Tuesday, September 27, 2016

Travaux d'automne-conserves

Le 27 septembre 2016


Mardi. Cette année, je n'ai pas mis des conserves comme autrefois, seulement des concombres en saumure, concombre car ils étaient plus grands. Etaient car on les a déjà mangés. Ensuite j'en ai acheté d'autres et j'ai fait des conserves de cornichons. J'en ai encore.
Hier et aujourd'hui je suis en train de mettre des haricots. L'an dernier je n'en ai pas eu. Je me disais qu'on
en trouve dans les magasins et j'en ai trouvé, mais pas la même chose, pas le même goût, enfin les miens sont meilleurs.

Marți. Anul acesta n-am pus conserve ca altădată, numai niște castraveți în saramură, castraveți mai mari. Erau, au trecut, s-au mîncat deja. Apoi am cumpărat alții și am făcut castraveciori murați, din ăștia mai am încă.
Ieri și azi am pus niște fasole verde. Anul trecut n-am avut, am zis că pot cumpăra din magazin, chiar am cumpărat, dar nu era acelși lucru, același gust, ce mai, a mea e mai bună.

       

Monday, September 19, 2016

Etre aimé ou être respecté

Le 17 septembre 2016

Samedi. Trop de choses à raconter. S'il y en a trop j'écrirai peu, c'est-ce qu'il m'arrive souvent.
Aujourd'hui, je vais faire un commentaire à propos d'une citation d'une page, Bonheur D'aimer:

Sîmbătă.Prea multe de povestit. Dacă-s prea multe voi scrie puțin, asta mi se-ntîmplă de regulă.
Astăzi voi face un comentariu pe un text găsit în pagina Bonheur D'aimer:



Et la traduction : "Există momente în viață în care trebuie să alegi între a fi iubit și a fi respectat. Alege întotdeauna respectul căci iubirea fără respect este efemeră, pe cînd respectul se poate transforma în iubire durabilă”

Eh bien, si on choisit le respect on peut facilement tomber dans l'envie et dans la haine ou pire dans l'indifférence des autres: Cela depend de la qualité des gens avec lesquels on vit...

Eh bine, dacă alegi respectul poți ușor să-ți atragi invidia sau ura sau mai rău, indiferența celorlalți. Asta depinde de calitatea oamenilor cu care trăiești...

   

Sunday, September 11, 2016

Repas à Capitol/ masa la Capitol

En parlant toujours du merveilleux évenement: c'est la première fois que nous restons à table avec les autres même si arriver de loin et rentrer chez nous est finalement assez fatiguant. Grand merci aux organisateurs!

Tot despre minunatul eveniment: e prima dată cînd stăm la masă cu ceilalți deși este obositor să vii atîția kilometri și să pleci în grabă. Multe mulțumiri organizatorilor!




     

15 ans depuis...

Le 11 septembre 2016

Dimanche. 15 ans de l'attentat catastrophique de New-York. Le monde n'est plus le même depuis, je sais, c'est déjà une phrase trop répétée, vidée de sens, mais c'est quand-même la vérité.
Pourtant, les hommes n'ont rien appris, ils continuent à vivre dans la même manière. Ceux qui n'ont pas assez de courage pour regarder leur vie avec objectivité n'osent pas mentir que les leurs: leur femme, par exemple.
C'est en vain de leur faire apprendre, il faut les laisser vivre dans leurs petitesse.
C'est tellement triste!!!

Duminică. Sînt 15 ani de la atentatul catastrofal din New-York. De atunci lumea nu mai e cum a fost, știu, par niște cuvinte goale, fără sens, prea des repetate, dar acesta este adevărul. Totuși oamenii nu prea au învățat mare lucru, continuă să-și vadă de viața lor fără a încerca să devină mai buni. Cei care nu au destul curaj ca să-și privească viața cu obiectivitate continuă să-i mintă pe ai lor: pe femeia de acasă, de exemplu.
Degeaba încerci să-i schimbi, n-ai decît să-i lași să trăiască în micimea lor mizerabilă.
Este atît de trist!!! 

  

Saturday, September 10, 2016

Liceu 50 -urmare

Îmi uitasem aparatul foto în mașină, de aceea am doar fotografiile lui Liviu. 











Lycée 50

Le 10 septembre 2016

Samedi. Les photos de Liviu----

Vendredi, le 9 septembre 2016 j'ai rencontré mes anciens camarades de lycée. La salle où l'on a fait la classe avec le prof principale, la même qu'il y a cinq ans, Madame Retegan, la seule qui nous restait, se trouvait dans le bâtiment où l'on étaient il y a 50 ans.

Vineri, 9 septembrie 2016 i-am întîlnit pe foștii mei colegi de liceu. Sala în care s-a ținut ora de dirigenție cu aceeași profesoară de acum cinci ani, Doamna Retegan, se găsea în clădirea în care am învățat noi.





















 





















































-suite-
-urmare-




Thursday, September 8, 2016

Correspondence reprise...

Le 8 septembre 2016

Jeudi. Je viens de reprendre une correspondence avec une amie, Nicole, de Pradet. Elle était la  copine de Lyliane depuis longtemps, nous nous sommes écrit il y a un certain temps, mais en général on étaient en contact par Liliyane. Quand Nicole et les siens sont venus une fois passer des vacances à Arieșeni nos enfants étaient jeunes, le temps a passé vite et nous voici avec des petits enfants. Oooh, Nicole quelle belle famille tu as!!!

Joi. Tocmai am reluat o mai veche corespondență cu o prietenă Nicole, din Pradet. Ne-am scris o vreme, dar în general țineam legătura prin Lyliane, ele au copilărit împreună. Cînd Nicole cu ai săi au venit odată să-și petreacă vacanța la Arieșeni, copiii noștri erau foarte tineri, timpul, însă a trecut repede și iată-ne cu nepoți. Oooh, Nicole ce familie faină ai!

    

Wednesday, September 7, 2016

Week-end fort occupé

Le 7 septembre 2016


Mercredi. Une fin de semaine bien plein s'annonce cette semaine. C'est ma soeur qui me fait des propositions, j'essaie de m'échaper belle mais elle insiste et elle insiste et surtout elle doit avoir toujours le dernier mot. Ensuite j'entre dans son jeu, sans me rendre compte  et nous voilà! Ce n'est pas sufisant que je suis sous ses ordres, ma famille entière doit se soumettre. Maintenant j'exagère un peu, mais je vous demande des excuses...

Ce qui devrait être le moment agréable du week end est la réunion des anciens copains de lycée à l'occasion de la 50-e anniversaire de la remise des diplômes.
O verra comment je vais le faire...

Miercuri. Un sfîrșit de săptămînă foarte încărcat se anunță. Soră-mea e cea care îmi face propuneri, eu încerc să scap dar ea insistă, insistă și mai ales trebuie să aibă mereu ultimul cuvînt. Apoi intru și eu în acest joc  și iată-ne! Astea sîntem! Nu este suficient că sînt la ordinele ei, toți ai mei trebuie să fie. Acum, exagerez un pic, dar vă cer scuze...

Ceea ce ar trebui să fie un moment agreabil al acestui week-end e întîlnirea cu foștii colegi de liceu, a 50-a aniversare de la terminarea școlii. O să văd cum o să mă descurc...

   



Tuesday, September 6, 2016

La oraș. Cîmpeni

6 septembrie 2016


Marți. Azi am fost la oraș. Aveam două lucruri de făcut: ochelarii și verificarea tehnică la mașina lui Dan Martin. Ochelarii vor fi gata doar săptămîna viitoare. În rest, totul s-a rezolvat, dar a durat pînă seara. Dacă-ți uiți ceva hîrtie acasă trebuie să te întorci după ea...

De mult nu am avut atîta timp la dispoziție ca să văd ce se mai găsește prin magazine! În tot răul e și un bine! Nici nu a fost epuizant așa cum credeam, poate pentru că am admirat tot felul de haine, mi-am cumpărat niște bluze, iar la urmă am descoperit o drogherie, se deschisese acum un an dar eu am vizitat-o abia azi. Avea ceaiuri din diverse plante, sare de tot felul, miere de la producător, ciocolată cu ștevia și cîte și mai cîte!

Mardi. Aujourd'hui nous avons été en ville.On avait deux choses à faire: les lunettes et la vérification technique de la voiture de Dan Martin. Les lunettes seront prêtes la semaine prochaine. Finalement, tout s'est bien terminé, mais cette affaire a duré toute la journée. Si on oublie un papier à la maison, on rentre pour le reprendre...

Depuis longtemps je n'ai plus eu tant de temps à ma disposition pour faire les magasins et voir qu'est-ce qu'on y vend! Il y a toujours quelque chose de bon dans un petit oubli! D'habitude le tour des magasins est fatigant, cette fois, non. J'ai admiré toute sorte de vêtements, j'ai acheté des blouses pour moi et à la fin j'ai découvert une droguerie, on l'avait ouverte depuis un an et je la visitais à peine maintenant. Il y avait du tout là-bas: des plantes pour les tisanes, du sel de toute sorte, du miel pris directement du producteur, du chocolat et tant d'autres choses!

    



Sunday, September 4, 2016

Urgence

4 septembrie 2016

Duminică. Cîte noutăți! Și mai bune și mai ...puțin bune. Nici nu știu cu ce să încep, s-o luăm cronologic, deci.

Joi am făcut o călătorie în țară, am avut programare la oftalmolog, control de rutină. E o doamnă, un excelent doctor, am mai fost la dînsa, o știm de cînd eram mai tineri:D-na Angela Opincariu, str. Mihai Eminescu nr.22, Turda. eu trebuie
să-mi schimb ochelarii, în rest nu se văd probleme. Liviu la fel, el chiar mai bine cred.

Călătoria a fost faină, nu am mai ieșit de mult de acasă. Nu ne venea să credem că este atît de cald, noi fiind obișnuiți cu răcoarea de la munte. Drept să spun, canicula nu ne priește niciunuia. Orașul, fie Turda, fie Alba Iulia, ne obosește. 

La oftalmolog am întîlnit-o pe verișoara mea, Ica. Voiam să-i ofer eu consultația, cabinetul fiind privat, dar m-a refuzat politicos. Aveam atîtea să ne spunem, nu ne-am mai văzut din 2000 și atunci ne-am întîlnit întîmplător pe stradă, nu am avut timp să vorbim, să ne vedem. 

Din Turda ne-am dus la Alba Iulia unde urma să dormim peste noapte, Elisa și mama ei plecau la ceilalți bunici. Dacă totul urma să decurgă normal ele chiar trebuia să fie plecate, dar de aici încolo nimic n-a mai fost ca lumea. N-au mai mers nicăieri, bunicii au făcut o toxiinfecție alimentară se simțiseră rău, rău de tot și abia au ajuns în oraș: mama Elisei i-a adus din Aiud, i-a dus la medic care a ajuns la concluzia că „n-au nimic”... Cînd n-ai fost în situația asta poți să crezi că nu-i cine știe ce. Așa și medicul dar și noi, am zis că le trece și gata.

Am mîncat în oraș toți cinci: Elisa, mama, tata și noi, bunicii, plus tot ceea ce înseamnă orașul: tobogane și alte amuzamente pentru copil...

Sîmbătă după micul dejun: un ceai, un ochi, o roșie și o bucățică de caș de oaie cît un biscuit, ne-am despărțit. Noi am plecat spre casă după un mic tur de cumpărături. Deja canicula scuipa foc peste șoseaua netedă. 
Înainte de Zlatna a început coșmarul: ne-a apucat un răăău!!! Greață, vărsături și tot ce vrea să zică o toxiinfecție gastrică...
Tot oprind din loc în loc, am făcut cîteva ore pînă la Abrud unde era Spital cu secție de urgențe. Eram ca vai de noi, palizi, abia respiram și cu greu ne țineam pe picioare, dezhidratați și murdari...Ne-au internat, perfuzii, treburi de-astea. 
Ne-am liniștit, apoi, peste noapte, am dormit .

A doua zi am plecat acasă pe răspunderea noastră, voiau încă să ne mai pună perfuzii, dar preferam să...murim acasă. Acum exagerez, însă prea am suferit din lipsă de apă pentru spălat, un duș ar fi fost o minune, dar așa e pe la noi, dacă e coșmar, coșmar să fie pînă la capăt.


Samedi. Combien de nouvelles! De bonnes nouvelles mais aussi de...moins bonnes. Avec quoi commencer? Chronologiquement peut-être.

Jeudi nous avons fait un voyage dans le „pays”, comment disent le motzi, nous avions rendez-vous chez l'ophtalmologue, contrôle de routine. C'est une dame, un excellent docteur, nous la connaisions depuis qu'on était plus jeunes, ce n'est pas la première fois qu'on va chez elle. Madame Angela Opincariu, 22, Rue Mihai Eminescu, Turda. Je dois changer de lunettes, Liviu aussi, autrement ça va bien il n'y a pas d'autres problèmes qui s'annoncent.

Le voyage a été beau, moi au moins je ne suis pas sortie de chez nous depuis assez longtemps et j'en avais besoin. Nous, habitués à la fraîcheur de la montagne, nous n'arrivions pas à croire qu'il face aussi chaud. C'est vrai que la canicule ne nous va absolument pas et la ville, soit Turda, soit Alba Iulia nous fatigue.

Chez l'ophtalmo nous avons rencontré ma cousine, Ica. Je voulais lui offrir en cadeau la consultation, le cabinet étant privé, mais elle a refusé poliment. Il y avait tant de choses à nous dire, nous ne nous sommes pas vues depuis l'an 2000, alors qu'on se rencontrait dans la rue, chacune de nous ayant ses propres affaires à résoudre.

Ensuite, nous sommes allés à Alba Iulia, nous pensions y passer la nuit, chez notre fils. Elisa et sa maman devaient partir chez les autres grands parents. Elles n'étaient plus à la maison, mais les choses ont pris un autre tournant: les grands parents ont fait une crise digestive ou quelque chose comme ça, ils ne sont plus arrivé en ville, leur fille est allée les chercher car ils ne se débrouillaient plus avec la voiture et ensuite aller chez le médecin voir qu'est-ce qu'il y a, conclusion du médecin "rien". Si on n'a jamais été dans cette situation, on pouvait croire que ce n'est rien du tout. Nous avons souris en nous disant, cela passe, ce n'est rien. 

Nous avons mangé en ville tous les cinq: Elisa, mama, papa et nous les grands-parents. En plus la petite s'est bien amusée sur le tobogan et autres amusements en ville.

Samedi, après le petit déjeuner, une tisane, un oeuf, une tomate  et un petit bout de fromage, nous sommes partis vers la montagne. La canicule brûlait déjà le chemin.
Avant la ville de Zlatna le cauchemar a commencé: nausées, mal, vomissements sans cesse. Tous les deux.
On a mis des heures jusqu'à Abrud, alors que c'était moins d'une heure de voiture. Il y a là un hôpital avec Urgence. Nous y sommes entrés pales, fatigués, déshydratés, sales, faibles... Premiers aides, mis en hôpital... Tranquilles. La nuit on a dormi. Le lendemain, nous partons à la maison.On est relativement bien, nous ne mangeons que du pain grillé, tisanes de mente, soupe de cumin et des carottes. On a signé un papier en prennant la responsabilité por avoir refusé d'y rester encore.
On ne désirait que se voir à la maison, éventuellement mourrir chez soi, après une douche chaude ou froide, sans importance. Le cauchemar a été total.