Le 15 avril 2012
Dimanche. À minuit, je suis allée à l’église, même si j’étais si fatiguée. Je suis allée seule, Elisa avait pris son bains, ses parents s’occupaient d’elle, Liviu n’y va jamais, en plus il est malade, il tousse, mais pendant l’après-midi il avait apporté les Pâques, le pain et le vin, une cuillère pour chacun.
La pluie s’est arrêté, un brouillard léger flottait au-dessus du village et il ne faisait pas froid. Dans le cimetière, dans l’attente de la messe, il y avait du monde qui visitait les tombes des parents et y mettait des bougies, tout était bien illuminé. En quelques minutes les gens sont arrivés sur le parvis de l’église, il y en avait beaucoup, comme d’habitude, peu de touristes cette fois, mais des gens de tous les villages de la commune: les voisins, le maire, de vieux enseignants à la retraite, de jeunes familles, des élèves et des étudiants en vacances, ma filleule Magda avec son copain, sa soeur Monica avec son mari, Ancuţa avec sa fille Georgiana, l’autre, la petite bébé, est restée à la maison avec son papa.
Tout s’est bien passé, le pope avait un micro et je ne reconnaissais pas sa voix, j’avais l’impression d’entendre la voix de Bazil, je savais que ce n’était pas lui, mais c’était une impression, comme ça.
Duminică. La miezul nopţii am fost la biserică, chiar dacă eram atît de obosită. Am mers singură, Elisa a facut baie, părinţii se ocupau de ea, Liviu nu merge niciodată,în plus este bolnav, tuşeşte. Totuşi după-masă fusese la biserică să aducă Paştile, pîinea şi vinul, o linguriţă pentru fiecare.
Ploaia se oprise, o ceaţă uşoară plutea deasupra satului şi nu era frig. În cimitir, în aşteptarea slujbei, erau oameni care vizitau mormintele rudelor şi puneau lumînări. Totul era foarte iluminat. În cîteva minute oamenii s-au adunat pe parvizul bisericii, erau mulţi, ca de obicei, puţini turişti de data aceasta, dar oameni din toate satele comunei: vecinii, primarul cu familia, bătrîni profesori la pensie, familii tinere, elevi şi studenţi în vacanţă, fina mea Magda cu prietenul ei, sora sa Monica cu bărbatul ei, Ancuţa cu fiica sa Georgiana, cea mai mică, bebe, rămăsese cu tatăl ei acasă.
Totul a mers bine, preotul avea microfon, nu-i recunoşteam vocea, ba, uneori aveam impresia că aud vocea lui Bazil, ştiam că nu e dînsul, dar era aşa, o impresie.(photo:internet)
Dimanche encore. Nous avons dormi plus tard que d’habitude ensuite on s’est assis à table pour le petit déjeuner. Chez nous, je veux dire dans ma famille, le petit déjeuner est le plus important repas du dimanche des Pâques. On commence avec les Paques, c’est-à-dire le pain et le vin, un petit cuiller pour chacun. Ensuite, on casse des oeufs. Elisa ne voulait pas casser son oeuf, mais après elle l’a transformé en miettes, en nourriture pour les poussains.
Duminică încă. Am dormit cu toţii pînă mai tîrziu decît de obicei, apoi ne-am aşezat la masă pentru micul dejun. La noi, vreau să zic în familia noastră, micul dejun este masa cea mai importantă în duminica de Paşti. Se începe cu Paştile, adică pîinea şi vinul, cîte o linguriţă pentru fiecare. Apoi se ciocnesc ouă. Elisa nu voia să spargă oul ei, dar cînd acest lucru s-a produs, a transformat oul în miezuri, mîcare pentru pui.
Luni. Elisa este foarte interesată de cărţi, ziare, reviste. La început le băga în gură şi astfel afla tot ce voia ea despre acestea. Apoi, a descoperit că se rup atît de uşor, aşa că le transforma în bucăţele şi, dacă nu erai atent le mînca. În aceste zile i-am arătat că este mult mai interesant să le răsfoieşti şi să te uiţi la ilustraţii. E adevărat că răsfoitul nu-i chiar atît de uşor ca ruptul, dar merge, mai are de învăţat. În sfîrşit, a descoperit că un creion poate servi şi la scris sau desenat, dar în legătură cu această activitate are încă multe de aflat.
