luni, 15 februarie 2010

Le début du carême







Le 14 fevrier 2010

Dimanche. Vraiment c’est une journée de fête, pour nous, ici, c’est le début du carême, ou la longue période de jeûne avant Pâques. Ça veut dire, en général, une journée et surtout une soirée avec un petit festin en chaque famille orthodoxe et le dernier bal, avant Pâques.
Voilà comment j’ai passé cette belle journée: tout d’abord j’ai parlé avec mes fils: le plus grand qui vit en Amérique nous’a appelé pour nous souhaiter “Happy Valentine’s day “, le deuxième qui vit en Italie , nous a demandé qu’est-ce que c’est que Valentine’s day, mais c’était une blague, et enfin,  avec le troisième, qui vit en Roumanie, c’est sur Messenger qu’on s’est rencontré. Tout le monde va bien, Dieu merci!
Je suis sortie, Liviu aussi, chacun ses sentiers mais on s’est rencontré au centre où il y avait un petit marché......C’est comme ça depuis toujours, enfin, presque.

Duminică. Adevărată zi de sărbătoare, mai ales că este prinderea postului de Paşti. Pentru noi, aici este important. În general, în această zi, fiecare familie stă la masă cu bunătăţi " de dulce ", un mic ospăţ în familie, apoi ar trebui să fie ultimul bal înainte de Paşti.
Iată cum am petrecut eu această frumosă zi: mai întîi am vorbit cu fiii mei: cel mare care trăieşte în America a sunat pentru a ne ura “ Happy Valentine’s day ”, cel de-al doilea care trăieşte în Italia ne-a întrebat ce-i cu Valentine’s day, dar era doar o glumă şi, în fine, cu cel de-al treilea, care trăieşte în România, m-am întîlnit pe mess. Toată lumea este bine , mulţumesc lui Dumnezeu!
Am ieşit un pic, Liviu deasemenea, fiecare cu ale lui, ca de obicei, dar ne-am întîlnit în Centru unde erau şetre, o mica piaţă.









sâmbătă, 13 februarie 2010

Bien occupée


Le 13 fevrier 2010

Samedi. Aujourd’hui j’ai eu beaucoup de choses à faire: cuisiner, lessive, une leçon de français, broderie et même je suis sortie pour une petite marche, mais c’était plutôt une petite course...
Il a neigé du matin au soir et peut-être il va neiger encore pendant la nuit. Enfin, c’est l’hiver.

Sîmbătă. Am avut multe de făcut astăzi: bucătărie, spălat, o lecţie de franceză, broderie şi am reuşit chiar să ies puţin pentru o plimbare care era mai degrabă o alergare cu vremea asta...A nins de dimineaţă pînă seara şi probabil va ninge şi la noapte. E iarna doar, în sfîşit...

Justement un sentier


Le 12 fevrier 2010




Vendredi. Il neige depuis quelques jours. Je suis sortie un peu, mais au début je marchais comme si j’avais cent ans. Après dix ou quinze minutes, cela començait à aller mieux. Il fait un temps assez humide et les articulations grincent.
Il ne fait pas froid du tout, c’est pour cela qu’après tant de neige nous n’avons pas eu besoin de nettoyer l’allée. On a fait seulement un sentier.

Vineri. Ninge de cîteva zile. Am ieşit un pic, dar la început umblam ca şi cînd aş fi avut o sută de ani. După vreo zece  sau cincisprezece minute, începeam să merg mai bine. Timpul este cam umed şi bineîţeles că încheieturile scîrţie.
Nu e frig de loc, de aceea n-am avut nevoie să curăţăm aleea după atîta ninsoare. Am făcut doar o cărare.





La neige tombe et tombe...





Le 12 fevrier 2010


Vendredi. Il neige depuis quelques jours. Je suis sortie un peu, mais au début je marchais comme si j’avais cent ans. Après dix ou quinze minutes, cela començait à aller mieux. Il fait un temps assez humide et les articulations grincent.
Il ne fait pas froid du tout, c’est pour cela qu’après tant de neige nous n’avons pas eu besoin de nettoyer l’allée. On a fait seulement un sentier.


Vineri. Ninge de cîteva zile. Am ieşit un pic, dar la început umblam ca şi cînd aş fi avut o sută de ani. După vreo zece  sau cincisprezece minute, începeam să merg mai bine. Timpul este cam umed şi bineîţeles că încheieturile scîrţie.
Nu e frig de loc, de aceea n-am avut nevoie să curăţăm aleea după atîta ninsoare. Am făcut doar o cărare.






Activité sportive





Le 11 fevrier 2010

Jeudi. C’est un jour de la semaine que j’aime. Jeudi, ça devait être une bonne journée, mais il n’a pas bien commencé ce jeudi, c’est-à-dire qu’au lieu de se réveiller doucement, faire la toilette ( d’abord Liviu qui, en tant que personne qui travaille, a ses priorités ) prendre le petit déjeuner, etc. Non. Aujourd’hui c’est un téléphone d’urgence qui nous a réveillé: les forestiers ont une activité sportive et, sans prévenir, ils ont la prétention que tout le monde soit début, à leur disposition. Ils ont besoin d’arbitres de piste, de chronomètre, de jalons de piste et d’autres choses. Tout ça se trouve là haut, à la piste de ski: il y a le matériel, les moniteurs, tout. Mais ceux-là, n’ont pas été prévenus non plus, donc ils ont refusé l’aide, alors c’est Liviu qui doit être mis en marche!!! Toute la matinée on a été nerveux. Moi aussi. Parce que Liviu ne trouvait pas ses affaires, il avait ses heures de classe et, en plus, il ne voulait pas aller à la piste...Et le technicien attendant devant l’entrée, c’est quelque chose d'énervant du tout! Surtout que Liviu trouve que c’est son devoir aussi d’aider la communauté quand il s’agît d’une activité sportive, mais il faut qu’il le sache d’avance...

Joi este o zi din săptămînă care îmi place.Şi de data asta trebuia să fie o zi bună, o zi faină, dar nu a început de loc aşa, adică în loc să ne trezim încetişor, la timp, ca oamenii, să ne facem toaleta, mai întîi Liviu care lucrează şi are prioritate, apoi să luăm micul dejun, ş.a.m.d. Nu. Ne-a trezit un telefon de urgenţă: pădurarii au, frate, o activitate sportivă astăzi şi, fără să prevină pe nimeni, au pretenţia să fie toată lumea sus, la dispoziţia lor. Au nevoie de arbitri, de pistă, de cronometru de jaloane, şi de alte lucruri. Toate astea se găsesc acolo, sus la pîrtie, materialul, monitorii, tot, ce mai, numai că nefiind anunţaţi din timp şi cine mai ştie din ce motive ( financiare, poate ), cei de sus au tratat cu refuz “silvica”. Atunci, înseamnă că Liviu trebuie luat pe sus şi obligat cumva să scoată tot ce poate, măcar cronometru!!! Toată dimineaţa am fost întorşi pe dos. Chiar şi eu. Liviu nu-şi găsea lucrurile, zorit aşa, cu însuşi tehnicianul silvic la uşă. In definitiv, avea şi el programul său pe ziua de azi, program după care este plătit şi pînă la urmă nici nu voia să meargă la pîrtie, chiar dacă el consideră că e de datoria lui să ajute atunci cînd comunitatea are o activitate sportivă. Dar nu aşa!!!


( photo: Pisti Bardi )


vineri, 12 februarie 2010

Vraiment le temps passe vite

Le 10 fevrier 2010

Mercredi. Il est temps de sortir un peu. Ainsi je pensais pendant la matinée, mais il a neigé et il a fait du vent, j’ai toujours remis ma sortie et le soir, j’ai eu quelques affaires à résoudre au sujet de la publicité sur le site arieseni.info. Je devais regler quelque question d'argent avec l’administrateur du site. Donc, j’ai eu une journée à l’intérieur.  Finalement,   je ne suis pas très contente.
Il est vrai que j’avance avec mon tableau brodé.

Miercuri. Este timpul să ies puţin. Aşa mă gîndeam înainte de masă, dar ningea şi era un pic de vînt aşa că am amînat mereu pînă s-a făcut seară şi s-a întîmplat să treacă pe aici administratorul site-ului, arieseni.info, cu care aveam nişte probleme de natura financiară de rezolvat. Deci am petrecut o zi în casă şi nu sînt tocmai mulţumită de mine.
E adevărat că avansez cu tabloul meu brodat.

marți, 9 februarie 2010

Miluca



Le 9 fevrier 2010

Mardi. J’ai une amie d’enfance, Milouca. Enfin, elle ne s’appelle pas comme ça, mais sa famille avait perdu un homme pendant la guerre, Emil, ou Milou et ils l’appelaient comme ça en souvenir de son oncle. Pendant très longtemps nous autres enfants, n’avons pas connu son vrai prénom et à peine à l’adolescence, ses copains de lycée l’ont appellée sur son vrai nom. D’une façon, elle a repris ainsi sa vraie identité.

Nous habitons loin une de l’autre et nous n’avons pas gardé le contact pendant longtemps, maintenant on a un peu plus de temps et au moins on correspond via Internet. Il faut dire qu’ici, il y a toujours des choses à apprendre, et souvent c’est les enfants qui enseignent leurs parents...ou les petits enfants.

En voyant sa photo sur son profile Yahoo, je me suis rappelé les partis de rire de l’enfance, parce que c’était toujours en compagnie de ma soeur qu’elles trouvaient, on ne savait pas comment, des sujets amusants.

Marţi. Am o prietenă din copilărie, Miluca. In fine, nu se numeşte aşa, dar familia ei pierduse un bărbat în război, Emil, Milu şi i-au spus ei aşa, în amintirea unchiului său.Multă vreme nici n-am ştiut ca nu era numele ei. Mai tîrziu, la liceu, nimeni nu o mai numea aşa, ea recăpătîndu-şi adevăratul prenume şi...oarecum adevărata identitate.

Viaţa ne-a despărţit, locuim departe una de alta şi multă vreme n-am ţinut legătura, dar ştiam cum evoluează fiecare dintre noi. Acum, avem un pic mai mult timp şi, cel puţin, corespondăm, via Internet. Aici, trebuie s-o spun, e mereu ceva de învăţat şi, deseori copiii sînt dascălii noştri...sau nepoţii.

Văzînd fotografia ei pe Yahoo profile mi’am amintit de reprizele de rîs din copilărie: nu ştiu cum, ea şi cu sora mea găseau mereu ceva de rîs cînd eram împreună...