La oraș. Cîmpeni

6 septembrie 2016

Marți. Azi am fost la oraș. Aveam două lucruri de făcut: ochelarii și verificarea tehnică la mașina lui Dan Martin. Ochelarii vor fi gata doar săptămîna viitoare. În rest, totul s-a rezolvat, dar a durat pînă seara. Dacă-ți uiți ceva hîrtie acasă trebuie să te întorci după ea...

De mult nu am avut atîta timp la dispoziție ca să văd ce se mai găsește prin magazine! În tot răul e și un bine! Nici nu a fost epuizant așa cum credeam, poate pentru că am admirat tot felul de haine, mi-am cumpărat niște bluze, iar la urmă am descoperit o drogherie, se deschisese acum un an dar eu am vizitat-o abia azi. Avea ceaiuri din diverse plante, sare de tot felul, miere de la producător, ciocolată cu ștevia și cîte și mai cîte!

Mardi. Aujourd'hui nous avons été en ville.On avait deux choses à faire: les lunettes et la vérification technique de la voiture de Dan Martin. Les lunettes seront prêtes la semaine prochaine. Finalement, tout s'est bien terminé, mais cette affaire a duré toute la journée. Si on oublie un papier à la maison, on rentre pour le reprendre...

Depuis longtemps je n'ai plus eu tant de temps à ma disposition pour faire les magasins et voir qu'est-ce qu'on y vend! Il y a toujours quelque chose de bon dans un petit oubli! D'habitude le tour des magasins est fatigant, cette fois, non. J'ai admiré toute sorte de vêtements, j'ai acheté des blouses pour moi et à la fin j'ai découvert une droguerie, on l'avait ouverte depuis un an et je la visitais à peine maintenant. Il y avait du tout là-bas: des plantes pour les tisanes, du sel de toute sorte, du miel pris directement du producteur, du chocolat et tant d'autres choses!

    

Urgence

4 septembrie 2016

Duminică. Cîte noutăți! Și mai bune și mai ...puțin bune. Nici nu știu cu ce să încep, s-o luăm cronologic, deci.

Joi am făcut o călătorie în țară, am avut programare la oftalmolog, control de rutină. E o doamnă, un excelent doctor, am mai fost la dînsa, o știm de cînd eram mai tineri:D-na Angela Opincariu, str. Mihai Eminescu nr.22, Turda. eu trebuie

să-mi schimb ochelarii, în rest nu se văd probleme. Liviu la fel, el chiar mai bine cred.

Călătoria a fost faină, nu am mai ieșit de mult de acasă. Nu ne venea să credem că este atît de cald, noi fiind obișnuiți cu răcoarea de la munte. Drept să spun, canicula nu ne priește niciunuia. Orașul, fie Turda, fie Alba Iulia, ne obosește. 

La oftalmolog am întîlnit-o pe verișoara mea, Ica. Voiam să-i ofer eu consultația, cabinetul fiind privat, dar m-a refuzat politicos. Aveam atîtea să ne spunem, nu ne-am mai văzut din 2000 și atunci ne-am întîlnit întîmplător pe stradă, nu am avut timp să vorbim, să ne vedem. 

Din Turda ne-am dus la Alba Iulia unde urma să dormim peste noapte, Elisa și mama ei plecau la ceilalți bunici. Dacă totul urma să decurgă normal ele chiar trebuia să fie plecate, dar de aici încolo nimic n-a mai fost ca lumea. N-au mai mers nicăieri, bunicii au făcut o toxiinfecție alimentară se simțiseră rău, rău de tot și abia au ajuns în oraș: mama Elisei i-a adus din Aiud, i-a dus la medic care a ajuns la concluzia că „n-au nimic”... Cînd n-ai fost în situația asta poți să crezi că nu-i cine știe ce. Așa și medicul dar și noi, am zis că le trece și gata.

Am mîncat în oraș toți cinci: Elisa, mama, tata și noi, bunicii, plus tot ceea ce înseamnă orașul: tobogane și alte amuzamente pentru copil...

Sîmbătă după micul dejun: un ceai, un ochi, o roșie și o bucățică de caș de oaie cît un biscuit, ne-am despărțit. Noi am plecat spre casă după un mic tur de cumpărături. Deja canicula scuipa foc peste șoseaua netedă. 
Înainte de Zlatna a început coșmarul: ne-a apucat un răăău!!! Greață, vărsături și tot ce vrea să zică o toxiinfecție gastrică...
Tot oprind din loc în loc, am făcut cîteva ore pînă la Abrud unde era Spital cu secție de urgențe. Eram ca vai de noi, palizi, abia respiram și cu greu ne țineam pe picioare, dezhidratați și murdari...Ne-au internat, perfuzii, treburi de-astea. 
Ne-am liniștit, apoi, peste noapte, am dormit .

A doua zi am plecat acasă pe răspunderea noastră, voiau încă să ne mai pună perfuzii, dar preferam să...murim acasă. Acum exagerez, însă prea am suferit din lipsă de apă pentru spălat, un duș ar fi fost o minune, dar așa e pe la noi, dacă e coșmar, coșmar să fie pînă la capăt.

Samedi. Combien de nouvelles! De bonnes nouvelles mais aussi de...moins bonnes. Avec quoi commencer? Chronologiquement peut-être.

Jeudi nous avons fait un voyage dans le „pays”, comment disent le motzi, nous avions rendez-vous chez l'ophtalmologue, contrôle de routine. C'est une dame, un excellent docteur, nous la connaisions depuis qu'on était plus jeunes, ce n'est pas la première fois qu'on va chez elle. Madame Angela Opincariu, 22, Rue Mihai Eminescu, Turda. Je dois changer de lunettes, Liviu aussi, autrement ça va bien il n'y a pas d'autres problèmes qui s'annoncent.

Le voyage a été beau, moi au moins je ne suis pas sortie de chez nous depuis assez longtemps et j'en avais besoin. Nous, habitués à la fraîcheur de la montagne, nous n'arrivions pas à croire qu'il face aussi chaud. C'est vrai que la canicule ne nous va absolument pas et la ville, soit Turda, soit Alba Iulia nous fatigue.

Chez l'ophtalmo nous avons rencontré ma cousine, Ica. Je voulais lui offrir en cadeau la consultation, le cabinet étant privé, mais elle a refusé poliment. Il y avait tant de choses à nous dire, nous ne nous sommes pas vues depuis l'an 2000, alors qu'on se rencontrait dans la rue, chacune de nous ayant ses propres affaires à résoudre.

Ensuite, nous sommes allés à Alba Iulia, nous pensions y passer la nuit, chez notre fils. Elisa et sa maman devaient partir chez les autres grands parents. Elles n'étaient plus à la maison, mais les choses ont pris un autre tournant: les grands parents ont fait une crise digestive ou quelque chose comme ça, ils ne sont plus arrivé en ville, leur fille est allée les chercher car ils ne se débrouillaient plus avec la voiture et ensuite aller chez le médecin voir qu'est-ce qu'il y a, conclusion du médecin "rien". Si on n'a jamais été dans cette situation, on pouvait croire que ce n'est rien du tout. Nous avons souris en nous disant, cela passe, ce n'est rien. 

Nous avons mangé en ville tous les cinq: Elisa, mama, papa et nous les grands-parents. En plus la petite s'est bien amusée sur le tobogan et autres amusements en ville.

Samedi, après le petit déjeuner, une tisane, un oeuf, une tomate  et un petit bout de fromage, nous sommes partis vers la montagne. La canicule brûlait déjà le chemin.
Avant la ville de Zlatna le cauchemar a commencé: nausées, mal, vomissements sans cesse. Tous les deux.
On a mis des heures jusqu'à Abrud, alors que c'était moins d'une heure de voiture. Il y a là un hôpital avec Urgence. Nous y sommes entrés pales, fatigués, déshydratés, sales, faibles... Premiers aides, mis en hôpital... Tranquilles. La nuit on a dormi. Le lendemain, nous partons à la maison.On est relativement bien, nous ne mangeons que du pain grillé, tisanes de mente, soupe de cumin et des carottes. On a signé un papier en prennant la responsabilité por avoir refusé d'y rester encore.
On ne désirait que se voir à la maison, éventuellement mourrir chez soi, après une douche chaude ou froide, sans importance. Le cauchemar a été total.


                        

Pace sau război

30 august 2016

 Marți. „Persoana care nu e în pace cu ea însăși, va fi în război cu lumea întreagă”. Fain!

Beau ça!

Și...desenele Iulianei Herțeg sînt faine! Nu v-am spus cine e? E nepoata mea.

Să-ți spun sau nu?!

29 august 2016

Luni.Încă o zi de odihnă. „Da, este mare sărbătoare”, zicea vecina mea dezaprobînd discret treburile mele în bucătărie. Pe aici, pe la noi, oamenii își fac o îndatorire în a-ți aminti să nu lucrezi în zi de sărbătoare.

Nu aveam de gînd să lucrez cine știe ce, doar să pregătesc o salată de vinete ca să avem ce mînca la micul dejun. Eh, asta e!

Lundi. Encore une journée de repos. „Oui, c'est une grande fête aujourd'hui", disait ma voisine en désaccord discret avec mes activités de la cuisine. Par ici, chez nous, les gens se font un devoir de te rappeler qu'on ne doit pas travailler un jour de fête.

En fait, je ne voulais pas travailler, justement je préparais une salade d'aubergines (caviar d'aubergines) pour la manger au petit déjeuner. C'est ça!





      

Facebook- pagina mea de actualități

27 august 2016

Sîmbătă. Sigur că trec pe aici mereu, pe pagina mea de actualități Facebook, ca să văd ce fac sau ce gîndesc ai mei, să urmăresc călătoria lor, cînd e cazul, ca azi...și să văd lumea, lumea mea, desigur.

De ceva timp urmăresc o pagină Bucheron, o comunitate internațională, ca să zic așa. Sînt oameni ce lucrează în pădure, taie lemne, le pregătesc pentru foc, sau pentru construcții, le transportă. Unii sînt mari fotografi, alții mari sculptori în lemn, sculpturi făcute

exclusiv cu drujda. Uneori sînt realmente uimită. Azi am găsit un film cu cerbi și căprioare în perioada de rut. Lupte pentru supremație, pentru perpetuarea speciei. 

Asemenea oameni, imagini și scene poți vedea și aici, în munții noștri.

Samedi. Biensur, je passe par ici souvent, sur ma page Facebook-actualités pour voir comment vont-ils, les miens, qu'est-ce qu'ils pensent, pour suivre leur voyage si le caz se présente comme aujourd'hui...et pour voir comment va le monde, mon monde certainement.

Depuis quelque temps, je suis une page, Bucheron, une communauté internationale, d'ailleurs. Ce sont des gens qui travaillent dans la forêt, qui coupent du bois, le préparent pour le feu, le transportent. Entre eux de gands photographs, des sculpteurs en bois, exclusivement par la tronçoneuse. Parfois je suis vraiment émerveillée. J'ai trouvé un petit film avec des lutes de cervaux, luttes pour la suprématie, pour faire survivre leur espèce.
Des gens comme eux, des images, des scènes on pourait voir chez nous aussi, dans nos montagnes.

                                      

Întoarcere în Italia/ Retour en Italie

27 august 2016

Sîmbătă. Am ceva imagini cu ei din această vară.

Drum bun și bon voyage!

              Oradea

Debrecen

Italienii noștri-scurt sejur

25 august 2016

Joi. Nu pot lăsa ziua de joi să treacă fără să-mi scriu jurnalul e o zi care mi-a plăcut întotdeauna. 

Din data de sîmbătă, 20 august pînă ieri, miercuri 24 august am avut parte de vizita italienilor noștri în formație completă, pentru mine atît de necesară, trebuie s-o recunosc. Sînt copiii mei! Nu am făcut fotografii, am sperat să facă băieții și să-mi dea și mie, dar nu știu dacă m-am gîndit bine. Nu te mai baza pe alții, fă totul singură, asta este filozofia mea, dar iată că nu am aplicat-o de data asta. Acum, pare-mi rău vremea-i tîrzie, spune o vorbă înțeleaptă.

În week-end, au fost acasă și albaiulienii, tot mari fotografi. Degeaba! Fără fotografii! Și totuși o imagine te scutește de atîtea cuvinte!

Jeudi. Je ne pourais pas laisser passé ce jeudi sans écrire mon journal. C'est le jour de la semaine que j'aime depuis toujours.

Depuis samedi, le 20 août jusque hier, mercredi le 24, j'ai eu le plaisir de passer des journées avec nos Italiens en formation complète, pour moi tellement nécessaire, je dois reconnaître cela. On n'a pas pris des photos, j'espérais que les garçons allaient le faire et ils allaient m'en donner à moi aussi, mais je ne sais pas si mon idée a été la bonne. Ne cherche pas le soutien des autres, fais le tout seule, c'est ma philosophie de vie, mais voilà, je ne l'applique pas toujours. Maintenant je regrette, mais il est tard...

Pendant le week-end passé les nôtres de Alba Iulia y ont été, eux aussi. Toujours de grands photographes. En vain! Sans photos! Pourtant je trouve qu'une photo remplace souvent des mots!