Dans une période incerte, avec Rome dévastée par des troupes étrangères, Florence assédiée par l’armée du Pape Clément le VII-e, Michelange, qui avait déjà plus de 50 ans , a sculpté une Victoire, un jeune homme vainqueur:
Într-o perioadă tulbure, cu Roma distrusă de armate străine, Florenţa asediată de armatele Papei Clement al VII-lea, Michelangelo, care era la mai bine de cincizeci de ani, a sculptat o victorie, un tînăr învingător:
“ Victorie? Asupra cui? Asupra a ce? Dacă nu ştia cine este învingătorul, cum putea hotărî cine fusese cel distrus? Sculptă sub picioarele învingătorului faţa şi capul unui bătrîn, al lui însuşi? Aşa cum ar arăta peste zece ani, cu barba albă crescută complet. Ce îl învinsese? Vîrsta? Oare tinereţea era“Victoria”, din moment ce era singura perioadă în care cineva îşi putea închipui că poate fi învingător? Cel învins avea experienţă, cu suferinţa întipărită pe faţă, plecat sub genunchiul tînărului. Oare asta era ceea ce se întîmpla cu experienţa şi înţelepciunea? Era întotdeauna zdrobită şi distrusă de timpul deghizat în tinereţe?” (Irving Stone, Agonie şi extaz)