Zeus

Le 22 juin 2010

Mardi. J’ai deux touffes de forsytia qui fleurissent au printemps plus tôt que les autres plantes, une est tout petite parce que le chien l’aime beaucoup et me la mange, l’autre la plus grande, elle était bien jusqu’aujourd’hui quand Zeus, c’est le nom du chien, a voulu sortir de son paddock et il a réussi, alors ma plante a été cassée, mais pas en entier. Le chien est venu chez nous. Le voisin s’est faché, car il a été obligé de réparer la clôture. J’ai dit:”Cest bien qu’il n’est pas sorti dans la rue où il pourrait avoir un accident...”Alors Teofil: “ Ce serait très bien! Je ne devrais pas me débarasser de lui autrement”...

Marţi. Am la poartă două tufe de forsytia, acei arbuşti ornamentali care înfloresc primăvara devreme, una mai mică, pentru că tare-i place lui Zeus, aşa se numeşte cîinele, iar dacă-i place mi-a mîncat-o. Cealaltă a fost bine pînă astăzi, cînd Zeus a vrut şi chiar a reuşit să iasă: a împins scîndura gardului, a rupt arbustul şi a venit la noi. Teofil, săracul a prins de veste la timp şi a venit cu lesa să-l recupereze. “Tot e bine că nu a ieşit în drum, unde putea să-l calce vreo maşină”, am zis eu. “Ar fi bine să-l calce, să scap de el”, mi-a răspuns supărat. A trebuit să repare gardul.

Lola

Le 21 juin 2010

Lundi. Je suis obligée de penser au chien de mon voisin parce que dernièrrement il nous réveille pendant la nuit car il pleure, il n’aboie pas, il pousse des cris plaintifs. À partir du 6 h du matin personne ne dors plus dans les environs. Parfois je suis fatiguée toute la journée. Aurica et Teofil ne veulent pas avouer, mais ils sont fatigués eux aussi...Ce qui est amusant est que l’autre voisine, Mona, est très contrariée: dans sa maison il y a trois bébés, ses petits-fils, qui ont besoin de dormir, mais dehors elle a 4 (quatre) chiens, qui nous ont tellement perturbés tous...Maintenant ils ne font pas de bruit, mais pendant l’hiver, toute la famille monte à la piste de ski où ils travaillent tous et alors la chienne, Lola, un très joli setter irlandais est très, très malheureuse, elle pleure toute la journée. On ne peut pas se défendre de ce bruit seulement si on est sourd. Lola est la championne, aucun des chiens ne sort pas de pleurs aussi forts...Jusqu’à un an ou deux elle a vécu dans la maison et elle dormait dans le lit de sa maîtresse, après quoi, d’un coup, on l’a mis dehors, en chaines. Elle avait tellement souffert, elle avait tellement réclamé son bonheur perdu qu’elle a fait une hernie. Comme ça Mona, a commencé à se rendre compte que les voisins n’étaient pas tout simplement jalous de la prospérité de sa famille et de la beauté de sa chienne, comme elle disait.

Luni. Sînt obligată să mă gîndesc la cîinele vecinilor pentru că în ultima vreme plînge noaptea, nu latră ci scheaună. De pe la 6^oo dimineaţa nimeni nu mai doarme în jur. Cîteodată, toată ziua sînt obosită. Aurica şi Teofil nu vor să recunoască, dar şi ei sînt obosiţi. Cîinele schiaună toată ziua deasemenea, dar atunci nu deranjează chiar aşa...Ceea ce este de-a dreptul amuzant este faptul că cealaltă vecină, a noastră, Mona, este foarte intrigată: în casa sa există trei copii mici, pînă-ntr-un an, care au nevoie să doarmă, dar afară, în curte, ea are 4 (patru) cîini, care ani de zile ne-au perturbat vieţile, tuturor pe aici prin jur. Acuma ei nu deranjează, doar Zeus, dar iarna, la deschiderea sezonului de ski, toată familia pleacă dimineaţa, la pîrtie, unde au afaceri, iar cîinii rămîn cu noi, vecinii. Au o căţea, Lola, un frumos setter irlandez, care este extrem de nefericită şi plînge, plînge...latră fără încetare, de dimineaţa pînă seara. Nu te poţi apăra de lătratul ei ascuţit şi plîngăcios nici dacă asculţi muzică, nici dacă te refugiezi în camera cea mai izolată, doar dacă ai fi surd. Ea este campioana. Nici un cîine nu latră atît de tare. Pînă la un an sau doi, nu mai ştiu exact, Lola a trăit în casă, a dormit cu stăpîna sa în pat, dar apoi au avut de lucru la pîrtie, atunci Lola a fost scoasă afară, în zăpadă, pusă în lanţ şi lăsătă singură. Pentru noi a fost de coşmar! Atîta a plîns, atîta a urlat şi atîta şi-a cerut dreptul ei la fericirea pierdută pînă a făcut o hernie. În sfîrşit, Mona a înţeles că nu era vorba doar de răutatea şi de gelozia vecinilor care o invidiau pentru afacerile sale prospere şi pentru frumuseţea cîinelui său. Aşa zicea ea pe atunci.

(photo:internet)

Le voisin pécheur

Le 20 juin 2010

Dimanche. Je me demande quel grave péché mortel a pu commettre mon voisin qu’il soit puni ainsi par sa propre fille bien aimée: elle a voulu avoir un chien, mais pas n’importe quel chien, un berger caucasien. Elle ne peut pas se permettre l’avoir chez elle, dans la ville, dans un appartement de bloc, donc elle l’a mis dans les bras de ses parents, qui, eux aussi habitent dans un appartement d’un petit bloc, où il ont également un petit jardin, dont ils ont donné la moitié au chien de leurs chère fille. C’est l’espace d’un garage, ce qui est beaucoup trop petit pour un chien de cette taille. Le pauvre chien se contentait de cet espace l’an dernier quand il était encore petit, mais maintenant il a besoin de bouger plus, il a plus d’un an, il est beau, grand, fort, ses besoins sont plus grands aussi. Voilà que ses maîtres ne sont plus capables de le contenter...

Duminică. Mă tot întreb ce păcat mortal are pe suflet vecinul meu de este pedepsit astfel chiar de fiica sa iubită: ea şi-a dorit un cîine, dar nu orice fel de cîine, un ciobănesc caucazian. Ea nu-şi poate permite să-l ţină la ea, în oraş, într-un apartament de bloc, deci l-a pus în braţele părinţilor săi care locuiesc la ţară, dar tot într-un apartament de bloc, însă au o gradină mică din care jumătate au amenajat-o pentru cîinele iubitei lor fiice. Este spaţiul unui garaj, ceea ce este mult prea mic pentru un cîine de talia aceasta. Bietul cîine se mulţumea cu acest spaţiu anul trecut pe cînd era încă un pui, dar acuma are nevoie să se mişte mai mult, are mai bine de un an, este adult, este frumos, mare, puternic şi nevoile sale au crescut...În curînd bieţii lui stăpîni nu vor mai putea să-l mulţumească...

Pas plus tard...

Le 19 juin 2010

Samedi. On a fait des courses à Cîmpeni. Je suis bien occupée avec la cuisine, les sirops...Ce sont des choses qu’on doit faire maintenant, pas plus tard ou plus tôt...

Depuis deux jours le temps est très humide, il pleut en quantités, de vrais orages. Il y a des interruptions de courant électrique, d’internet, de téléphone.

Sîmbătă. Am fost la Cîmpeni pentru cumpărături. Sînt foarte ocupată zilele acestea cu bucătăria, cu siropurile. Sînt lucruri care trebuie făcute acum, nu mai tîrziu sau mai devreme...

De vreo două zile vremea este foarte umedă, cu ploi rapide şi bogate, adevărate vijelii. Avem deseori întreruperi de curent, internet sau telefoane.

Du travail

Le 18 juin 2010

Vendredi. Je fais du sirop de sapin, je cherche et je lave des bouteilles, une partie des bourgeons de sapin je les ai mis dans une grande marmite pour faire du sirop bouilli, une autre partie je les ai mis dans un grand bocal et j’y ai mis 200 ml d’alcool, demain je vais y ajouter de l’eau et ce sirop sera non bouilli. J’ai encore beaucoup de travail. Entre temps, j’ai trié le serpolet et je l’ai mis dans une chambre, sans beaucoup de lumière où il sèche au frais et au noir...

C'est le temps du jasmin, des pivoines roses et des petites roses.

Vineri. Fac sirop de brad, caut şi spăl sticle, o parte din muguri i-am pus într-o oală mare şi i-am fiert, mîine îi strecor şi adaug zaharul apoi fac sirop fiert. Altă parte i-am pus într-un borcan mare cu 200 ml de alcool, siropul care iese de aici nu va fi fiert. Mai am încă mult de lucru cu siropul. Între timp, am ales cimbrişorul şi l-am pus la uscat, sus la mansardă, într-o cameră răcoroasă şi întunecoasă...

Este timpul iasomiei, bujorilor roz şi trandafirilor...

Bourgeons

Le 17 juin 2010

Jeudi. C’est le temps du sirop de sapin. Je n’avais pas de bourgeons, pas de bouteilles vides, rien. Du sucre seulement.

Je pensais renoncer même, mais aujourd’hui, il fait beau temps et pas très chaud. Mes voisins, Aurica et Teofil vont cueillir des bourgeons, alors que je voulais ramasser du  serpolet pour nos tisanes d’hiver. On est allé ensemble. Donc, il y a du serpolet et des bourgeons de sapin. Il me faut des bouteilles maintenant. Je vais voir comment faire...

Joi. Este vremea siropului de brad. Nu aveam nici de unele, nici muguri, nici sticle goale, nimic. Doar zahăr.

Mă gîndeam chiar să renunţ de data asta, dar astăzi,  vecinii mei, Aurica şi Teofil merg să culeagă muguri de brad, eu mă pregăteam să merg să strîng cimbrişor pentru ceaiurile mele din iarnă. Am mers împreună. Prin urmare iată-mă cu provizia de cimbrişor, dar şi cu muguri. Îmi mai trebuie sticle. O să văd ce-i de făcut...

La vieille Barbara

Le 16 juin 2010

Mardi. Je ne sais pas pourquoi certaines personnes se font un vrai plaisir de blesser les autres, même leurs proches ou surtout ceux-ci...Il s’agit de la bêtise? De mauvaise éducation? De folie?

Je me rappelle qu’il y a 38 ans, j’ai rencontré une vieille femme,je me la rappelle bien parce qu’elle était mignonne, qui m’a demandé de regarder ce que j’avais dans les bras. J’ai mis de côté la pilotte de satin bleu et j’ai découvert le visage endormi de mon bébé que j’aimais tant. “C’est un garçon ou c’est une fille?”

“Garçon”, j’ai dit avec fierté. “Jète-le, jète-le dans la rivière si c’est un garçon! Mais si c’est une fille, berce-la comme ça” a dit la vileille femme en faisant le mouvement de quelqu’un qui berce un bébé...

"Elle est folle", m’avait expliqué plus tard ma logeuse Marie. Son nom est Barbara, elle n’a pas été marié, elle était trop pauvre, mais le bon Dieu lui a donné un enfant, qu'elle avait élevé seule, un garçon qui s’est marié et l’a quitée. Depuis, il ne s’est plus intéressé de sa mère, jamais et elle est devenue folle. "C’est pour cela qu’elle t’avait dit de jeter le bébé dans la rivière si c’est un garçon"...

Marţi. Nu ştiu pentru ce unor persoane le face plăcere să-i supere pe ceilalţi, pe cei apropiaţi lor, sau mai ales pe aceştia...Să fie vorba despre prostie? Proastă educaţie? Nebunie?

Îmi amintesc că în urmă cu 38 de ani, am întîlnit pe drum o femeie bătrînă, mi-aduc bine aminte  pentru că era frumuşică, ea mi-a cerut să-i arăt ce ţin în braţe. Am dat la o parte plăpumioara din satin bleu şi am descoperit faţa bebelaşului meu adormit, pe care îl iubeam atît de mult. “ Băiat sau fată?” “Băiat” am răspuns eu mîndră. “Aruncă-l, aruncă-l în rîu, dacă-i băiat, dar dacă-i fată, tot aşa s-o legeni” a zis bătrîna făcînd mişcarea celor care leagănă un bebe în braţe... 

“Este nebună, săraca”, mi-a spus mai tîrziu gazda mea, Mărie. Numele ei este Barbura, n-a fost niciodată măritată, fiind prea săracă, dar i-a dat Dumnezeu un copil pe care l-a crescut singură. El s-a însurat şi a părăsit-o, dar de atunci nici nu s-a mai interesat vreodată de mama sa, care a înnebunit de durere. “De aceea a spus să-l arunci în rîu dacă-i băiat”