duminică, 22 martie 2009

Casnice


22 martie 2009
Duminică. Sînt o păcătoasă: după ce că nu merg la biserică decît arareori, mai am şi spor la lucru duminica, mai abitir ca în celelalte zile…Nu am făcut demîncare, nu! Asta am făcut ieri, dar nu ştiu cum, fără măcar să-mi planific, mi-am luat aşa un avînt: am spălat nişte ghivece de flori, am pus pămînt, am scos bulbii de dalii din cămară, i-am pus în apă: erau tare deshidrataţi, n-am mai facut acest lucru pînă acuma, dar am auzit că e mai bine aşa, că ar încolţi mai repede şi urmează să-i pun în pămînt, în ghivece, probabil luni,. Nici asta nu am mai făcut pînă acuma, dar mi-am propus-o de mai demult, pentru că nu aş vrea să le pierd, le am de la tata şi în ultimii ani cele roşii nu prea au mai apucat să înflorească, le-am semănat tîrziu şi mai la umbră…Acuma le voi replanta afară la vremea potrivită, pe la sfîrşitul lui aprilie poate…Sper ca planurile mele să dea roade!
Ieri am pregătit nişte supă de pui, cu paste şi fasole frecată, pe care Liviu o poate mînca fie cu cîrnaţi fie… fără, cu castraveţi în saramură iar carnea din supă o s-o pregătesc cu orez şi salată verde…Oricum, mîncare am, doar un desert ar mai lipsi, dar mai bine lipsă, ca să nu ne îngrăşăm! Eu nu prea sînt amatoare de carne…

joi, 19 martie 2009

Babe întîrziate


19 martie 2009
Joi. De obicei, aici, în Apuseni, zilele babelor sînt la sfîrşitul lunii martie, nu la început deşi, calendaristic vorbind, mă gîndesc la ele de mărţişor. Cînd însă, la vremea aceasta, puţin după jumătatea lunii, sau chiar la sfîrşit de martie-început de aprilie vin nişte zile binecuvîntate cu toate capriciile: vîrtejuri de ninsoare, vînt şi soare în acelaşi interval, ploi cu lapoviţă, temperaturi positive ziua şi negative noaptea, atunci chiar îmi amintesc de baba Dochia şi de ale sale nouă cojoace…Aici, nici măcar nu se cunoştea mărţişorul în anii ’70, cînd Prinţesa Vişina a picat din cer în aceşti munţi. Oamenii vorbeau mereu despre vară şi iarnă, doar şcolarii ştiau cîte ceva despre celelalte anotimpuri, dar era greu pentru ei să înveţe care sînt lunile fiecăruia, devreme ce în viaţa de fiecare zi, nimeni nu avea astfel de preocupări. Timpul curgea pentru fiecare cu aproximaţii importante, dacă numai cei mai răsăriţi puteau, eventual, să-ţi spună că s-au născut în postul Paştilor ori pe vremea dusului gunoiului, într-o zi de joi. Pentru oricine, în timpul iernii, un petic de pămînt pe care s-a topit zăpada, era o minunăţie care stîrnea exclamaţii de uimire: “ Uite vara!!! ”. Cînd soarele, îi scotea din casă pe cei mici, dezbrăcaţi şi desculţi întotdeauna o mamă, mult prea ocupată sau o bunică îngrijorată le striga să calce doar acolo unde este vară. Viaţa-şi urma cursul dominată de două culori: verde şi alb; vara şi iarna. De aceea poate, oamenii simţeau nevoia de culoare, iar femeile, mai ales, se îmbrăcau foarte colorat, chiar şi la vîrste înaintate, nu ca “la ţară”, unde după 40-50 de ani, ele se îmbracă din ce în ce mai sobru…

duminică, 15 martie 2009

Zilele babelor


15 martie 2009
Sîmbătă.Zilele babelor au trecut, ele s-au încadrat de data aceasta,chiar şi aici la munte, în spaţiul calendaristic respectiv, între 1 şi 9 martie, fiind mai degrabă nişte babe urîte, cu lapoviţă şi ninsoare deseori, cu mai puţine zile însorite care să înveselească oameni, animale şi păsări sătui cu toţii de lunga şi friguroasa iarnă …Ultimele trei-patru zile a nins fără încetare aşternîndu-se chiar strat de zăpadă de aproape 10 cm , dar fără şansa de a rămîne deoarece temperatura a fost mereu pozitivă . Desigur la Casa de Piatră au înflorit ghioceii, încă din februarie, ca şi altă dată, dar cum acest lucru îl aflam de la elevii care veneau de acolo în fiecare luni, nu mai am acest contact, nu cunosc copiii, cîţi or fi, unul sau doi, nu am mai primit ghiocei…Ceva, ceva a mai rămas din vechile relaţii, cîţiva elevi, sau clase chiar, mi-au oferit mărţişoare şi flori în săptămîna cadourilor: 1-8 Martie, ceea ce nu putea decît să mă bucure, copiii au mintea şi simţirea atît de curate, gestul lor cel absolut dezinteresat, m-a emoţionat. Şi pe ei!
Apoi, am avut o prima cerere de meditaţii la engleză, nu e tocmai preferata mea, engleza. Ar mai fi una pentru franceză, dar ea nu poate fi luată în calcul, din mai multe puncte de vedere, aşa că iată-mă din nou în relaţie cu şcoala. Să zic că mă simt utilă? Nici măcar! E cumva din simpatie…Pentru existenţa mea de pînă acum…

miercuri, 11 martie 2009

Vînzătorii de mărţişoare


28 februarie 2009

Sîmbătă
Cu mesele s-a întîmplat la fel şi azi. Activităţile s-au desfăşurat la Muzeul Ţăranului Român, la club. Mi-a plăcut faptul că la sosire, dimineaţa, ne-au întîmpinat vînzătorii de mărţişoare, artizani şi artişti. Erau în curtea muzeului, în holuri, pe terase.
În cursul dimineţii a avut loc un colocviu sau o masă rotunda . În deschidere a vorbit Vintila Mihăilescu, antropolog, directorul Muzeului. A vorbit despre satul românesc mereu în situaţia de a fi salvat, despre crizele lui cauzate de această dată de Uniunea Europeană: criza brinzei, a porcului etc. Au mai vorbit:Séverine Lagneau, doctorand în antropologie UC Louvain care a prezentat un studiu despre “ Sfîrşitul sau reîntoarcerea ţăranului roman în Europa ?”un studiu care ne-a ţinut foarte atenţi pe toţi, obiectul fiind o familie formata din trei generaţii dintr-un sat bănăţean.
Tema: Tinerii şi viitorul mediului rural a fost moderată de Daniel Wathelet. Au lansat provocări la discuţii tinerii: Istvan Mar, Cluj, Raluca Gheorlan, “ateliers sans frontieres”, Cristina Cîmpean, Mirăslău, Alba
Codrat Alin Teclu, doctorand stagiar, Federaţia Româna a ONG-urilor de dezvoltare.
În final am asistat la cîteva “viziuni” optimiste despre satul românesc din viitor, mai précis, din anul 2029.
După masa de prînz am mers la Institutul cultural francez, unde am văzut un documentar realizat de Josy Dubié, “Le désastre rouge”. Imagini din România anilor ‘80. Am plîns. În anii aceia eram atît de ocupaţi să supravieţuim, încît nu am putut să-mi scriu jurnalul, nu am putut păstra imagini cu mizeria pe care am îndurat-o, imagini pe care le-am văzut acum: cozi pentru mîncare şi îmbrăcăminte, magazine goale, măcelării cu labe de porc afumate, bancul cu băieţelul care merge la vecina trimis de mama ca să imprumute osul pentru supă…Copii şi adulţi cerşind de la străinii care opreau în cîte o localitate, ţigări Kent, cafea sau gumă de mestecat. Kent dar şi cafeaua deveniseră moneda de schimb, calea spre o eventuală asistenţă medicală altfel imposibilă şi cîte şi mai cîte…Era vai de capul nostru! În film sînt mai ales imagini din oraşe, noi cei ce locuiam la sate nu avem dreptul la porţie de carne, trebuia nu doar să o producem singuri, dar eram obligaţi sa contractăm adica să dăm la stat porci, vite, păsări, ouă şi alte produse. Ţăranii , cei cărora comuniştii le luseră pămîntul, vitele şi utilajele, pecum şi alte categorii profesionale ce locuiau la sate, oameni care nu aveau de –a face cu agricultura, toţi de-a valma, dădeam la stat anual: porc, ouă, vite, lapte. Noi, familia mea, nu am crescut niciodată porc, nici nu am tăiat în fiecare an, dar am dat la stat: aveam patru găini şi trei copii…În aceste condiţii, nu am fost scutiţi de birul lui Ceauşescu. Sigur, am cumpărat porcul, de unde altfel?? De la Beiuş, desigur. Dădeam bani cuiva care avea curajul şi posibilitatea să rişte, pentru că era interzis să cumperi animale din alt judeţ…
Doina Cornea a fost cea care a îndrăznit să-l acuze pe Ceauşescu pentru mizeria materială, fizică şi morală în care se găsea majoritatea covîrşitoare a românilor. A făcut închisoare pentru asta şi a suportat teroarea securităţii. Românii nici nu i-au fost îndeajuns de recunoscători pentru curajul de a transmite mesajele sale către “conducătorul iubit” dar şi către occident făcînd, astfel, cunoscută mizeria în care eram obligaţi să trăim, făcînd posibilă informarea cetăţenilor UE, ai căror reprezentanţi se lăsaseră prea uşor păcăliţi de faţada umanista a comunismului românesc, făcînd posibilă apariţia în regim de urgenţa a acestei organizaţii: Operation Villages Roumains, al cărei prim scop a fost solidaritatea. Solidaritatea cetăţenilor Europei cu românii, ale căror sate urmau, în numele unei aşa zise sistematizări să fie rase de pe suprafaţa pămîntului. Doina Cornea nu a fost singura opozantă, dar vocea ei s-a făcut auzită. Mulţi erau cei care au avut acelaşi curaj, dar nu aveau pe nimeni afară ca să-i sprijine, pentru ca demersul lor să fie eficient. Oamenii aceia au dispărut sau au fost terorizaţi ei şi familiile lor… Cumplite vremuri!
Dupa film am fost la recepţia oferită de Ambasada Belgiei.
Duminică are loc Adunarea Generală a OVR-Franţa.
Noi plecăm devreme ca să ieşim din capitală mai uşor…

Lucrări- a doua zi



27 februarie 2009


Vineri. Ziua de azi are o singură locaţie: Academia Română (Şos. Kiseleff, nr.3, 011341 Buc./Piaţa Victoriei) amfiteatrul bibliotecii.
Deschiderea lucrărilor colocviului din această zi o face prof Marius Sala, Vice-preşedinte al Academiei, urmat de Michel De Backer şi de Francisc Giurgiu
1988-2008: origini, valori, realizări.
Tema 1: Memorie, istorie şi transmitere
Moderator: Francisc Giurgiu
Speech-uri: Mariana Celac, arhitect-Bucureşti ( “ satul ameninţat pe plan architectural de importul de kitch de la oraş “) Aş prefera să o citesc decît să o ascult, vorbeşte ca Ana Blandiana…
Prof. Păun Ion Otiman, secretar general al Acad. Senator, fost rector al Univ. de Ştiinţe Agric. A Banatului: atelierele democraţieTimişoara’92.
Edith Lhomel, cercetător, Documentaţia franceză, Paris, co-fondator OVR, un frumos şi emoţionant discurs despre contextul în care a luat şi a re-luat contact cu OVR ( are un fiu de 20 de ani )
Scurtă pauză.
Tema 2:Dezvoltare locală, democraţie asociativă şi partenariate europene
-Sinteză şi evaluare a activităţii OVR
Daniel Wathelet, Consultant în dezvoltare locală ( Biroul de Studii Tr@me, fost director OVR-Internaţional, şi OVR-Cfb-Dgb
Cumva în afara programului mai intră Laszlo Tokes, pastorul reformat din Timişoara, actualmente episcop, cel care practc, a declanşat revolta timişorenilor, în decembrie ’89 şi Emil Hurezeanu, analist politic şi ziarist, în “89 la Europa Liberă…

Ioan Ştefănuţ, dir. de şcoală, Asociaţia Izvoarele Arieşului, Gîrda de Sus, Alba
Gheorghe Boca, prof. de arte plastice, Asoc. OVR-Vama, Suceava
Petru Ivanovits, consultant, dir. Fundaţiei Rurale din România, Timişoara
Constantin Păuna, consilier local, agent de dezvoltare, com. Blajani, Buzău
Robert Schils, responsabil al Asociaţiei “Sporidarit锺i Ovr-Waterloo, Belgia-Gorneşti, Mureş ( sport+ solidarité )

Cina


26 februarie-continuare

Am pierdut conferinţa de presă, speech-urile unor personalităţi, cum ar fi: Michel de Backer- OVR-International, Edith Lhomel-OVR-France, Francisc Giurgiu-OVR-România, Daniel Wathelet-memoria OVR, cum i se spune, Horia-Roman Patapievici, un om de cultura al zilelor noastre, senior redactor la EVZ, consilierul prezidenţial Cristian Preda, care a oferit “Meritul cultural” in grad de comandor organizaţiei Opération Villages Roumains din partea presedintelui Romaniei.
Michel de Baker, preşedintele actual al OVR-Internaţional, avea această decoraţie seara la masă..
Înţeleg din discuţiile de la cină că au fost invitaţi sau doar amintiţi cei care pentru OVR sînt consideraţi "les historiques”: Doina Cornea, Mihnea Berindei, Ion-Păun Otiman, Josy Dubié, Paul Hermant, Eric Masquelier, Jean Pierre Jacmin, les cinq bourgmestres de départ, Daniel Wathelet, Xavier Delmon, Ovidiu Popescu, Petru Ivanovits, des représentants de la Ligue des Droits de L’Homme-Roumanie, des représentants d’Alburnus Major pour Roşia Montana, etc., etc.

Călătoria



26 februarie 2009

Joi. Am plecat dar nu la 8 ci aproape la 10. Nicuşor şi soţia lui, Aurora, avusesera de pregătit casa pentru turişti. L-au lăsat pe Aronel să se ocupe de ei, dar cum au aflat tîrziu, după ora 22, au avut de pregătit camerele şi lemnele de foc…
Ne-am oprit la Alba Iulia pentru că Ionică avea ceva de rezolvat la Inspectorat. Martin a venit să bea o cafea cu noi. Am făcut cele mai nereuşite poze ale mele şi pe urmă mi s-a terminat curentul în acumulatori şi nu am mai făcut de loc.
După Alba nu ne-am mai oprit pînă pe Dealu Negru, un popas de pe Valea Oltului. Aici am mîncat ciorbă de burtă, respectiv văcuţă şi am cumpărat covrigei pe sîrmă, mere şi alune, după care am mers întins pînă la Bucureşti unde am ajuns exact la încheierea primei zile de reuniuni…
Am pierdut conferinţa de presă, speech-urile unor personalităţi, cum ar fi H.R. Patapievici, un senior redactor la EVZ, un ziar pe care noi îl citim, consilierul prezidenţial Cristian Preda, care a decorat cu Meritul cultural organizaţia OVR. Michel de Backer, preşedintele actual al OVR-internaţional avea aceasta decoraţie seara la masă.