Ouvrier dans le bâtiment

Le 25 novembre 2009

Mercredi. J’entends que les garçons avec le cable Internet ont oublié de payer l’électricité et ils ont des problèmes maintenant.Nous aussi.

Autrement, je suis maintenant travaileur dans le bâtiment, spécialisé dans le finissage-intérieur. Liviu a pris congé. Il a préparé quelque chose à mangé pour ce soir mais il ne faut pas me faire des illusions pour l’avenir...

Miercuri.Înţeleg că băieţii de la cablu-internet, au uitat să plătească electricitatea şi acuma au probleme. Noi deasemenea.

Altfel, eu sînt acuma muncitor în construcţii specializat în finisaj-interior. Liviu şi-a luat concediu. Totuşi, în seara asta a pregătit ceva demîncare, dar nu trebuie să-mi fac iluzii pe viitor.

La maison de Liviu

Le 24 novembre 2009

Mardi. Hier, j’ai appelé mes fourniseurs d’internet, parce que rien ne marche plus...

Et je ne suis pas encore complètement accommodée par ici. Il faut faire le feu, pas tarder, car il fait froid!

Cette semaine je m’occuperai de la maison de Liviu. Nous y habitons tous les deux, mais c’est sa maison et il ne veut pas des rideaux, par exemple. Tiens! Il n’a pas encore terminé le mur, il y a aussi quelques détails. Mais les murs sont bien faits, trois d'entre eux, même impécables, mais il n’a plus de patience. Moi, il me reste le quatrième mur qui n'a pas besoin de plaques de "rigips", il y a aussi les portes qui doivent être peintes...

Marţi. Ieri am chemat pe furnizorii mei de internet, pentru că nimic nu merge...

Şi...încă nu m-am acomodat complet pe acasă. Trebuie să faci focul, altmintrelea e frig!

Săptămîna asta mă voi ocupa de casa lui Liviu. Locuim acolo amîndoi, dar e casa lui şi nu vrea perdele, de exemplu. Ia vezi! Nu şi-a terminat încă peretele şi ar mai fi nişte detalii. Pereţii, trei dintre ei, sînt însă bine lucraţi. Impecabil, chiar, dar nu mai are răbdare. Mie îmi rămîne cel de-al patrulea care nu are nevoie de pălci rigips. Mai sînt uşile de vopsit...

Les choux

Le 23 novembre 2009

Lundi. Hier, j’ai acheté des choux pour les mettre en saumure. Donc, aujourd’hui, j’ai du travail: j’enléve leurs tige, je fais un petit trou et j’y mets du sel. Ensuite je les arrange dans le petit tonneau. J’y ajoute des aromes: sarriette, fenouil, feuilles de griotier,de laurier, une pomme, des piments, un ou deux poivrons, des grains de maïs, et de poivre et un coing. Dans deux jours je vais y mettre de l’eau salée, aproximativement 40 g de sel pour un litre d’eau, peut-être moins...De l’eau froide.

Luni. Ieri am cumpărat nişte varză să pun la murat. Deci azi am de lucru: scot cotorul unde a fost tulpina, fac chiar o gaură şi pun în ea sare. Le aşez în butoiaş cu tot felul de arome: cimbru, mărar, frunze de vişin, de dafin, un măr, ardei iuţi un sau doi gogoşari, boabe de porumb, de piper, o gutuie. Peste vreo două zile pun peste toate astea apă sărată, aproximativ 40 g de sare la un litru de apă, poate mai puţin...Apă rece.

La montagne ensoleillée

Le 22 novembre 2009

Dimanche. Je suis de nouveau chez moi, à la montagne. C’est bien, c’est plus ensoleillé, mais plus froid. Je ne trouve pas encore ma place, il y a tant de choses à faire, mais le plus urgent est de sortir les dalias du jardin et de les mettre à l’abri, car elles sont sensibles au froid. Elles étaientt si belles quand je suis partie!

Aujourd'hui, en Roumanie il y a eu des élections. Je n'ai pas été trop intéressée. Pourtant je suis allée voter.

Duminică. Sînt din nou acasă, la munte. E bine, e mai însorit, dar mai frig. Nu-mi găsesc încă locul, sînt atîtea de făcut, dar cel mai urgent e să scot daliile din pămînt şi să le pun la adăpost căci sînt sensibile la frig. Erau atît de frumoase cînd am plecat!

Azi au fost alegeri pentru preşedinte. N-am prea fost interesată. Totuşi am fost la vot.

Vers notre montagne

Le 21 novembre 2009

Samedi.Nous sommes partis par Alba Iulia où on s’est arrêté pour acheter un plus de mémoire pour mon laptop à un magasin Cristalsoft, je dirais mieux à une firme parce qu’ils vendent de PC et des componentes et il font aussi de dépannations et ils m’ont installé encore 500MB en plus de 256MB que j’avais.Il devrait marcher très bien maintenant.

Ensuite, nous avons visité notre fils, on est allé boire un café ensemble et enfin on s’est dirigé vers la montagne. Jusqu’à Miceşti, la première localité après Alba Iulia le brouillard ne nous donnait pas l’ espérance de jamais voir le soleil, mais après, petit à petit le brouillard a disparu...

Sîmbătă. Am plecat prin Alba Iulia, unde ne-am oprit pentru a cumpăra un plus de memorie pentru laptopul meu de la un magazin, Cristalsoft, mai bine zis o firma pentru ca vindeau PC-uri şi componente, dar făceau de asemenea şi depanări, şi iată mi-au instalat încă 500 MB pe lîngă cei 256 MB pe care îi aveam. Ar trebui să meargă foarte bine acuma.

Apoi l-am vizitat pe fiul nostru, am fost împreună la o cafea şi după aceea, ne-am îndreptat spre munte. Pînă la Miceşti, prima localitate după Alba Iulia, ceaţa nu ne permitea să sperăm să mai vedem vreodată soarele, dar după aceea, încetul cu încetul ceaţa a dispărut.

Le dernier jour de vacances

Vendredi. C'est mon dernier jour de vacances. Liviu est arrivé le soir. Il a fait depuis quelques jours déjà un brouillard qui montait de la rivière de Mureş et qui persisstait toute la matinée souvent, jusqu’en fin de l’après midi...
J’ai du appeler de nouveau les ouvriers parce que dans le grenier il avait plu...Ils viendront la semaine prochaine, un jour où il va pleuvoir. Zilu aura la clé du grenier.

Vineri. E ultima mea zi de vacanţă. Liviu a sosit cu seara. A fost ceaţă în aceste zile, o ceaţă care urca de pe Mureş şi persista toată dimineaţa, uneori pînă la sfîrşitul după-amiezei...
A trebuit să-i chem din nou pe muncitorii mei pentru că în pod încă plouă... Vor veni săptămîna viitoare, într-o zi cu ploaie. Zilu va avea cheia.

La pie voleuse

Le 20 novembre 2009

C’éait une vieille femme qui vivait seule dans sa petite maison, au bout du village. Elle avait perdu ses dents à cause de la vieillesse mais comme elle vivait presque de nos jours, quand les dentistes pouvaient remédier cet inconvenient elle a fait l’impossible pour avoir l’argent qu’il fallait pour un appareil dentaire . Elle pouvait le mettre ou non, comment elle en avait besoin. Quelques fois elle oubliait où elle avait mis ses dents et alors elle paniquait, deux fois l’appareil s’est cassé, et on l‘avait réparé. Maintenant l’appareil s’est cassé pour la troisième fois, mais la babouchka le portait à tour de rôle: un jour la moitié gauche, un autre jour la moitié droite. Et elle était contente de pouvoir se délecter avec toute sorte de fruits que le bon Dieu a donné aux gens...Ce jour-là, la pauvre vieille dame avait acheté au marché deux grenades, ces fruits exotiques qui venaient des pays lointains et qui sont si succulents et bons. C’était que ces fruits se ressemblaient si bien avec ses dents qu’elle avait mis sur la table qu’elle les a rammassées avec les paux et les autres restes du fruits et les a jeté dans le jardin.

Vers le soir elle s’est rendu compte que ses dents n’étaient plus sur la table, ils n’étaient pas sur son oreiller, ni sous l’oreiller non plus. Ils n’étaient pas dans la poche de sa veste...Elle les a cherchées dans toute la maison et alors elle s’est rendu compte qu’ils ne pouvaient être que dans le jardin, là où elle avait jeté les restes de la grenade. Elle a pris une petite lampe de poche et s’est rendu dans le jardin chercher ses dents, mais il faisait si noir et il y avait des herbes et surtout plein d’orties. Elle n’a pas trouvé ses dents. Toute la nuit, la petite pauvre femme a pensé comment faire pour trouver ses dents. Elle a commencé à prier le Bon Dieu qu’il lui ouvre les yeux et qu’elle trouve ses dents...Et le matin, quand elle est sortie de la maison, une pie, l’oiseau que les gens du village appellent la pie voleuse, sautait devant la vieille femme, en se dirigeant vers l’endroit où elle avait jeté les reste du fruit. Elle a chassé la pie, mais l’oiseau n’avait pas peur. Et alors, sous une ortie la femme a vu ses dents et les a recueillies avec reconnaissance envers le Bon Dieu qui lui avait montré l’endroit où se trouvaient les dents.

Era odată o bătrînică ce trăia singură, într-o căsuță, la marginea satului. Își pierduse dinții din cauza bătrîneții, dar cum trăia aproape în zilele noastre, cînd dentiștii pot să remedieze cît de cît acest inconvenient, ea a făcut imposibilul ca să găsească bani cu care și-a cumpărat un aparat dentar. Era bine acuma, putea să-l pună sau nu, după cum avea nevoie. Uneori își ținea dinții în buzunarul șorțului, alteori, uita unde i-a pus și-i căuta panicată. De două ori aparatul s-a spart și a trebuit să-l repare. Acum era pentru a treia oară stricat, s-a rupt în două, dar babușca îl purta pe rînd, cînd partea stîngă, cînd partea dreaptă. Ea era mulțumită pentru că se putea bucura de tot felul de fructe pe care bunul Dumnezeu le-a dat oamenilor...În acea zi, biata bătrînică își cumpărase două rodii, acele fructe exotice care vin din țări îndepărtate și sînt atît de suculente și bune. Se întîmplă că miezul acestor fructe, cel care susține bobițele dulci seamănă atît de bine cu dinții ei, pe care-i pusese pe masă și pe care i-a adunat cu resturile de rodie și a aruncat totul în grădină. Spre seară, baba și-a dat seama că dinții ei nu mai erau pe masă, nu erau nici pe pernă, nici sub pernă. Nu erau nici în buzunarul șorțului.I-a căutat în toată casa și într-un tîrziu, și-a dat seama că nu pot fi decît în grădină, cu resturile de rodie. A luat îndată o lanternă mică și s-a dus în grădină, acolo unde aruncase resturile de pe masă, a căutat dar era atît de întuneric, iarbă mare și mai ales plin de urzici. Nu și-a găsit dinții. Toată noaptea sărmana băbuță s-a perpelit, gîndindu-se cum să facă să-și găsească dinții. Dar ce n-a făcut?! S-a rugat bunului Dumnezeu s-o ajute să-și găsească proteza. Dimineața, cînd a ieșit din casă, o coțofană, pasărea aceea despre care oamenii spun că fură mai ales obiecte strălucitoare, sărea în fața femeii, îndreptîndu-se înspre locul unde fuseseră aruncate resturile de fructe. Baba a încercat s-o alunge, ca să nu-i fure dinții, dar pasărea nu se temea de ea. Și atunci, dintr-o dată, minune: bătrînica și-a văzut dinții sub o urzică, i-a ridicat de jos cu recunoștință către bunul Dumnezeu, care i-a deschis ochii și i-a arătat locul unde se aflau dinții pierduți.