Babe întîrziate

19 martie 2009

Joi. De obicei, aici, în Apuseni, zilele babelor sînt la sfîrşitul lunii martie, nu la început deşi, calendaristic vorbind, mă gîndesc la ele de mărţişor. Cînd însă, la vremea aceasta, puţin după jumătatea lunii, sau chiar la sfîrşit de martie-început de aprilie vin nişte zile binecuvîntate cu toate capriciile: vîrtejuri de ninsoare, vînt şi soare în acelaşi interval, ploi cu lapoviţă, temperaturi positive ziua şi negative noaptea, atunci chiar îmi amintesc de baba Dochia şi de ale sale nouă cojoace…Aici, nici măcar nu se cunoştea mărţişorul în anii ’70, cînd Prinţesa Vişina a picat din cer în aceşti munţi. Oamenii vorbeau mereu despre vară şi iarnă, doar şcolarii ştiau cîte ceva despre celelalte anotimpuri, dar era greu pentru ei să înveţe care sînt lunile fiecăruia, devreme ce în viaţa de fiecare zi, nimeni nu avea astfel de preocupări. Timpul curgea pentru fiecare cu aproximaţii importante, dacă numai cei mai răsăriţi puteau, eventual, să-ţi spună că s-au născut în postul Paştilor ori pe vremea dusului gunoiului, într-o zi de joi. Pentru oricine, în timpul iernii, un petic de pămînt pe care s-a topit zăpada, era o minunăţie care stîrnea exclamaţii de uimire: “ Uite vara!!! ”. Cînd soarele, îi scotea din casă pe cei mici, dezbrăcaţi şi desculţi întotdeauna o mamă, mult prea ocupată sau o bunică îngrijorată le striga să calce doar acolo unde este vară. Viaţa-şi urma cursul dominată de două culori: verde şi alb; vara şi iarna. De aceea poate, oamenii simţeau nevoia de culoare, iar femeile, mai ales, se îmbrăcau foarte colorat, chiar şi la vîrste înaintate, nu ca “la ţară”, unde după 40-50 de ani, ele se îmbracă din ce în ce mai sobru…