Vers notre montagne

Le 21 novembre 2009

Samedi.Nous sommes partis par Alba Iulia où on s’est arrêté pour acheter un plus de mémoire pour mon laptop à un magasin Cristalsoft, je dirais mieux à une firme parce qu’ils vendent de PC et des componentes et il font aussi de dépannations et ils m’ont installé encore 500MB en plus de 256MB que j’avais.Il devrait marcher très bien maintenant.

Ensuite, nous avons visité notre fils, on est allé boire un café ensemble et enfin on s’est dirigé vers la montagne. Jusqu’à Miceşti, la première localité après Alba Iulia le brouillard ne nous donnait pas l’ espérance de jamais voir le soleil, mais après, petit à petit le brouillard a disparu...

Sîmbătă. Am plecat prin Alba Iulia, unde ne-am oprit pentru a cumpăra un plus de memorie pentru laptopul meu de la un magazin, Cristalsoft, mai bine zis o firma pentru ca vindeau PC-uri şi componente, dar făceau de asemenea şi depanări, şi iată mi-au instalat încă 500 MB pe lîngă cei 256 MB pe care îi aveam. Ar trebui să meargă foarte bine acuma.

Apoi l-am vizitat pe fiul nostru, am fost împreună la o cafea şi după aceea, ne-am îndreptat spre munte. Pînă la Miceşti, prima localitate după Alba Iulia, ceaţa nu ne permitea să sperăm să mai vedem vreodată soarele, dar după aceea, încetul cu încetul ceaţa a dispărut.

Le dernier jour de vacances

Vendredi. C'est mon dernier jour de vacances. Liviu est arrivé le soir. Il a fait depuis quelques jours déjà un brouillard qui montait de la rivière de Mureş et qui persisstait toute la matinée souvent, jusqu’en fin de l’après midi...
J’ai du appeler de nouveau les ouvriers parce que dans le grenier il avait plu...Ils viendront la semaine prochaine, un jour où il va pleuvoir. Zilu aura la clé du grenier.

Vineri. E ultima mea zi de vacanţă. Liviu a sosit cu seara. A fost ceaţă în aceste zile, o ceaţă care urca de pe Mureş şi persista toată dimineaţa, uneori pînă la sfîrşitul după-amiezei...
A trebuit să-i chem din nou pe muncitorii mei pentru că în pod încă plouă... Vor veni săptămîna viitoare, într-o zi cu ploaie. Zilu va avea cheia.

La pie voleuse

Le 20 novembre 2009

C’éait une vieille femme qui vivait seule dans sa petite maison, au bout du village. Elle avait perdu ses dents à cause de la vieillesse mais comme elle vivait presque de nos jours, quand les dentistes pouvaient remédier cet inconvenient elle a fait l’impossible pour avoir l’argent qu’il fallait pour un appareil dentaire . Elle pouvait le mettre ou non, comment elle en avait besoin. Quelques fois elle oubliait où elle avait mis ses dents et alors elle paniquait, deux fois l’appareil s’est cassé, et on l‘avait réparé. Maintenant l’appareil s’est cassé pour la troisième fois, mais la babouchka le portait à tour de rôle: un jour la moitié gauche, un autre jour la moitié droite. Et elle était contente de pouvoir se délecter avec toute sorte de fruits que le bon Dieu a donné aux gens...Ce jour-là, la pauvre vieille dame avait acheté au marché deux grenades, ces fruits exotiques qui venaient des pays lointains et qui sont si succulents et bons. C’était que ces fruits se ressemblaient si bien avec ses dents qu’elle avait mis sur la table qu’elle les a rammassées avec les paux et les autres restes du fruits et les a jeté dans le jardin.

Vers le soir elle s’est rendu compte que ses dents n’étaient plus sur la table, ils n’étaient pas sur son oreiller, ni sous l’oreiller non plus. Ils n’étaient pas dans la poche de sa veste...Elle les a cherchées dans toute la maison et alors elle s’est rendu compte qu’ils ne pouvaient être que dans le jardin, là où elle avait jeté les restes de la grenade. Elle a pris une petite lampe de poche et s’est rendu dans le jardin chercher ses dents, mais il faisait si noir et il y avait des herbes et surtout plein d’orties. Elle n’a pas trouvé ses dents. Toute la nuit, la petite pauvre femme a pensé comment faire pour trouver ses dents. Elle a commencé à prier le Bon Dieu qu’il lui ouvre les yeux et qu’elle trouve ses dents...Et le matin, quand elle est sortie de la maison, une pie, l’oiseau que les gens du village appellent la pie voleuse, sautait devant la vieille femme, en se dirigeant vers l’endroit où elle avait jeté les reste du fruit. Elle a chassé la pie, mais l’oiseau n’avait pas peur. Et alors, sous une ortie la femme a vu ses dents et les a recueillies avec reconnaissance envers le Bon Dieu qui lui avait montré l’endroit où se trouvaient les dents.

Era odată o bătrînică ce trăia singură, într-o căsuță, la marginea satului. Își pierduse dinții din cauza bătrîneții, dar cum trăia aproape în zilele noastre, cînd dentiștii pot să remedieze cît de cît acest inconvenient, ea a făcut imposibilul ca să găsească bani cu care și-a cumpărat un aparat dentar. Era bine acuma, putea să-l pună sau nu, după cum avea nevoie. Uneori își ținea dinții în buzunarul șorțului, alteori, uita unde i-a pus și-i căuta panicată. De două ori aparatul s-a spart și a trebuit să-l repare. Acum era pentru a treia oară stricat, s-a rupt în două, dar babușca îl purta pe rînd, cînd partea stîngă, cînd partea dreaptă. Ea era mulțumită pentru că se putea bucura de tot felul de fructe pe care bunul Dumnezeu le-a dat oamenilor...În acea zi, biata bătrînică își cumpărase două rodii, acele fructe exotice care vin din țări îndepărtate și sînt atît de suculente și bune. Se întîmplă că miezul acestor fructe, cel care susține bobițele dulci seamănă atît de bine cu dinții ei, pe care-i pusese pe masă și pe care i-a adunat cu resturile de rodie și a aruncat totul în grădină. Spre seară, baba și-a dat seama că dinții ei nu mai erau pe masă, nu erau nici pe pernă, nici sub pernă. Nu erau nici în buzunarul șorțului.I-a căutat în toată casa și într-un tîrziu, și-a dat seama că nu pot fi decît în grădină, cu resturile de rodie. A luat îndată o lanternă mică și s-a dus în grădină, acolo unde aruncase resturile de pe masă, a căutat dar era atît de întuneric, iarbă mare și mai ales plin de urzici. Nu și-a găsit dinții. Toată noaptea sărmana băbuță s-a perpelit, gîndindu-se cum să facă să-și găsească dinții. Dar ce n-a făcut?! S-a rugat bunului Dumnezeu s-o ajute să-și găsească proteza. Dimineața, cînd a ieșit din casă, o coțofană, pasărea aceea despre care oamenii spun că fură mai ales obiecte strălucitoare, sărea în fața femeii, îndreptîndu-se înspre locul unde fuseseră aruncate resturile de fructe. Baba a încercat s-o alunge, ca să nu-i fure dinții, dar pasărea nu se temea de ea. Și atunci, dintr-o dată, minune: bătrînica și-a văzut dinții sub o urzică, i-a ridicat de jos cu recunoștință către bunul Dumnezeu, care i-a deschis ochii și i-a arătat locul unde se aflau dinții pierduți.

                          

Les coussins de grand-mère

Le 19 novembre 2009

Jeudi. Aujourd’hui je suis allée dans la ville avec un but bien précis: acheter un tissu pour confectionner des coussins. Il y a dans la maison deux coussinets qui doivent être confectionnés depuis longtemps, du temps de grand-mère. Je voudrais les refaire. Donc, j’ai acheté un tissu d’un magasin, Giselle, et j’ai cherché un atelier de couture, j’en ai trouvé un dans la zone du marché. Le monsieur m’a fait les deux petits sacs pour y mettre ensuite les plumes. J’ai fait encore quelques provisions et je suis rentrée avec l’autobus de 15 h 30.

Joi. Azi m-am dus în oraş cu un scop precis: să cumpăr pînză pentru a confecţiona două pernuţe. Există în casă două, trebuie că au fost făcute acum multă vreme. Aş vrea să le refac. Deci, am cumpărat pînză specială de la magazinul Giselle şi am căutat apoi, un atelier de croitorie, am găsit unul în zona pieţei. Domnul (croitor) mi-a făcut doi săculeţi pentru a pune în ei penele. Am mai cumpărat cîteva provizii şi m-am întors cu autobuzul de 15;30.

Un peu de beau temps

Le 18 novembre 2009

Mercredi. De bon matin je me suis fait une bosse sur le front avec un bout de bois , pourtant le beau temps d’aujourd’hui m’a donné envie de sortir, de travailler...Je suis encore un petit peu enrhumée, mais ça va...

Miercuri. De bună dimineaţă mi-am făcut un cucui în frunte cu un lemn, totuşi vremea bună m-a făcut să uit de necaz şi chiar aveam chef să ies să lucrez ceva afară...Numai că mai sînt încă un pic răcită, dar merge...

Les douze Princesses

Le 17 novembre 2009

Mardi. J’ai été très occupée toute la journée. Tout d’abord, je vais mieux, mais je n’ose pas prendre du “nurofen”, peut-être que j’étais déjà bien, mais je ne veux pas risquer...Je ne devais pas sortir, pas du tout, mais voilà, à un moment donné il faisait si beau...J’ai fait du crochet, j’ai lu des magazines, j’ai fait une petite lessive, j’ai nettoyé les deux malles...J’ai dessiné les 12 princesses qui allaient danser dans le Palais merveilleux chaque soir...C’est un petit tableau que j’ai commencé quand j’étais jeune...Je n’ai plus le même esprit créatif, mais ça va...

Marţi. Am fost foarte ocupată toată ziua. Mai întîi că sînt mai bine, gripa mea nu a mai progresat, dar nu mai îndrăznesc să iau “nurofen”, poate eram deja bine, dar nu vreau să risc...Nu trebuia să ies afară de loc, dar la un moment dat era aşa timp însorit...Am croşetat, am citit reviste, am spălat nişte mărunţişuri, mi-am curăţat cele două cufere găsite în pod...Am desenat Cele 12 fete de-mpărat care mergeau să danseze în fiecare seară, în Palatul cel fermecat...E un tablouaş pe care l-am început cînd eram tînără...Nu mai am acelaşi spirit creativ, dar merge...

Magazines préférés

Le 16 novembre 2009

Lundi. J’ai bien commencé cette semaine, bien qu’un rhume me menace. Deux de mes travailleurs sont arrivés pour voir par où tombent quelques goûtes d’eau quand il pleut. Ils sont montés sur le toit et et ils ont remédié, je vais voir encore...

Ensuite je suis allée dans la ville avec eux pour chercher des médicaments dans une pharmacie. J’ai fait quelques provisions et j’ai acheter deux de mes magazines préférés: Locuinţa mea ( Mon logement ) et Lucru de mînă ( Travaux faits mains ).

Depuis quelques jours je voudrais donner une nouvele vie à quelques vieux objets trouvé dans le grenier, deux vieilles malles en bois qui ont appartenus à la tante Maria quand elle était élève et à papa quand il a été militaire. J’ai acheté tout ce qu’il faut: mastic, couleurs, lac, pinceaux et j’ai commencé...

Luni. Am început bine săptămîna deşi mă ameninţă o raceală. Doi dintre muncitori au venit s-au urcat iarăşi pe acoperiş şi au remediat lucrarea pentru că picături de apă cădeau cînd ploua, o să mai urmăresc...

Pe urmă, am mers cu ei în oraş, mi-am cumpărat medicamente dintr-o farmacie din piaţă. Mi-am făcut nişte provizii şi mi-am cumpărat două dintre revistele preferate: Locuinţa mea şi Lucru de mînă.

De cîteva zile vreau sa dau o nouă viaţă unor vechi obiecte găsite prin pod: două cufere care au aparţinut mătuşii Maria cînd era ea elevă şi, probabil, tatei cînd era militar. Am cumpărat tot ceea ce-mi trebuie: chit, baiţ, lac pensulă şi am început...