Foire d'automne

Le 13 septembre 2009

Dimanche. La foire de Gîrda. Il paraît que c’est une foire plus grande que celle d’Arieşeni du dimanche dernier.

Timi prend au sérieux son affaire de vendeuse de vêtements “second hand”, mais elle dit que l’expérience lui manque. Certainement, ça va venir...

Donc, nous sommes allés à Gîrda: Liviu a été hier soir aussi pour occuper une bonne place pour Timi, aujourd’hui les deux jeunes de Belgique voulaient aller eux aussi à la foire et après à la grotte du Glacier de Scărişoara...On est allé ensemble.

Le dimanche passé, à la foire d’Arieşeni, Monica avait aidé Timi qui avait installé son étalage devant notre porte.

Duminică. Tîrg la Gîrda. Se pare că e mai mare decît cel de la Arieşeni de duminica trecută.

Timi îşi ia în serios afacerea sa de vînzătoare de haine second hand, dar zice că îi lipseşte experienţa. Cu siguranţă asta va veni în timp.

Deci, ne-am dus la Gîrda: Liviu a fost şi aseară ca să ocupe un loc bun pentru Timi, azi cei doi tineri belgieni voiau să meargă şi ei la tîrg iar apoi la peştera Gheţarul de la Scărişoara...Am mers împreună.

Duminica trecută, Monica o ajutase pe Timi care îşi instalase taraba la noi în poartă.

Automne, vraiment

Le 12 septembre 2009

Samedi. Toute la journée il a fait beau temps, ensoleillé et un air automnal très doux, qui stimulait plutôt à la rêverie qu’au travail. Je devais nettoyer la salle de bains dans l’appartement et faire le nettoyage de la cuisine. Je ne me dépêchais pas du tout, j’avais tout le temps.

Je n’ai plus appeler les enfants, parce que je savais qu’ils devaient partir pour leur Italie ensoleillée.

Vers 13 heures, deux touristes entrent et demandent des informations et ils restent dormir chez moi. Ils viennent de Belgique.

Sîmbătă. Toată ziua a fost timp frumos, însorit şi un aer tomnatic foarte blînd îndemna mai degrabă la reverie decît la treabă. Eu aveam de făcut curăţenie în baia din apartament precum şi în bucătărie. Nu mă grăbeam deloc, aveam tot timpul.

Nu i-am mai sunat pe copii, ştiam că trebuie să plece în Italia lor cea însorită.

Pe la ora 13, doi turişti intră pentru informaţii şi rămîn să doarmă la mine. Vin din Belgia.

11 septembre 2001

Le 11 septembre 2009

Vendredi. Il y a huit ans, Liviu attendait son départ des États Unis, les bagages prêts, chez nos enfants, à Salt Lake City. Seul à la maison, il regardait la télé, ne comprenant grand chose.Il ne parle pas l’anglais, lui. D’un coup, il a vu quelques images terrifiantes avec deux tours qui tombaient comme si c’était un bombardement et le réporter parlait, parlait et il ne comprenait rien...C’était un film, ou quoi?

Moi, au même moment, je travaillais quelque chose, comme d’habitude, ici à la maison, sans avoir la télé ou la radio ouvertes, quand ma voisine au-dessus, m’a dit d’ouvrir et regarder ce qui se passe aux États, que les Tours World Trade Center ont été détruits par des avions suicidaires et j’ai tout de suite penssé à lui, à Liviu, comme il devait être seul et ne comprenant de quoi il s’agîssait...Le pauvre! Et dire, qu' il avait présenti ce désastre avant le départ et il me disait que s’il lui arrivait quelque chose, voilà, la compagnie aérienne devait payer des dédommagements...et des bêtises comme ça. Et je me moquais de lui, mais il avait eu raison et sa rentrée a été remise de deux semaines...

Et, le monde n’est plus le même depuis...

Vineri. Acum opt ani, Liviu aştepta plecarea sa din Statele Unite, cu bagajele făcute, la copiii noştri de la Salt Lake City. Era singur acasă, se uita la televizor, neînţelegînd mare lucru. Nu vorbeşte engleza. Deodată, vede nişte imagini groaznice cu două turnuri care cad ca şi cum ar fi lovite de un bombardament, iar reporterul vorbeşte, tot vorbeşte şi el nu înţelege nimic...Să fie vre-un film sau ce?

În acele momente, eu lucram ceva prin casă, ca de obicei, fără să ascult ştiri la radio sau la televizor, cînd vecina mea de deasupra, îmi spune să mă uit să văd ce se petrece în State, că Turnurile World Trade Center au fost distruse de nişte avioane sinucigaşe şi mi l-am imaginat pe el, singur acasă, neîţelegînd ce se întîmplă. Săracu’! Şi, doar presimţise că are să se întîmple ceva rău şi îmi tot spunea ce despăgubiri ar trebui să-mi plătească Luftanza, compania aeriană cu care urma să plece...şi prostii de-astea. Eu rîdeam de el, dar iată că avusese dreptate, iar întoarecerea sa a fost amînată cu două săptămîni.

Iar lumea nu mai este la fel de atunci...