Luni. Dacă trebuie să aleg, îmi place mai mult frigul, cel puțin așa se întîmpla în tinerețe cînd ai de făcut niște alegeri. Astfel, am lucrat aproape 40 de ani la școala din Arieșeni. Era atît de frig în sălile de clasă și în toată clădirea!!! Iată-mă în 2004, puțin înainte de pensionare.
La gura sobei de teracotă am copilărit și eu. Apoi, am trăit, chipurile, modern, pentru ca acum să mă întorc la sobă. :) Ca-n toate, un cerc se închide și, vrem sau nu vrem, începutul vieții ne marchează.
RépondreSupprimerAni mulți de pensie în continuare, Marta!
Mulțumesc Carmen. Nici noi nu am renunțat la sobele de teracotă acasă...Frigul de care ziceam intra peste tot: pe lîngă uși, ferestre, prin pereți, nu puteai să te aperi. Sobele se încingeau spre sfîrșitul programului iar lemnele erau verzi...Ooo, dar nu vreau să-mi amintesc detalii. Zile și nopți călduroase lîngă soba de teracotă îți urez!
SupprimerDaca as putea, m-as incalzi si eu la teracota :) Imi place sa stau cu spatele la caldura si sa simt cu degetele suprafata placutelor lustruite ...
RépondreSupprimerVad ca te imbracai bine, ca sa rezisti frigului din clasa :)
O saptamana frumoasa, Marta, la mijloc de Ianuarie !
Soarele din frumoasa țară unde te afli este mai bun decît soba de teracotă, ți-o spune chiar grădina ta. Zile și anotimpuri minunate îți doresc!
SupprimerTe îmbrăcai cu lucruri tricotate. Într-adevăr sînt mai călduroase și te miști cu mai multă ușurință în ele. Îmi place că ai trecut-o la capitolul amintiri. De fapt asta e, timpul trece uimitor de repede! Tocmai au trecut zece ani! Zece!!A1
RépondreSupprimerLucruri tricotate de mine. Mă întreb acum, cum reușeam? Și bărbații trebuiau îmbrăcați la un moment dat...
RépondreSupprimer