marți, 3 martie 2009

Serbările-a treia zi

22 februarie 2009
Duminică. Chiar toate s-au adunat pe capul meu, la un moment dat: Cristi şi Bianca, fiica şi ginerele lui Petrea şi Maria plecau, fiul meu şi Mo plecau, bagaje, chestii, şi, colac peste pupăză, au sosit de la OVR Fabio Piras cu încă un bărbat, îmi scapă numele. Al treilea, Bruno Uyttersprot urma să sosească, iar eu trebuia să le găsesc cazare, o cameră pentru trei persoane…Lucru greu, pentru că a fost un week-end plin, turiştii din pensiuni nu plecaseră încă, unii mai erau la pîrtie, camerele nu erau disponibile, aici nu-i dă nimeni afară la ora 1200 , ca în hoteluri.
Telefonul meu mobil s-a descărcat, nu găseam încărcătorul, Fabio aştepta în curte, bărbaţii, care erau pe punctul de plecare, cîntau la orgă şi se uitau la calculator pe “ You Tube “ la nişte filme haioase, iar Mo era atenta la ei… Încerc să dau telefoane de pe fix, nu aud nimic. În casă era insuportabil: gălăgie, muzică, rîs. În fine, fata m-a ajutat: mi-a găsit încărcătorul, mi-a pus telefonul la încărcat…Credeam că o iau razna!
Abia m-am descurcat cumva cu familia Mocan: cu Ionel şi Mirela…Ei aveau turişti şi la Pătrăhăiţeşti şi aici la centru, dar au zis că belgienii pot să-şi lase bagajele la “ Gianina ”, pensiunea lui Claudia şi Felician, sora lui Ionel. Aici, nu răspundea nimeni la telefon. Ana era ocupată şi stresată, Tiţi nu avea loc decît pentru doua persoane. Ăştia de la OVR au fost de vină, pentru toată zarva asta, că nu au anunţat…Cică nu şi-au închipuit că ar putea fi o problemă cu cazarea, într-un sat, nu ştiau de Serbările zăpezii. Păi chiar aşa să fi fost, rezervarea era necesară totuşi: iarna îţi trebuie timp să încălzeşti o cameră de oaspeţi! Nu au nimic în cap nici ei….Au zis că ne vedem deseară, probabil s-au gîndit la sosirea lui Bruno Uyttersprot, care venea pe bicicletă de la Brad, “on se revoit ce soir” era doar aşa o vorba, pe cînd eu mă perpeleam unde să-i primesc. Nu putea fi ceva serios! Să călătoreşti “en vélo” pe vremea asta, -100 C, nu e de colea, ăla soseşte obosit, îngheţat, nu-i mai arde lui de conversaţii. Nici nu m-am prea stresat din cauza asta, dar mă mir un pic aşa: păreau domni! Şi apoi nimic, nici un telefon, o scuză, ceva…S-au stricat şi ăştia din Vest! I-am trimis la “Gianina”, trebuia să fie cineva acolo, şi mai tîrziu, am sunat ca să întreb dacă s-au descurcat, răspunsul a fost pozitiv, iar la urmă Fabio zice: ”À ce soir! ”. Numai asta nu o mai cred! Era deja seară…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu