sâmbătă, 25 iulie 2015

Happy birthday, son!

Le 25 juillet 2015

Samedi. Anniversaire

Il est 14:00h. Je mets la table seulement pour moi. Les autres ne sont pas là, Liviu est par ici, quelque part, Dan-Martin et les siens sont à Groapa Ruginoasa, Liviuț voyage, probablement, vers la maison. Boni, lui il va fêter son anniversaire de l'autre côté de l'ocean, en Utah. Je mange du chou farci, "sarmale", que j'ai préparé du dernier chou trouvé dans le petit
tonneau et je pense aux temps passés. 
Il y a 44 ans, à cette heure-ci, mon fils avait déjà quelques heures de vie. Il était un peu trop petit, 1750 g, mais il était vigoureux, ainsi m'avait dit le docteur qui m'avait assisté, Alexandrescu, de son nom, un jeune homme encore qui venait de rentrer de ses vacances, bronzé et bien en forme. Lui, comme l'autre monsieur, qu'on avait rencontré en tram, en rentrant à la maison ont été de vraies fées qui président à la naissance d'un enfant. Ce vieux monsieur a regardé mon enfant et m'avait dit qu'il avait une forte personnalité.

 A l'époque, nous habitions dans le quartier de Rahova, 24, rue de Delureni, chez une vendeuse de magasin alimentaire, Nina, jeune, divorcée, entourée d'une nombreuse famille dont quelques membres je ne peux pas oublier: grand-mère,Mamaie et sa soeur, tante Anicuța, grand-père, Tataie et ceux de la cour voisine, la soeur de
Nina ses enfants, et le monsieur. Chez Nina, il y avait encore deux jeunes filles, ouvrières dans une fabrique quelque part dans la Capitale.

Nina nous apportait chaque soir une grande pastèque. C'était le dessert du soir, qu'elle nous offrait à tous.



Sîmbătă. Aniversare 
Este ora 14:00. Pun masa doar pentru mine. Ceilalți nu sînt aici, Liviu e pe undeva, Dan-Martin și ai săi au plecat la Groapa Ruginoasă, Liviuț călătorește, probabil, spre acasă. Boni sărbătorește aniversarea lui la el acasă, dincolo de ocean, în Utah. Eu mănînc sarmale, le-am făcut cu ultima varză murată care mai era în butoi și mă gîndesc la vremuri trecute.

Acum 44 de ani, la ora asta, fiul meu avea deja cîteva ore de viață. Era un pic prea mic, 1750 g, dar era viguros, așa îmi spusese doctorul care m-a asistat, Alexandrescu îl chema, un tînăr încă ce tocmai se întorsese din concediu, bronzat și bine dispus. El, ca și celălalt domn, mai bătrîn pe care-l întîlnisem în tramvai la întoarcerea acasă au fost ca niște adevărate ursitoare. Domnul cel bătrîn s-a uitat la copilul meu și a spus că are o personalitate puternică.
La vremea aceea locuiam în cartierul Rahova, pe strada Delureni, nr. 20sau 24, la o vînzătoare într-un magazin alimentar, Nina, tînără, divorțată înconjurată de o familie numeroasă, ai cărei membri mi-au rămas în memorie, unii dintre ei sînt de neuitat: Bunica, Mamaie, cu sora ei tanti Anicuța, bunicul, Tataie și cei din curtea vecină, sora Ninei cu familia ei, copiii și domnul. La Nina mai ședeau niște fete, muncitoare la una dintre fabricile Capitalei.

 În fiecare seară, Nina ne aducea o lebeniță mare pe care ne-o oferea tuturor drept desert după cină. 












3 comentarii:

  1. Nu stiu de ce, dar ma fascineaza amintirile mamelor despre tineretea lor. Ai adus aici un pic de parfum din "Orbitor" a lui Cartarescu, o carte ce mie mi-e extrem de draga si pentru ca evoca, provoaca nostalgii. Asa si tu acum.

    RăspundețiȘtergere