Le 20 ocobre 2010
Mercredi. Je pars à l’aventure pourtant je n’ai aucune raison d’être inquète, sauf, peut-être, le temps: il pleut. J’ai pris le parapluie, alors?
Cette fois, cétait bien: sillencieux, température agréable, des gens assis. Beaucoup. Tout le trajet il y a eu plein de voyageurs. Dans l’autogare de Turda le chauffeur a annoncé qu’il a un peu de retard, donc il n’y resterait pas le temps convennu...Il se dépêche. Se dépêcher ce n’est pas toujours une bonne chose: une femme est descendue pour aller aux toilettes et on l’a oubliée là-bas, mais heureusement, on s’est rendu compte avant de sortir de cette ville et on s’est arrêté, le chauffeur est allé la chercher, à l’autogare, seul, à pied, mais elle est venue nous rejoindre en taxi. On attendait maintenant le chauffeur, je pensais au retard, au fait que toute la journée de ma doctoresse était bien remplie, qu’il n’y avait pas du libre dans son programme qu’une demie heure vers cinq heures et l’autobus avait le départ à 17h30 de l’autogare, qui est loin, dans l’autre bout de la ville et qu’avec les embouteillages des heures de pointe...Il y a de quoi s’inquiéter, non?
Heureusement et encore une fois heureusement, nous sommes arrivés à l’heure!
quand je suis descendue de l'autobus, il pleuvait à verse, je ne risquais pas d’oublier mon parapluie, je prends un taxi qui fait presque un quart d’heure sur un kilomètre jusqu’au Medical Center (ah! les Roumains ont ce plaisir de donner des noms englais aux affaires qu’ils ont, autrement n’est pas assez...visible) tant les embouteillages étaient déjà importants. Le chauffeur de taxi, très gentil et aimable, court en taxi mais à pieds aussi pour changer de l’argent, il n’avait pas de monnaie.
Me voilà dans la petite salle d’attente où il paraît que tous les gens de Cluj étaient entrés pour se cacher des embouteillages, du bruit et de la pluie.
Miercuri. Plec într-o aventură, totuşi n-am nici un motiv ca să fiu neliniştită, afară, poate, de faptul că plouă. Am luat însă o umbrelă, pe care îmi tot repet să nu o uit pe undeva.
Voi face această călătorie cu autobuzul. Este un autobus Beiuş-Cîmpeni-Cluj-Napoca. În interieur e fain, civilizat, confortabil chiar, numai că eu am trăit atîtea lucruri urîte călătorind cu autobuzul încît nu-mi pot stăpîni nişte nelinişti care mă încearcă.
Chiar îmi vine în minte o întîmplare relativ recentă tot cu un autobuz de Beiuş în a cărui podea era o gaură de se vedea şoseaua prin care intra un praf de nu te vezi...Eram cu Lyliane şi... cu cele două Nicole!? Îţi aminteşti Lyliane?
De data aceasta era bine: silenţios, curat, temperatură agreabilă, confort chiar, oameni aşezaţi. Mulţi. Pe tot traseul au fost mulţi călători, autobuzul mereu plin.
În autogara din Turda şoferul a anunţat că era în întîrziere, de aceea urma să facă o oprire scurtă, se grăbea să recupereze. Numai că graba strică treaba: o femeie a coborît pentru toaletă şi a fost uitată acolo, dar, din fericire, s-a observa degrabă greşala. Şoferul a tras pe dreapta, a coborît şi s-a dus s-o caute, înapoi, la autogară, pe jos. Ea ne-a ajuns cu un taxi. Acum, aşteptam după şofer, eu mă gîndeam la întîrziere, la faptul că ziua de lucru a doctoriţei era plină, nu mai avea decît vreo jumătate de oră, pe la 1630 ori autobuzul pleacă la 173o de la autogara Beta, la marginea oraşului, iar aglomeraţia e la oră de vîrf atunci...tot atîtea motive de îngrijorare, nu?
Din fericire, dar din fericire zic, am ajuns la timp!
Cînd am coborît din autobuz, ploua cu găleata, prin urmare nici un risc să uit umbrela, iau un taxi care face vreo jumătate de oră pe un kilometru cît e pînă la Medical Center (ah! românilor le plac numele englezeşti pentru afacerile pe care le deschid, au mai multă prestanţă), atîta timp pe un traseu atît de scurt, dar era din cauza aglomeraţiei.
Şoferul de taxi, un tînăr foarte drăguţ şi foarte amabil, aleargă şi cu taxi şi pe jos prin ploaie, să schimbe nişte bani, n-avea să-mi dea rest.
Iată-mă în mica sală de aşteptare unde părea că năvăliseră toţi clujenii ca să scape de aglomeraţie, de zgomot şi de ploaie. 
