Une histoire...

Le 15 juillet 2016

Vendredi. Minuit. Une nouvelle journée vient de commencer, le temps passe sans pitié et on doit remercier la lumière du soleil qu'elle brille encore une journée pour moi, la grand-mère, aussi.
Nous sommes plusieurs, la maison est presqu'au complet, il y a encore un seul lit qui sera occupé ce week-end par les parents de la petite. Nous deux, on dort dans la maison à côté la plus agréable

par cette canicule. 
Aller au lit quand les garçons se préparent pour des jeux vidéo avant de dormir,(ou pas dormir) est difficile pour la petite. Ils ont 17, 10 ans, les cousins, et elle a 5 ans. 
Ce soir, nous avons lu une histoire que moi même, je ne connaissais pas, l'histoire de Tirondin, le lutin des arbres creux, pour nous consoler de notre solitude...

J'ajoute les photos plus tard...Les voici:

Vineri. Miezul nopții. O nouă zi urmează, timpul trece în grabă, fără milă și trebuie să mulțumesc luminii soarelui că are să strălucească încă-ntr-o zi și pentru mine, bunică.
Sîntem mulți, casa e plină, mai e un pat care va fi ocupat în acest week-end de către părinții micuței. Noi două, noi dormim de data aceasta, în casa de alături cea mai agreabilă pe canicula asta.
Să plecăm la culcare e tare greu cînd băieții se pregătesc de jocuri video, înainte de culcare, ori, cine știe, posibil chiar să nu doarmă, e greu pentru micuță. Ei, verișorii, au 17 și 10 ani, ea are 5 ani. În seara aceasta, am citit, o poveste pe care nici eu, bunica, nu o știam, povestea lui Tirondin, spiridușul din fagii găunoși și asta doar pentru a ne consola de izolarea și singurătatea noastra.

Adaug fotografiile mai tîrziu. Iată-le: