Une randonnée sur Curcubăta Mare

Le 29 octobre 2010

Vendredi. Quelques informations et une carte et notre voyageur a fait un tour de plus de 20 km, en montant sur le sommet de Curcubăta Mare où il a découvert qu’il y a un rélai de télévision, des gens qui y travaillent. Bien entendu qu’il a pris de belles photos, par ce beau temps.

Vineri. Cîteva informaţii şi o hartă şi călătorul nostru  a făcut un tur de mai bine de 20 km, urcînd pe Vîrful Curcubăta Mare unde a descoperit că există un releu de televisiune, oameni care lucrează acolo. Se-nţelege că a făcut nişte frumoase fotografii pe acest timp absolut splendid.( photos: Grégory Suchey)  

Le voyageur

Le 28 octobre 2010

Jeudi. Toujours des petits travaux dans la maison. Liviu a coupé du bois après le travail, il avait arrêté depuis quelques jours, mais il ne faut pas que la neige trouve le bois au milieu de la cour.

J’ai préparé une soupe et il faisait assez tard quand nous avons eu envie de manger quelque chose, du pain, du fromage et de l’oignon. Il était probablement 21 h. On n’a pas l’habitude de manger si tard. Et voilà Grégory qui arrive! L’appartement gelé! Vite faire le feu et ensuite nous avons passé le reste de la soirée ensemble, ici dans notre studio pendant que le feu brûlait et chauffait sa chambre...Il nous a montré ses photos, Liviu s’est endormie et nous parlions des voyages de Grégory...Il m’a montré de belles photos qu’il avait prises. En voilà quelques-unes:

Joi. Toată ziua am făcut cîte ceva prin casă. Liviu chiar a mai tăiat lemne după ce s-a întors de la lucru, se oprise de vreo cîteva zile şi n-ar fi bine ca zăpada să le găsească în mijlocul curţii.

Am pregătit o supă aci şi era destul de tîrziu cînd ne-am apucat să mîncăm, aşa dintr-un capriciu, pîine brînză şi ceapă, c

înd, iată-l pe Grégory. Era pe la nouă, apartamentul îngheţat! Repede focul! Restul serii, pînă pe la miezul nopţii a stat aci cu noi, de la o vreme Liviu a adormit, Grégory povestea pe unde a călătorit, arătîndu-ne frumoase fotografii. Iată cîteva: 

Doucement...

Le 27 octobre 2010

Mercredi. Il fait froid pendant la nuit, il gele. Le cable de l’internet n’est pas encore habitué avec la givre, ces jours il n’a pas marché...

Je continue à m’occuper de la maison et de l’appartement, je nettoie ça et là, au moment où Magda trouve du temps pour m'aider, j’aurai fini...

Ces jours, il est possible que j’aie un hôte français, le fils d’une amie, il ne m’a donné aucun signe, c’est elle qui m’a écrit.

Bonjour Marie Claude! 

Miercuri. Este frig în timpul nopţii, îngheaţă. Cablul de la internet nu este încă obişnuit (?!) cu chiciura şi mai face figuri, zilele astea n-a prea mers...

Eu mă ocup în continuare de casă şi de apartament, fac curat cîte puţin, pe cînd Magda îşi va face timp să mă ajute nu va mai fi mare lucru.

E posibil ca în aceste zile să avem un oaspete francez, pe fiul unei prietene, el nu m-a contactat, dar mi-a scris mama sa. Salut Marie Claude! 

Encore beau temps

Le 26 octobre 2010

Mardi. Hier, j’ai lavé quelque fenêtre, quelque porte, à l’extérieur surtout, parce que la météo annonce pluie et froid depuis aujourd’hui, ma fieulle Magda viendra m’aider parce que je ne devrais pas fatiguer ma main droite...Pourtant les prévisions ne se sont pas encore confirmées. 

Aujourd’hui il a fait beau, mais c’était une fête réligieuse, Saint Dimitrie.

Marţi. Ieri, am spălat ceva ferestre, ceva uşi, la exterior mai ales, pentru că se anunţă ploi şi frig, de azi. Bine că încă nu s-au confirmat previziunile meteo, azi, a fost tot vreme faină, dar era sărbătoare, Sfîntul Dumitru, nu am continuat. Magda, fina, mi-a promis că mă ajută, ca să nu-mi obosesc mîna.

Photo:Magda costumée pour une fête scolaire.

Paperasses

Le 25 octobre 2010

Lundi. Liviu est tellement occupé, que j’ai envie de déménager... Il doit faire beaucoup de papiers pour l’école. On a toujours fait plein de papiers, mais maintenant la situation est drôle: on est plus occupé avec les paperasses qu’avec les enfants. Enfin, ça ne me regarde plus, mais à la maison il y a du stress...

Luni. Liviu este atît de ocupat, încît îmi vine să mă mut... Are atîtea hîrtii de făcut pentru şcoală, întotdeauna s-au cerut prea multe hîrtii pentru şcoală, dar acuma e din cale-afară, nu mai contează copiii, doar hîrtiile. Pe mine nu mă mai interesează, dar acasă e stresant din cauza asta.

Alba Moll

Le 24 octobre 2010

Dimanche. Jusqu’à midi, j’ai fait un tour dans les magasins d’ Alba Moll. Tout d’abord, j’ai pris le petit déjeuner, j’avais acheté mes médicaments dans une pharmacie, “centroFarm”, juste ce que j’avais besoin pour ce matin, en partant d’Arieşeni, je ne savais pas qu’on pouvait rester jusqu’au lendemain.

En fin de matinée, nous avons fait des courses, nous, c-est-à-dire: Liviu, moi, Reli et Cristina.

À la maison, feu et repos. Le dimanche est passé. Mais quel beau temps pendant tout ce week-end!

Duminică. Pînă la amiază am făcut un tur prin magazinele din Alba Moll. Mai întîi, am luat micul dejun, o plăcintă cu varză şi ceai, îmi cumpărasem medicamentele pentru această dimineaţă într-o farmacie, “centroFarm”, doar ceea ce aveam nevoie pe moment, cînd am plecat de la Arieşeni nu mi le-am luat cu mine, nu ştiam că rămînem peste noapte.

Spre prînz, au venit şi cursanţii: Liviu, Reli şi Cristina. Am făcut cumpărături şi ne-am întors acasă. Foc, odihnă şi duminica s-a dus. Dar ce vreme faină a fost în tot acest week-end!

Week-end la Păgida

Le 23 octobre 2010

Samedi. Il faisait froid le matin, nous avons pris deux collègues de Liviu qui suivent le même stage. On a bien voyagé. De Alba, je suis allée plus loin avec mon fils. Ainsi, j’ai passé une journée avec ma soeur, à la maison. En fin d’après-midi, elle est partie avec son mari à Ocna Mureş, Martin est parti pour Alba Iulia et je suis restée ramasser des noix, des pommes et préparer à manger pour ce soir et pour demain.

Visite de Natalia et Pişti. Liviu arrive de Alba pour dormir ce soir ici. Demain, nous partirons à Alba Iulia de nouveau et pendant qu’ils suivent le stage je vais faire un tour à Alba Moll.

Sîmbătă. Era un frig dimineaţă!!! Cu noi au mai venit două colege...de-a lui Liviu (au fost colege şi cu mine, dar sînt mai tinere)care urmau şi ele acelaşi curs. Am călătorit bine. De la Alba, mai departe eu m-am dus cu Martin. Astfel, am petrecut o zi cu sora mea, Martin s-a întors la Alba Iulia. După ce Marieta a plecat cu soţul, invitat la o petrecere de ziua satului Unirea, am rămas singură să culeg mere şi nuci din grădină si să pregătesc ceva demîncare, dar nu pentru multă vreme: Liviu venea să doarmă, cursul continuă şi mîine. Odată cu el au venit într-o foarte scurtă vizită Natalia şi Pişti. Mîine voi petrece o dimineată întreagă la Alba Moll, Liviu la curs. (photos: Liviu)

Projets pour demain

Le 22 octobre 2010

Vendredi. Demain, nous irons à Alba Iulia: Liviu a un stage à suivre, moi, je vais prendre un appareil de massage de ma soeur. Elle l’a acheté récemment, mais pour le moment ne l’utilise plus, elle n’a pas le temps de penser à elle même maintenant. Alors, je vais lui donner l’argent pour s’en acheter un autre, moi je devrais attendre deux semaines. Je ne lui ai encore pas fait cette proposition, mais j’imagine que ça va...

Vineri. Mîine, mergem la Alba Iulia: Liviu are un curs de perfecţionare, eu vreau să merg pînă la sor-mea, să iau aparatul ei de masaj. L-a cumpărat de curînd, este mulţumită de el, dar pentru moment nu-l mai utilizează, n-are timp să se ocupe de ea însăşi. Am să-i dau banii ca să-şi comande altul, încă nu i-am spus dar sigur va fi de acord. Pot să-l comand chiar eu, dar trebuie să aştept două săptămîni.

Je vais mieux

Toujours jeudi. Oui, je vais mieux, mais ces problèmes guérissent lentement. La doctoresse m’a recommandé de continuer avec de la phisiothérapie, à Cluj, à Turda, à Băile Felix ou à Geoagiu Băi. J’y penserai. Pour le moment je fais des exercices de gym, pour réactiver mes muscles, je peux dire que ça va.

Tot joi. Da, sînt mai bine, dar problemele de felul ăsta se vindecă în timp mai îndelungat. Doctoriţa mi-a recomandat fisioterapie la Cluj, sau la Turda, ori la Băile Felix sau Geoagiu Băi. Mă gîndesc să fac gimnastică eu singura pentru a-mi recupera măcar o parte din mobilitatea braţului. Deja pot să-mi ridic mîna pentru a mă pieptăna.

Aventures-suite

Le 21 octobre 2010

Jeudi.Je dois continuer l'histoire de mes aventures... 

Après la consultation et l’application du traitement, encore une fiole de “diprophos”,

je sors du cabinet, où reignait une atmosphère agréable, protectrice et confiante, dans la rue infernale, par le bruit, le froid, la pluie et surtout le trafique. Il me restait une heure et demie, assez pour faire quelques visites dans mes magasins préférés, mais je ne pouvait pas risquer  d’essayer de monter dans l’autobus à l’arrêt près du théâtre où il y avait un tel embouteillage que l’autobus ne pouvait pas s’arrêter, alors je devais faire autrement: j’ai décidé d’aller à Turda avec le premier autobus qui s’arrêterait, et de prendre mon autobus de là-bas, mais pas de chance: l’autobus était complet et il restaient encore  une disaine de personnes pour l’autostop. Une demi heure est passée. Qu’est-ce que je devais faire autre que de prendre un taxi et essayer d’arriver à l’autogare. Je cours dans la plus proche station de taxi, mais il n’y avait rien, toutes les voitures étaient parties , elles se trouvaient dans la mer immobile de la rue. Bloquage totale. Je traverse la rue par où je peux, je ne risquais pas d’être accidentée parce que toutes les voitures restaient immobiles, sans aucune possibilité de bouger. Quoi faire? Je resterai dans la ville ce soir??? C’est bien que j’ai averti ma nièce, Iuliana et elle avait de la place pour moi, mais elle travaillait jusqu’à 21 heures. Je devais passer par le cabinet stomatologique où elle travaillait et prendre sa clé... En pensant à cet arrangement, je vois un taxi qui s’arrête et une personne qui descend. Ma chance, peut-être! Je cours, le chauffeur m’attend et nous commençons à nous traîner vers l’autre bout de la ville, je n’avais plus l’espérance de prendre le dernier autobus avec lequel je pouvais arriver chez moi ce soir. Le chauffeur me demande s’il pouvait manger une pomme, bien sûr que j’étais d’accord. Je me rends compte que je n’ai rien mangé aujourd’hui et, peut-être ça se voiait, parce que le jeune homme est descendu et est revenu avec trois pommes rouges du coffre:” Prenez vous aussi, elles sont de la campagne, du verger de mon père, il n’y utilise pas des engrais chimiques or pesticides”. Comment refuser, j’en prends une avec reconnaissance. Nous arrivons dans la rue Horea et tout d’un coup le chemin est libre. “ Je n’ai pas vu un tel embouteillage depuis au moins deux ans”, dit le chauffeur. Mon fils m’appelle pour voir si je me débrouille, ma nièce m’appelle pour insister que reste chez elle, nous arrivons dans l’autogare Beta, l’autobus est encore là, je rentre pour liberer le taxi et je lui remercie. Dans l’autobus, je commence à me chauffer, mais seulement après quelques kilomètres quand l’air chaud se ressent, mes vêtements sont si mouillés, les pantalons surtout!!! Avant le départ, avec la permission du chauffeur, j’ai eu le temps d’acheter un sandwich chaud. Tout devait bien se passer, mais à peine en me voyant descendue dans le village, je me sens vraiment en sécurité, plus encore, Arieşeni me paraît le Paradis.

Joi. Trebuie să scriu acum continuarea aventurilor mele...

După consultaţie şi după aplicarea tratamentului, încă o infiltraţie cu diprofos, ies din cabinet unde domnea o atmosferă agreabilă, protectoare şi de încredere, pe bulevardul infernal prin zgomot, frig, ploaie şi, mai ales trafic. Mai aveam o oră şi jumătate pînă la plecare, suficient pentru a vizita magazinele mele preferate, dar nu puteam nici să mă gîndesc la o astfel de plăcere, era riscant să aştept autobuzul aici, lîngă teatru, pentru că pe o aşa aglomeraţie, ar fi fost posibil să-l văd cum trece şi mă lasă acolo, neputînd opri. Trebuie să fac altfel: aştept un autobuz de Turda, şi, odată ajunsă acolo, aştept autobuzul meu mai liniştită, dar cel ce mergea la Turda a luat doar doi călători, restul vreo zece, rămînînd să-şi încerce norocul la o ocazie.A trecut o jumătate de oră, ce puteam să fac altceva deît să caut un taxi şi să-ncerc s-ajung la autogară. Alerg pînă la cea mai apropiată staţie de taximetre, dar nimic. Toate maşinile sînt în trafic, blocate, nemişcate. Traversez, pe unde apuc, doar maşinile nu se mişcă. Blocajul este total. Ce-i de făcut? Să rămîn în seara aceasta în oraşul infernal? Bine că măcar am vorbit cu nepoata mea Iuliana, care poate să mă găzduiască, dar ea este la serviciu în această seară pînă la 21^oo. Va trebui s-o caut la cabinetul de stomatologie unde lucrează şi să iau cheia. Sînt udă leoarcă şi pătrunsă de frig. Gîndindu-mă la acest aranjament, văd un taxi care se opreşte şi lasă o persoană să coboare. Norocul meu? Alerg. Şoferul m-a văzut, mă aşteaptă şi începem să ne tîrîm către celălalt capăt al oraşului, unde la autogară, aştepta ultimul autobuz care m-ar putea duce acasă în această seară. Nu prea aveam speranţă, dar măcar nu mai eram în ploaie. Şoferul mă întreabă dacă poate să mănînce un măr, sigur că poate şi îmi dau seama că eu chiar nu mîncasem nimica azi, cred că se vedea pe faţa mea că-s hămesită, pentru că a coborît din maşină şi s-a întors cu mere roşii din portbagaj: “Luaţi şi dumneavastră, sînt din livada tatălui meu care locuieşte la ţară şi nu utilizează îngrăşăminte chimice sau pesticide” Iau mărul cu recunoştinţă, ajungem în strada Horea şi, deodată traficul se relaxează, putem rula normal. “N-am văzut aşa aglomeraţie de vreo doi ani”, zice şoferul cel cumsecade. Mă sună Martin ca să întrebe dacă mă descurc, mă sună Iuliana căreia îi pare rău că nu rămîn peste noapte. Ajungem la autogara Beta, alerg să văd dacă autobuzul mai este acolo, sau trebuie să-l prind cu taxiul. Era la peronul trei. Mă întorc să eliberez taxiul, să plătesc şi să-i mulţumesc. În autobuz se încălzeşte abia după ce parcurge nişte kilometri, dar şoferul îmi permite să cobor şi să-mi cumpăr un sandwich cald. Totul trebuia să se petreacă bine de acuma, dar nu sînt liniştită decît în momentul în care cobor în sat. Dar ce spun liniştită? Arieşeni este Paradisul! 

Aventures

Le 20 ocobre 2010

Mercredi. Je pars à l’aventure pourtant je n’ai aucune raison d’être inquète, sauf, peut-être, le temps: il pleut. J’ai pris le parapluie, alors?

Je vais faire ce petit voyage en autobus. C’est un autobus Beiuş-Cîmpeni-Cluj-Napoca. À l’intérieur, tout paraît bien, civilisé, même comfortable seulement que j’ai vécu tellement de mauvaises choses en voyageant en autobus que je ne peux pas maîtriser certaines inquiètudes, pour ne pas se rappeler qu’une des plus récentes, toujours dans un autobus de Beiuş dont le plancher avait un trou par où on voyait la chaussée et par où entrait la poussière. J’étais avec Lyliane et...les deux Nicoles? Tu te rapelles, Lyliane?

Cette fois, cétait bien: sillencieux, température agréable, des gens assis. Beaucoup. Tout le trajet il y a eu plein de voyageurs. Dans l’autogare de Turda le chauffeur a annoncé qu’il a un peu de retard, donc il n’y resterait pas le temps convennu...Il se dépêche. Se dépêcher ce n’est pas toujours une bonne chose: une femme est descendue pour aller aux toilettes et on l’a oubliée là-bas, mais heureusement, on s’est rendu compte avant de sortir de cette ville et on s’est arrêté, le chauffeur est allé la chercher, à l’autogare, seul, à pied, mais elle est venue nous rejoindre en taxi. On attendait maintenant le chauffeur, je pensais au retard, au fait que toute la journée de ma doctoresse était bien remplie, qu’il n’y avait pas du libre dans son programme qu’une demie heure vers cinq heures et l’autobus avait le départ à 17h30 de l’autogare, qui est loin, dans l’autre bout de la ville et qu’avec les embouteillages des heures de pointe...Il y a de quoi s’inquiéter, non?

Heureusement et encore une fois heureusement, nous sommes arrivés à l’heure!

 quand je suis descendue de l'autobus, il pleuvait à verse, je ne risquais pas d’oublier mon parapluie, je prends un taxi qui fait presque un quart d’heure sur un kilomètre jusqu’au Medical Center (ah! les Roumains ont ce plaisir de donner des noms englais aux affaires qu’ils ont, autrement n’est pas assez...visible) tant les embouteillages étaient déjà importants. Le chauffeur de taxi, très gentil et aimable, court en taxi mais à pieds aussi pour changer de l’argent, il n’avait pas de monnaie.

Me voilà dans la petite salle d’attente où il paraît que tous les gens de Cluj étaient entrés pour se cacher des embouteillages, du bruit et de la pluie.

Miercuri. Plec într-o aventură, totuşi n-am nici un motiv ca să fiu neliniştită,  afară, poate, de faptul că plouă. Am luat însă o umbrelă, pe care îmi tot repet să nu o uit pe undeva.

Voi face această călătorie cu autobuzul. Este un autobus Beiuş-Cîmpeni-Cluj-Napoca. În interieur e fain, civilizat, confortabil chiar, numai că eu am trăit atîtea lucruri urîte călătorind cu autobuzul încît nu-mi pot stăpîni nişte nelinişti care mă încearcă.

Chiar îmi vine în minte o întîmplare relativ recentă tot cu un autobuz de Beiuş în a cărui podea era o gaură de se vedea şoseaua prin care intra un praf de nu te vezi...Eram cu Lyliane şi... cu cele două Nicole!? Îţi aminteşti Lyliane?

De data aceasta era bine: silenţios, curat, temperatură agreabilă, confort chiar, oameni aşezaţi. Mulţi. Pe tot traseul au fost mulţi călători, autobuzul mereu plin.

În autogara din Turda şoferul a anunţat că era în întîrziere, de aceea urma să facă o oprire scurtă, se grăbea să recupereze. Numai că graba strică treaba: o femeie a coborît pentru toaletă şi a fost uitată acolo, dar, din fericire, s-a observa degrabă greşala. Şoferul a tras pe dreapta, a coborît şi s-a dus s-o caute, înapoi, la autogară, pe jos. Ea ne-a ajuns cu un taxi. Acum, aşteptam după şofer, eu mă gîndeam la întîrziere, la faptul că ziua de lucru a doctoriţei era plină, nu mai avea decît vreo jumătate de oră, pe la 16³⁰ ori autobuzul pleacă la 17^3o de la autogara Beta, la marginea oraşului, iar aglomeraţia e la oră de vîrf atunci...tot atîtea motive de îngrijorare, nu? 

 Din fericire, dar din fericire zic, am ajuns la timp!

Cînd am coborît din autobuz, ploua cu găleata, prin urmare nici un risc să uit umbrela, iau un taxi care face vreo jumătate de oră pe un kilometru cît e pînă la Medical Center (ah! românilor le plac numele englezeşti pentru afacerile pe care le deschid, au mai multă prestanţă), atîta timp pe un traseu atît de scurt, dar era din cauza aglomeraţiei.

Şoferul de taxi, un tînăr foarte drăguţ şi foarte amabil, aleargă şi cu taxi şi pe jos prin ploaie, să schimbe nişte bani, n-avea să-mi dea rest.

Iată-mă în mica sală de aşteptare unde părea că năvăliseră toţi clujenii ca să scape de aglomeraţie, de zgomot şi de ploaie. 

Bois de chauffage

Le 19 octobre 2010

Mardi. Aller dans la forêt pour le bois de chauffage semble une solution moins chère, mais on est toujours si stressé comme si on le vole. On doit parler avec le garde forestier, puis avec des ouvriers... Il y a deus semaines nous avons apporté un hêtre et Liviu n’a pas encore eu le temps de s’en occuper. Hier, à peine, il a commencé...

Marţi. Să  mergi în pădure, să aduci lemne de foc pare o soluţie mai ieftină, dar este mai stresantă: să cauţi pădurarul, să vorbeşti cu muncitorii, e complicat. Totuşi, pînă la urmă iată-ne cu lemnele în curte şi asta de vreo două săptămîni deja. De-abia ieri, a început Liviu să le crape şi să le aranjeze... 

Projets pour un petit voyage

Le 18 octobre 2010

Lundi. Liviu ne pourra pas se libérer pour aller avec moi à Cluj: trois semaines ont passé, je dois aller faire un contrôle à l’épaule. Demain. Je n’irai pas demain parce que le programme n’est pas convenable pour que j’arrive à  temps. Peut-être mercredi.

Ma filleule, Violeta devrait se faire consulter par le cardiologue, mais elle remet toujours. C’est comme ça quand on est jeune, on se croit éternel...

Luni. Liviu nu va putea merge cu mine la Cluj: au trecut trei săptămîni, trebuie să merg la control cu umărul meu. Mîine. Nu voi merge mîine. Programul nu e convenabil ca să pot ajunge la timp.Fina mea Violeta ar trebui să-şi facă un control cardiologic, dar tot amînă. Aşa e la tinereţe, te crezi veşnic...

Dimanche d'octobre

Le 17 octobre 2010

Dimanche. Le va-et-vient habituel, des personnes cherchent Liviu pour toute sorte d’affaires. Je suis en train de faire un album photo: le mariage de Crina et Dorel.

Depuis avant-hier déjà il pleut, il ne fait pas froid du tout...

Duminică. Du-te-vino de fiecare duminică, diferite persoane îl caută pe Liviu pentru tot felul de ...afaceri. Eu fac un album foto: nunta lui Crina şi a lui Dorel.

De alaltăieri, plouă, nu e frig deloc.

Le toit de la maison

Le 16 octobre 2010

Samedi. Marieta avait tant de choses à nous dire qu’elle avait à peine le temps de nous écouter, enfin, nous ne sommes pas restés que peu de temps, nous sommes partis pendant la matinée. Les ouvriers étaient déjà sur le toit de la maison.

Sîmbătă. Marieta avea atîtea lucruri să ne spună încît abia am putut să vorbim şi noi, oricum am rămas puţin timp, am plecat în cursul dimineţii. Muncitorii sosiseră deja, erau pe acoperiş cînd am plecat.

Petites visites

Le 15 octobre 2010

Vendredi. Pendant le voyage, nous avons beaucoup de choses à faire. À Cîmpeni, Liviu entre chez Jimmy le photograph et il oublie d’en sortir tout en essayant le nouveau “blitz” acheter par Jimmy.

À Turda, on est allé au cimtière, il y a une femme qui habite aux environs et qui s’occupe de la tombe des beaux parents.

Enfin, à Aiud une très courte visite chez Natalia et Pişti.  Ma soeur commençait à penser qu’on s’était égarés.

  

Vineri. În drum, avem multe de rezolvat. La Cîmpeni, Liviu intră la jimmy, fotograful şi uită să mai iasă tot studiind noul blitz pe care acesta îl cumparase.

La Turda, mergem la cimitir, prin apropiere avem pe cineva care se ocupă de mormîntul socrilor, se apropie 1 noiembrie şi se face mare curăţenie.

În fine, în Aiud mai facem o scurtă viztită Nataliei şi lui Pişti. Soră-mea începea să-şi facă griji.

Démarches

Le 14 octobre 2010

Jeudi. Je suis en train de faire des démarches auprès de Liviu, mon cher mari, pour aller tous les desux jusqu’à Păgida Aiud pour rendre une petite visite à ma soeur, qui est encore là en s’occupant de leur construction. Nous pourrions y aller vendredi et rentrer samedi, parce qu’il est tellement occupé et on ne peut pas rester jusque dimanche...Normalement je devrais être là-bas pour mon stage habituel d’automne, mais je dois remettre ça pour plus tard.

Joi. Tocmai am început demersuri pe lîngă iubitul meu soţ, ca să mergem împreună pînă la Păgida-Aiud, să facem o scurtă vizită surorii,care încă mai este acolo cu soţul ei ocupaţi cu construcţia lor cea nouă. Am putea merge vineri şi ne-am întoarce sîmbătă. Omul meu fiind extrem de ocupat nu putem rămîne pînă duminică. În mod normal eu ar trebui să fiu acolo pentru stagiul meu obişnuit de toamnă, pe care însă trebuie, deocamdată, să-l amîn.(Photo: Boni)
  

En route vers Salt Lake City

Le 13 octobre 2010

Mercredi. Mon fils et mon petit fils ont déménagé. Ils s’installent en Utah tous les deux. Nous leurs souhaitons bonne chance et tout le bien du monde.

Ces jours-ci, j’ai reçu des photos de Lici Gicovan notre poète, belle, sensible et discrette.

Miercuri. Fiul şi nepotul nostru s-au mutat. Ei se instalează în Utah amîndoi. Le urăm mult noroc şi tot binele din lume!

În aceste zile am primit nişte fotografii de la Lici Gicovan, poeta noastră frumoasă, sensibilă şi discretă.(Photos: Boni et Lici)

Vendanges en Provence

Le 12 octobre 2010

Mardi. Lyliane est une bonne amie de France qui suit mon blog et parfois corrige mes faute d’orthographe. Cet automne elle a participé à la vendange et à cueillette des olives. Les vendanges, je sais de quoi il s’agît, mais la cuilette des olives, j’aimerais y participer une fois...

Marţi. Lyliane este o bună prietenă de-a mea, din Franţa, care urmăreşte blogul meu şi uneori, îmi corectează greşelile de ortografie.

În această toamnă ea a participat la culesul viei, sureti se cheama aici în Alba şi la culesul măslinelor. Culesul viei ştiu cum e dar la culesul măslinelor chiar mi-ar plăcea să merg o dată...( photos: Lyliane)

Les chevaux de Daniel

Deçue

Le 11 octobre 2010

Lundi. Aller au dispensaire pour les ordonnances et mettre la quantité juste de terre au citronnier, ce sont les deux choses que je me suis proposé de faire aujourd’hui. Daniel devait m'apporter de la terre de bois et il devait m'aider à faire le mélange: terre de bois, sable, terre de jardin. Enfin, j'ai fait tout ça avec ma voisine, Mariana.

J’ai donné mon appareil photo à Daniel pour prendre des photos avec leurs chevaux. Il m’a raconté que la famille a acheté une jument belge, il disait. Il était enchanté de ce nouveau animal, mais la famille voudrait vendre un des autres deux. Enfin, on s’est entendu qu’il me rendrait l’appareil aujourd’hui, mais il n’a pas passé, cela me plaît pas beaucoup, je dois avouer que je suis un peu déçue.

Luni. La dispensar pentru reţete şi pămînt în ciubărul cel nou al lămîiului sînt cele două lucruri pe care mi-am propus să le fac azi.

Vineri, i-am dat aparatul meu foto lui Daniel să-şi fotografieze caii. Mi-a povestit că ai lui au cumpărat o iapă belgiană, nu prea ştiu ce vrea să zică, dar el era foarte mulţumit. Familia ar dori să vîndă acuma unul dintre ceilalţi cai, aşa că va avea fotografii cu toţi trei. Proiectul cu poneiul se amînă. En fine ne-am înţeles că azi, îmi înapoiază aparatul, dar n-a trecut pe aici. Asta nu-mi place, trebuie să mărturisesc că sînt dezamăgită.   

Sourire

La plus réussie photo de cette saison.


(photo:Călin Gligor)

Belles photos

Le 10 octobre 2010

Dimanche. Toute sorte des visites. Des personnes qui avaient affaires avec Liviu. Moi, j’étais la secrétaire. Je fais du bénévolat...

Il a beaucoup travaillé pour éditer le film de Nicoleta et Traian. Ils ont voulu le film en détails, donc il a fait 5 ou 6 heures de film.

Il a commencé à peine l’autre, celui de la semaine dernièrre, où il paraît qu’il y a des photos très belles. De toute façon, cet automne, ils ont pris de très belles photos, ils n’avaient pas besoin des cadres recherchés, la plus importante partie des mariages a lieu dehors, le paysage d’automne est magnifique.

Duminică. Azi, tot felul de vizite. Oameni care aveau treabă cu Liviu. Eu, pe post de secretară. Fac benevolat...

El a lucrat mult la filmul lui Nicoleta şi Traian. Au vrut filmul detaliat, deci le-au ieşit vreo 5 sau 6 ore.

Abia acuma a început să lucreze la filmul cu nunta de săptămîna trecută. Aici se pare, că are fotografii foarte reuşite. Oricum, toate fotografiile din toamna aceasta sînt foarte faine, mai ales că nu trebuie să caute cadre deosebite: cea mai importantă parte a nunţilor are loc afară, aşa că toamna are un cuvînt.


( photos:Liviu Maghiar et Călin Gligor)

Bruma=givre

Le 9 octobre 2010

Samedi.   Cette nuit, le premier gelée blanche. On ne peut pas se plaîndre, autrefois nous étions sans fleurs depuis la fin d’août.

Ce mois de septembre j’ai toujours été en retard pour les anniversaires de mes prôches: le petit fils Christian, la nièce Iuliana, le beau frère Horea. Aussi en octobre: ma soeur et ma voisine.

Et la petire Daria qui fait trois mois.

On voit bien que je vieillis. Ce n’est pas grave, seulement que tous mes problèmes de santés me laissent un peu tranquille!!! Au moins de temps en temps...

Sîmbătă.  În această noapte, prima brumă, dar să nu ne plîngem, altădată rămîneam fără flori încă de la sfîrşitul lui august.

În septembrie am fost mereu în întîrziere cu aniversările celor apropiaţi: Cristian, nepotul, Iuliana, nepoata, Horea, cumnat. În octombrie, la fel: sor-mea, vecina.

Şi micuţa Daria face trei luni.

Se vede bine că îmbătrînesc. Nu-i nimic, doar durerile să lase, măcar uneori...


(photo: fam. Băluţoiu)

Les plantes à l'abri

Le 8 octobre 2010

Vendredi. Ce sont des journées ensoleillées, bientôt il va geler blanc. Aujourd’hui, j’ai commencé à m’occuper de mon citronnier. Je l’ai enlevé de son pot qui est trop petit. J’ai demandé à Daniel de m’aider pour le mettre à l’abri, je n’ai pas fini avec lui, parce que j’ai encore besoin de terre, le baquet où je l’a mis est grand. Finalement, Daniel va m’aider le mettre à sa place definitive pour l’hiver...

 

În aceste zile a fost timp însorit, dar rece. Pînă la urmă are să brumeze, poate chiar la noapte. Azi, abia am început să mă ocup de lămîiul meu. L-am scos din vasul care era prea mic, a trebuit să-l sparg, altfel nu ieşea. I-am cerut lui Daniel să mă ajute să-l pun la adăpost, dar nu am terminat cu el, încă nu-i la locul lui de iarnă, mai am nevoie de pămînt, ciubărul în care l-am pus e mai mare. Daniel are să mă ajute să-l aşez la locul lui definitiv de iarnă.

On va mieux

Le 7 octobre 2010

Jeudi. Je devrais écrire une longue histoire, depuis trois quatre jours, je n’ai plus écrit mon journal, plus précisement depuis dimanche... Aujourd’hui, je me sens plus en forme: j’ai arrosé les fleurs, j’ai fait une lessive, j’ai nettoyé la maison en me reposant de temps en temps et même je suis sortie un peu pour admirer les travaux de la maison Căleteanu, nos voisins. Vraiment, je vais un peu mieux, mais ça, depuis que j’ai mis des compresses avec “les gouttes suedoises” sur toutes les trois articulations de la main, mais à tour de rôle, parce que c’est embarrassant de passer des heures avec des bandages.

 

Joi. Ar trebui să scriu o poveste lungă, n-am mai scris jurnalul de vreo trei patru zile, ,mai precis de duminică, dar ar fi prea plicticos...Azi, mă simt mai în formă: am udat florile, am spălat nişte haine, am făcut curăţenie în casă odihnindu-mă din cînd în cînd şi chiar am ieşit puţin să admir lucrările de la casa Căleteanu, vecinii noştri. Într-adevăr sînt ceva mai bine, dar asta de cînd mi-am pus comprese cu “picăturile suedeze” la toate trei articulaţiile de la mînă, dar pe rînd, pentru că este foarte enervant să stau bandajată ore întregi.