marți, 17 noiembrie 2009

Les douze Princesses



Le 17 novembre 2009

Mardi. J’ai été très occupée toute la journée. Tout d’abord, je vais mieux, mais je n’ose pas prendre du “nurofen”, peut-être que j’étais déjà bien, mais je ne veux pas risquer...Je ne devais pas sortir, pas du tout, mais voilà, à un moment donné il faisait si beau...J’ai fait du crochet, j’ai lu des magazines, j’ai fait une petite lessive, j’ai nettoyé les deux malles...J’ai dessiné les 12 princesses qui allaient danser dans le Palais merveilleux chaque soir...C’est un petit tableau que j’ai commencé quand j’étais jeune...Je n’ai plus le même esprit créatif, mais ça va...

Marţi. Am fost foarte ocupată toată ziua. Mai întîi că sînt mai bine, gripa mea nu a mai progresat, dar nu mai îndrăznesc să iau “nurofen”, poate eram deja bine, dar nu vreau să risc...Nu trebuia să ies afară de loc, dar la un moment dat era aşa timp însorit...Am croşetat, am citit reviste, am spălat nişte mărunţişuri, mi-am curăţat cele două cufere găsite în pod...Am desenat Cele 12 fete de-mpărat care mergeau să danseze în fiecare seară, în Palatul cel fermecat...E un tablouaş pe care l-am început cînd eram tînără...Nu mai am acelaşi spirit creativ, dar merge...

luni, 16 noiembrie 2009

Magazines préférés


Le 16 novembre 2009

Lundi. J’ai bien commencé cette semaine, bien qu’un rhume me menace. Deux de mes travailleurs sont arrivés pour voir par où tombent quelques goûtes d’eau quand il pleut. Ils sont montés sur le toit et et ils ont remédié, je vais voir encore...

Ensuite je suis allée dans la ville avec eux pour chercher des médicaments dans une pharmacie. J’ai fait quelques provisions et j’ai acheter deux de mes magazines préférés: Locuinţa mea ( Mon logement ) et Lucru de mînă ( Travaux faits mains ).

Depuis quelques jours je voudrais donner une nouvele vie à quelques vieux objets trouvé dans le grenier, deux vieilles malles en bois qui ont appartenus à la tante Maria quand elle était élève et à papa quand il a été militaire. J’ai acheté tout ce qu’il faut: mastic, couleurs, lac, pinceaux et j’ai commencé...

Luni. Am început bine săptămîna deşi mă ameninţă o raceală. Doi dintre muncitori au venit s-au urcat iarăşi pe acoperiş şi au remediat lucrarea pentru că picături de apă cădeau cînd ploua, o să mai urmăresc...

Pe urmă, am mers cu ei în oraş, mi-am cumpărat medicamente dintr-o farmacie din piaţă. Mi-am făcut nişte provizii şi mi-am cumpărat două dintre revistele preferate: Locuinţa mea şi Lucru de mînă.

De cîteva zile vreau sa dau o nouă viaţă unor vechi obiecte găsite prin pod: două cufere care au aparţinut mătuşii Maria cînd era ea elevă şi, probabil, tatei cînd era militar. Am cumpărat tot ceea ce-mi trebuie: chit, baiţ, lac pensulă şi am început...

duminică, 15 noiembrie 2009

Fina Aurica


Le 15 novembre 2009

Dimanche. 1959. Fina = la personne qui a été accompagnée à l’église soit pour être bâptisée soit pour le mariage. Fina Aurica a été accompagnée au mariage par maman et par grand-père. C’était papa qui devait le faire mais comme il travaillait à l’usine, il ne pouvait pas se permettre de demander une permission pour accompagner quelqu’un à l’église. C’était mal vu, il pouvait avoir de gros problèmes. Le régime était en train de mettre en place sa grande bataille contre l’église. Nous, ici, on étaient des gréco-catholiques et cette église venait d’être supprimée...Grand-mère était déjà fort malade. Fina venait du village voisin et ses parains sont devenus vraiment ses parents spirituels. Finu Nelu, son mari était, en fait, notre voisin. Donc c’était comme ça que nous sommes devenus parents...

Duminică. 1959. Fina= persoana care a fost însoţită la biserică fie pentru botez, fie pentru căsătorie. Fina Aurică a fost însoţită la biserică de către mama şi bunicul. Tata tocmai se angajase la uzină şi nu putea să-şi permită să ceară o învoire pentru a însoţi pe cineva la biserică. N-ar fi fost bine văzut, poate chiar ar fi avut mari probleme. Regimul era în plină bătălie împotriva bisericii. Noi, aici eram greco-catolici şi această biserică tocmai fusese suprimată...Bunica era deja foarte bolnavă. Finu Nelu, soţul ei era, de fapt, vecinul nostru. Ea venea din satul vecin şi naşii chiar i-au fost părinţi spirituali. Deci aşa s-a întîmplat ca să devenim neamuri.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

La première polenta





Le 14 novembre 2009

Samedi. Ces jours-ci, on a beaucoup travaillé. Le grenier est propre. En dehors de ça j’ai coupé les tiges de quelques fleurs et j’ai encore tout un champs d’anémones.

Et j’ai préparé le repas pour nous deux, moi et ma soeur...J’ai fait une première polenta du maïs qu’on vient de récolter. C’est notre voisine Aurica qui nous a donné la farine. C’était une belle farine dorée...la polenta, nous l’avons mangée avec du lait.

Sîmbătă. În aceste zile am lucrat mult. Podul casei este curat. În afară de asta am tăiat tulpinile de flori care s-au trecut, mai am anemonele de sub viţă, care sint chiar multe.

De asemenea, am pregătit mesele pentru noi două, pentru mine şi sora mea. A, primit zilele astea de la fina Aurică, nişte făină de porumb, nouă şi frumoasă, aurie. Am făcut prima mămăligă din cucuruzul de anul ăsta şi am mîncat-o cu lapte.

vineri, 13 noiembrie 2009

Zilu


Le 12 novembre 2009

Jeudi. Notre voisin, Zilu, nous a beaucoup aidé avec le nettoyage, mais aujourd’hui il est allé comme tout le monde dans la ville. Peut- être il voudrait acheter une paire de boeufs, car les autres deux qu’il avait eu il les a vendu et maintenant il se sent un peu trop libre, il a moins de travail, et il lui reste une quantité de foin qu’il a déposé dans mon jardin...

J’ai travaillé dans le grenier avec ma soeur, on a trié les planches et les tuiles qui peuvent encore être utilisées, les autres on ne sait pas encore de quelle manière nous débarasser. Les planches, on va faire le feu, mais les tuiles...

Joi. Vecinul nostru, Zilu, ne-a ajutat mult la curăţenie, chiar nu ştiu cum ne-am fi descurcat fără el, dar azi, s-a dus în tîrg, ca toată lumea. Poate ar vrea să cumpere o pereche de boi, căci pe ceilalţi doi i-a vîndut şi acuma se simte un pic prea liber, dar mai are şi o cantitate de fîn pe care l-a pus la mine în grădină.

Eu am lucrat în pod cu sora mea, am triat scîndurile şi ţiglele bune de cele inutilizabile, de care nu prea ştim încă în ce fel ne vom debarasa, de ţigle, pentru că scîndura e bună de foc.

joi, 12 noiembrie 2009

Chacun à son tour



Le 11 novembre 2009

Mercredi. La tante Silvia était la cadette de la famille Oniga. Les fils et les filles de Ştefan et Maria Oniga sont partis presque dans le même ordre dans lequel ils sont venus au monde, à l’exception d’un d’eux, Alexandre, qui est mort pendant une épidémie de dysenterie, à l’âge de 20 ans. Il avait laissé un souvenir assez précis dans le coeur de ses frères et de ses soeurs parce que voilà nous, on se rappelle ces détails de sa courte existence. Aussi l’oncle Téodore est mort un an ou deux avant ma mère, alors qu’il était d’un an plus jeune.

Enterrement. Beau temps. Tante Silvia n’a pas regretté ce monde.

Miercuri. Mătuşa Silvia era cea mai mică dintre copiii familiei Oniga. Fiii şi fiicele lui Ştefan şi ai Mariei Oniga au plecat dintre cei vii cam în aceeaşi ordine în care au venit pe lume cu o excepţie: unul dintre ei, Alexandru, a murit în timpul unei epidemii de dizenterie, la vîrsta de 20 de ani. El lăsase o amintire destul de precisă în mintea şi inima fraţilor şi surorilor sale, pentru că iată, noi, nepoţii ne amintim aceste detalii din scurta sa existenţă. De asemenea unchiul Teodor a murit cu un an sau doi înaintea mamei şi era mai tînăr cu un an.

Înmormîntare. Timp frumos. Mătuşa Silvie n-a regretat această lume.

marți, 10 noiembrie 2009

Photos de famille



Le 10 Nov. 09

Mardi. Aujourd’hui aussi, on a visité les cousines en deuil, on a fait la veille et on s’est rappelé que la dernière photo des frères Oniga a été faite à l’occasion d’un enterrement aussi, mais de qui, on ne savait plus...

Marţi. Şi azi am vizitat pe verişoarele în doliu, am fost la priveghi şi ne-am amintit că ultima fotografie a fraţilor Oniga a fost facută tot cu ocazia unei înmormîntări, dar a cui, nu mai ştiam niciuna dintre noi...