Monday, January 30, 2017

Prof à la campagne

Le 30 janvier 2017

Lundi.


Pour devenir professeur dans une école à la ville ou à la campagne on fait des études dans l'enseignement supérieur, seulement que notre jeune institutrice ne voulait pas enseigner des enfants, ce n'était pas son rêve. Pourtant la vie l'a mise dans cette situation embarrassante: prof dans une école à la campagne, encore pire, à la montagne. Comme toujours, dans sa jeune vie, elle devait s'adapter, faire des découvertes et...vivre.
Eve, la jeune institutrice s'appellait Eve, était, elle même de la campagne, donc elle savait faire le feu, préparer des plats, comme sa mère. Pour le moment sa logeuse ne lui a rien demandé de plus en dehors du loyer. 
Autrement la vie allait bien, pendant l'automne la montagne était splendide, malgré le froid et la neige du début du mois de septembre, de belles journées ensoleilées, très agréables ont suivi jusque tard en novembre. La montagne a mis son habit d'automne.
Les enfants étaient intéligents, sympatiques et surtout sages et tranquils. C'est normale qu'ils soyent ainsi, voire le long et difficile chemin qu'ils faisaient chaque matin à pied jusqu'à l'école à travers le bois.

Madame Pitzi l'invitait de temps en temps et lui offrait un verre de sirop de sapin et, en même temps lui racontait des histoires sur les enseignants, sur les voisins, sur les gens du village. Des fois, Eve, posait à sa logeuse, tante Barbara, des questions pour clarifier des choses. Des informations de deux sources peuvent être plus précises, se disait-elle.

Luni.

Pentru a deveni profesor la oraș sau la țară, trebuie să faci studii în învățămîntul superior, numai că tînăra noastră dăscăliță nu voia să învețe copiii, nu era visul ei, așa s-a nimerit. Viața a pus-o în această situație peste voie: profă într-o școală, la țară, mai rău încă, la munte. Ca și pînă acuma, în tînăra sa viață, urma să se adapteze, să facă descoperiri, să...trăiască.
Eva, tînăra dăscăliță se numea Eva, era ea însăși de la țară, așa că știa să facă focul, să pregătească cîteva feluri de mîncare, ca și mama sa. Deocamdată, gazda sa nu-i cerea decît chiria.
Altmintrelea, viața mergea bine, toamna era splendidă după ce a trecut frigul și ninsoarea din primele zile ale lui septembrie. Zile frumoase, însorite au urmat pînă tîrziu în noiembrie. Muntele s-a îmbrăcat în haina sa de toamnă.
Copiii erau inteligenți, simpatici și mai ales cuminți și liniștiși, normal după drumul greu și lung pe care-l făceau zilnic pînă la școală, prin pădure.

Doamna Pitzi o invita din cînd în cînd și-i oferea un pahar de sirop de brad și, în acest timp, îi povestea fel de fel de amănunte despre ceilalți dascăli, despre vecini, despre oamenii din sat. Uneori, întoarsă acasă, Eva îi cerea lămuriri gazdei sale, Barbara. Informațiile din două surse erau mai exacte, gîndea ea.

  

4 comments: