au adunat pe capul meu, la un moment dat: Cristi şi Bianca, fiica şi ginerele lui Petrea şi Maria plecau, fiul meu şi Mo plecau, bagaje, chestii, şi, colac peste pupăză, au sosit de la OVR Fabio Piras cu încă un bărbat, îmi scapă numele. Al treilea, Bruno Uyttersprot urma să sosească, iar eu trebuia să le găsesc cazare, o cameră pentru trei persoane…Lucru greu, pentru că a fost un week-end plin, turiştii din pensiuni nu plecaseră încă, unii mai erau la pîrtie, camerele nu erau disponibile, aici nu-i dă nimeni afară la ora 12⁰⁰ , ca în hoteluri.

Telefonul meu mobil s-a descărcat, nu găseam încărcătorul, Fabio aştepta în curte, bărbaţii, care erau pe punctul de plecare, cîntau la orgă şi se uitau la calculator pe “ You Tube “ la nişte filme haioase, iar Mo era atenta la ei… Încerc să dau telefoane de pe fix, nu aud nimic. În casă era insuportabil: gălăgie, muzică, rîs. În fine, fata m-a ajutat: mi-a găsit încărcătorul, mi-a pus telefonul la încărcat…Credeam că o iau razna!

Abia m-am descurcat cumva cu familia Mocan: cu Ionel şi Mirela…Ei aveau turişti şi la Pătrăhăiţeşti şi aici la centru, dar au zis că belgienii pot să-şi lase bagajele la “ Gianina ”, pensiunea lui Claudia şi Felician, sora lui Ionel. Aici, nu răspundea nimeni la telefon. Ana era ocupată şi stresată, Tiţi nu avea loc decît pentru doua persoane. Ăştia de la OVR au fost de vină, pentru toată zarva asta, că nu au anunţat…Cică nu şi-au închipuit că ar putea fi o problemă cu cazarea, într-un sat, nu ştiau de Serbările zăpezii. Păi chiar aşa să fi fost, rezervarea era necesară totuşi: iarna îţi trebuie timp să încălzeşti o cameră de oaspeţi! Nu au nimic în cap nici ei….Au zis că ne vedem deseară, probabil s-au gîndit la sosirea lui Bruno Uyttersprot, care venea pe bicicletă de la Brad, “on se revoit ce soir” era doar aşa o vorba, pe cînd eu mă perpeleam unde să-i primesc. Nu putea fi ceva serios! Să călătoreşti “en vélo” pe vremea asta, -10⁰ C, nu e de colea, ăla soseşte obosit, îngheţat, nu-i mai arde lui de conversaţii. Nici nu m-am prea stresat din cauza asta, dar mă mir un pic aşa: păreau domni! Şi apoi nimic, nici un telefon, o scuză, ceva…S-au stricat şi ăştia din Vest! I-am trimis la “Gianina”, trebuia să fie cineva acolo, şi mai tîrziu, am sunat ca să întreb dacă s-au descurcat, răspunsul a fost pozitiv, iar la urmă Fabio zice: ”À ce soir! ”. Numai asta nu o mai cred! Era deja seară…