Fin d'automne

Le 29 novembre 2010

Lundi. Temps execrable! Humidité. Pluie. Vent. Toute la journée.

Aujourd’hui, je suis sortie un peu. Les gens que j’ai rencontré étaient surpris de me voir comme si je devais être encore en Italie.

J’ai reçu une lettre d’une cousine qui a 10 ans de plus que moi. Elle a une soeur et les deux ne s’entendent pas du tout. Je suis toujours boulverssée quand je reçois ses lettres. Cette fois  aussi.

Luni. Timp execrabil. Umiditate. Ploaie. Vînt. Toată ziua.

Azi, am ieşit puţin. Oamenii pe care i-am întîlnit erau surprinşi să mă vadă ca şi cum trebuia să fiu încă în Italia.

Am primit şi o scrisoare de la o verişoară care are cu 10 ani mai mult decît mine. Ea are o soră. Cele două nu se înţeleg de loc, dar absolut de loc. Sînt întotdeauna răvăşită cînd primesc scrisorile ei. Şi de data asta.

Cornel Borza -Arieşeni 2008

Le 28 novembre 2010

Dimanche. Ces jours de dimanche en début de l’hiver, Liviu est en train de revoir ses films et les plus réussis fragments qui contient de la musique, sont transformés en vidéo-clips et les met sur YouTube, dans son compte: vidéoArieseni. En voilà un.

Duminică. În aceste zile de duminică, de început de iarna, Liviu îşi revede filmările iar pe cele mai reuşite, care contin muzică le transformă în video clipuri pe care le postează pe YouTube în contul său : videoArieseni.Iată unul.

Temps indécis

Le 27 octobre 2010

Samedi. Aujourd’hui le temps a été très indécis: pendant la nuit il a neigé encore, mais le matin, il y a eu du soleil et la neige a perdu de l’importance, ensuite elle a disparu surtout sur la route et la météo annonçait des températures positives, mais je n’ai pas été attentive, en fait ce soir et demain ils disaient qu’il va faire très froid. Après 23h, nous sommes sortis pour mettre à l’abri du froid quelques plantes, du percil en pot, qui se trouvaient sur la terrasse.

Aussi, aujourd’hui, Liviu a apporté de derrière de la maison du bois sec, depuis un an ou deux, du bois qui donne de la chaleur, pas comme celui qui est maintenant sur la terrasse et qui sera bon à peine au printemps, ou mieux, l’an prochain. Voilà, maintenant, l’hiver nous oblige de prendre au sérieux son arrivée.

Sîmbătă. Astăzi, timpul a fost foarte indecis: noaptea a nins încă, dar dimineaţă a ieşit soarele, zăpada şi-a pierdut din importanţă, apoi ea a dispărut, de pe drum, mai ales, iar meteo anunţa temperaturi pozitive. De fapt, nu fusesem atentă, acestea urmau să vină abia de luni. În seara aceasta s-a făcut deja frig. După ora 23, am ieşit din casă pentru a pune la adăpost cîteva ghivece cu pătrînjel şi ţelină ce se găseau pe terasă.

Liviu a muncit toată ziua ca să aducă din spatele casei lemne uscate, care dau căldură, nu ca cele ce sînt acuma la îndemînă. Ele vor fi bune de foc cel mai devreme în primăvară, sau mai bine la anu’. Iarna ne obligă s-o luăm în serios.

Première neige 2010

Le 26 novembre 2010

Vendredi. Il a neigé pendant la nuit, pourtant il ne fait pas froid du tout ce qui veut dire que la neige va fondre. Cette couche nous a rappelé l'existence de l'hiver...

Vineri. A nins astă noapte, totuşi nu-i frig de loc, ceea ce înseamnă că zăpada asta se va topi. Ea ne-a amintit doar existenţa iernii...

Sortie

Le 25 novembre 2010

Jeudi. Parmi mes occupations de chez moi cette semaine, depuis mercredi, il y a eu une qui m’avait pris presque la moitié de ce temps: enlever les haricots de leurs cosses  qui sont bonnes pour des tisanes.

Je suis sortie un peu: aux magasins, à la pharmacie et même jusque chez les Flueraş, avec Olga.

Joi. Printre ocupaţiile care mi-au luat mult timp, în această săptămînă, de miercuri încoace a fost să scot fasolea din păstăi, păstăi care sînt bune de ceai, reglează glicemia.

Am ieşit un pic azi: la magazine, la farmacie şi chiar am făcut o plimbare cu Olga pînă la Flueraşi. 

Chez nous

Mercredi. Depuis une semaine, moi et Martin sommes rentrés après avoir fait une visite en Italie pour voir notre famille et visiter les endroits où a vécu et créer le sculpteur Michelangelo Buonaroti.

Notre voyage de retour s’est bien déroulé, il y a une semaine, mercredi après midi on était à la maison. Le soir même mon fils est rentré chez lui, à Alba Iulia. Il pleuvait quand nous avons quitté l’Italie et la pire chose qui pouvait arriver à nos Italiens étaient deux vaccins que Cristian allait supporter vendredi. Au reste tout allait bien.

Miercuri. De o săptămînă ne-am întors din Italia, eu şi Martin, după o vizită la familia noastră de acolo şi după ce am vizitat cîteva locuri unde a trăit şi creat Michelangelo Buonaroti. Călătoria de întoarcere s-a desfăşurat bine, miercuri după masă am ajuns acasă, în aceeaşi seară Martin s-a întors acasă la Alba Iulia.

Ploua cînd am părăsit Italia iar italienii noştri erau bine, doar persectiva a două vaccinuri pe care urma să le ia vineri, era ceva mai dezagreabil.

David de Michelangelo

Nous entrons dans la galérie après un contrôle comme à l’aéroport et nous traversons quelques salles pleines de belles peintures et sculptures que nous ne voyans presque pas tellement David nous attire. Nous y arrivons dans un final, beaucoup de monde dans l’immense salle, probablement tout ce monde s’est dépêché comme nous pour pouvoir admirer la merveilleuse sculpture. Je suis décidée de voler quelques images, même s’il y en a partout, sur internet, par exemple, surtout que la lumière est très bonne, toutes les salles ont de grandes fenêtres et la place de David se trouve sous une coupole en verre, la lumière vient du haut. Très beau! Je dois arriver plus près, je m’approche parmi les membres d’un groupe, Américains, il paraît, accompagnés d’un guide. En fin, je suis à moins de 2m distance, je me fais du temps pour regarder en haut, il a plus de 4m hauteur, sans socle j’admire la beauté de ce corps humain tellement harmonieus et bien proportionné qui paraît bien vivant et l’emotion est si intense que je suis sur le point de pleurer, la faiblese est un peu embarassante, je dois m’assoir, je cherche mon appareil photo et une bonne position pour prendre une photo, sans m’assurer que quelqu’un, un surveillant puisse me voir et je la prends: “Sighore, signora...!!!” “Ah!Non??!!!” Maintenant je suis calme, je reste encore sur la chaise de la surveillante qui ne me regarde plus.

Intrăm în galerie după un control ca la aeroport şi străbatem cîteva săli pline cu picturi şi sculpturi pe care aproape că nu le vedem, atît de atraşi sîntem de David. Ajungem într-un sfîşit, lume multă, probabil şi ceilalţi vizitatori s-au grăbit ca şi noi să vadă minunăţia. Sînt hotărîtă să fur cîteva imagini cu toate că oriunde poţi găsi, în plus, lumina este foarte bună, sălile cu ferestre mari, iar spaţiul lui David este sub o cupolă de sticlă. Foarte fain! Dar trebuie să ajung mai aproape. Mă strecor printre nişte americani însoţiţi de un ghid. În sfîrşit sînt la mai puţin de 2 m, îmi fac timp să mă uit în sus, statuia are mai bine de 4m, înălţime, fără soclu, admirînd frumuseţea acelui corp omenesc atît de armonios, perfect proporţionat ce pare însufleţit şi emoţia mă copleşeşte, trebuie să mă aşez, chiar încep să plîng, mă jenez de propria-mi slăbiciune şi îmi caut aparatul foto, găsesc o poziţie bună, nu mă mai asigur dacă mă vede cineva sau nu şi fac o fotografie. “Signora, signora...!!!” “Ah! Nu???!!!” îmi revine stăpînirea de sine rămîn încă o vreme pe scaunul care era chiar al supraveghetoarei.