joi, 26 martie 2009

O cură de slăbire


26 martie 2009

Miercuri. Zilele trecute am vorbit puţin pe messenger cu verişoara mea Miţa. Despre tot felul: sănătate, cure de slăbire, ocupaţii, soţi, copii, bătrîneţe…Şi , la un moment dat ea exclamă: “Omului meu îi vine să înnebunească uneori cînd vede ce bătrîni sîntem!”

No comment!

Am aflat cu ocazia aceasta încă o reţetă pentru o cură de slăbire: ea a dat jos 6 kg după 9 zile. Iat-o: * orez fiert fără sare sau alt adaos, timp de trei zile şi 2 l ceai (fără zahăr) / zi. Aproximativ 200g de orez.

* legume fierte ( exclus, cartofi ) sau crude, fără sare sau altceva, următoarele trei zile. Plus 2 l ceai sau apă pe zi…

* fructe de orice fel în următoarele trei zile, 2 l ceai / zi. Trebuie să mă mobilizez şi eu! Neapărat!

În ultimii 4-5 ani, am avut mereu de luptat cu kilogramele în plus, nu ştiu cum dar nu mai reuşeam să slăbesc chiar deloc… preocupată de acest lucru, am descoperit o metodă de detoxifiere a organismului care ar putea fi o bază de pornire pentru o cură de slăbire… Am descoperit e un fel de a spune, de fapt am găsit-o undeva, mi-a spus-o cineva…Este vorba de o cură cu apă: începeam cu o cană de apă dimineaţa pe nemîncate. Mi-o pregăteam de cu seara. Asta nu era în program, dar nu aveam încredere în apa de la robinet, care vine de undeva de pe dealul din dreapta casei, şi este apă naturală, fără clor sau alt fel de epurare…Primăvara, topirea zăpezilor antrenează tot felul de microbi care pot să ajungă în bazinul de apă. Ştiam acest lucru de cînd aveam copiii mici. Deci apă fiarta şi răcită, nu călduţă, cum am crezut prima dată. Organismul face un efort în plus ca să o aducă la temperatura sa. Pe atunci lucram încă şi trebuia neapărat să am gîtul în stare bună de funcţionare, era important pentru munca mea.

Deci o cană de apă, băută cu înghiţituri mici dimineaţa pe stomacul gol, aproximativ 250 ml. Apoi mîncam normal.

A doua zi două căni de apă, totul trebuia făcut cu grijă şi, mai ales fără grabă. Nu era vorba să introduc în stomac apa şi apoi mîncarea, nu!!! Chestia era să nu mănînc pînă nu termin apa de băut.

A treia zi , trei căni de apă şi tot aşa, pînă într-a a 11-a zi cînd beam 2,750 l de apă…Asta pe parcursul zilei, pînă după-masa…După care făceam o pauză de o zi şi apoi reluam în ordine descrescătoare…23 de zile eram ocupată cu acest ritual…Nu ştiu cît se poate slăbi cu asta, pentru că scopul meu nu era să slăbesc ci să-mi detoxifiez organismul, aşa că nu m-am cîntărit, dar am slăbit şi mai ales m-am simţit foarte bine…

luni, 23 martie 2009

Premiere

Festivitatea de premiere are loc în sală, imediat după ultimul meci, participă toţi cei interesaţi, cei care au jucat, suporteri, alţii.

Profesorii din acest an nu au fost deranjaţi de această activitate, dar nu au avut nici un fel de susţinere: toate s-au petrecut la ora de sport, în sala de sport, departe de ochii şi urechile lor…

( foto: Nicoleta Chira )

Felicitări


Campionii din acest an sînt cei dintr-a VI-a. Au jucat 9 echipe, în total 14 meciuri, fiecare cu bucuria sau cu drama respectivă. Învingătorii pleacă din sală încununaţi de glorie, mulţi susţinători se înghesuie să-i felicite, fotografii chestii!!!

( foto. Nicoleta Chira )

Campion volei 2009


23 martie 2009

Luni. Toată săptămîna a nins, zilele babelor s-au prelungit. Liviu are campionat de volei, bucurie mare în sală, la sfîşitul meciurilor, comentarii, drame…

Fetele dintr-a VII-a care se credeau bune, au fost eliminate chiar de la început, cînd au jucat cu băieţii din clasa lor. Aceasta a fost “marea dramă” a acestui campionat. În schimb, cele dintr-a IX-a, care habar nu au de volei, probabil vor fi învinse de toţi, chiar şi de cei dintr-a V-a, sînt în continuare prezente…Nu e bun regulamentul, zic eu…

Nu pot să fac abstracţie de acest campionat pentru că sala este chiar în spatele casei mele şi aud vrînd-nevrînd ce se întîmplă, particip la bucuria copiilor care înving şi-mi imaginez drama învinşilor…

Campionatul acesta există de multă vreme şi mereu aşa s-au petrecut lucrurile…

Premiile au fost întotdeauna simbolice, pe copii nici nu prea îi impresionează, pe cei din zilele noastre, pentru care se găsesc mereu sponsori pentru orice activitate, dar, pe vremuri, echipa campioană avea dreptul să ţină în clasă, timp de un an, la loc de cinste o placă pirogravată cu cuvintele Campion- volei şi asta era cu adevărat foarte rîvnită…

( foto: Nicoleta Chira )

duminică, 22 martie 2009

Casnice


22 martie 2009
Duminică. Sînt o păcătoasă: după ce că nu merg la biserică decît arareori, mai am şi spor la lucru duminica, mai abitir ca în celelalte zile…Nu am făcut demîncare, nu! Asta am făcut ieri, dar nu ştiu cum, fără măcar să-mi planific, mi-am luat aşa un avînt: am spălat nişte ghivece de flori, am pus pămînt, am scos bulbii de dalii din cămară, i-am pus în apă: erau tare deshidrataţi, n-am mai facut acest lucru pînă acuma, dar am auzit că e mai bine aşa, că ar încolţi mai repede şi urmează să-i pun în pămînt, în ghivece, probabil luni,. Nici asta nu am mai făcut pînă acuma, dar mi-am propus-o de mai demult, pentru că nu aş vrea să le pierd, le am de la tata şi în ultimii ani cele roşii nu prea au mai apucat să înflorească, le-am semănat tîrziu şi mai la umbră…Acuma le voi replanta afară la vremea potrivită, pe la sfîrşitul lui aprilie poate…Sper ca planurile mele să dea roade!
Ieri am pregătit nişte supă de pui, cu paste şi fasole frecată, pe care Liviu o poate mînca fie cu cîrnaţi fie… fără, cu castraveţi în saramură iar carnea din supă o s-o pregătesc cu orez şi salată verde…Oricum, mîncare am, doar un desert ar mai lipsi, dar mai bine lipsă, ca să nu ne îngrăşăm! Eu nu prea sînt amatoare de carne…

joi, 19 martie 2009

Babe întîrziate


19 martie 2009
Joi. De obicei, aici, în Apuseni, zilele babelor sînt la sfîrşitul lunii martie, nu la început deşi, calendaristic vorbind, mă gîndesc la ele de mărţişor. Cînd însă, la vremea aceasta, puţin după jumătatea lunii, sau chiar la sfîrşit de martie-început de aprilie vin nişte zile binecuvîntate cu toate capriciile: vîrtejuri de ninsoare, vînt şi soare în acelaşi interval, ploi cu lapoviţă, temperaturi positive ziua şi negative noaptea, atunci chiar îmi amintesc de baba Dochia şi de ale sale nouă cojoace…Aici, nici măcar nu se cunoştea mărţişorul în anii ’70, cînd Prinţesa Vişina a picat din cer în aceşti munţi. Oamenii vorbeau mereu despre vară şi iarnă, doar şcolarii ştiau cîte ceva despre celelalte anotimpuri, dar era greu pentru ei să înveţe care sînt lunile fiecăruia, devreme ce în viaţa de fiecare zi, nimeni nu avea astfel de preocupări. Timpul curgea pentru fiecare cu aproximaţii importante, dacă numai cei mai răsăriţi puteau, eventual, să-ţi spună că s-au născut în postul Paştilor ori pe vremea dusului gunoiului, într-o zi de joi. Pentru oricine, în timpul iernii, un petic de pămînt pe care s-a topit zăpada, era o minunăţie care stîrnea exclamaţii de uimire: “ Uite vara!!! ”. Cînd soarele, îi scotea din casă pe cei mici, dezbrăcaţi şi desculţi întotdeauna o mamă, mult prea ocupată sau o bunică îngrijorată le striga să calce doar acolo unde este vară. Viaţa-şi urma cursul dominată de două culori: verde şi alb; vara şi iarna. De aceea poate, oamenii simţeau nevoia de culoare, iar femeile, mai ales, se îmbrăcau foarte colorat, chiar şi la vîrste înaintate, nu ca “la ţară”, unde după 40-50 de ani, ele se îmbracă din ce în ce mai sobru…

duminică, 15 martie 2009

Zilele babelor


15 martie 2009
Sîmbătă.Zilele babelor au trecut, ele s-au încadrat de data aceasta,chiar şi aici la munte, în spaţiul calendaristic respectiv, între 1 şi 9 martie, fiind mai degrabă nişte babe urîte, cu lapoviţă şi ninsoare deseori, cu mai puţine zile însorite care să înveselească oameni, animale şi păsări sătui cu toţii de lunga şi friguroasa iarnă …Ultimele trei-patru zile a nins fără încetare aşternîndu-se chiar strat de zăpadă de aproape 10 cm , dar fără şansa de a rămîne deoarece temperatura a fost mereu pozitivă . Desigur la Casa de Piatră au înflorit ghioceii, încă din februarie, ca şi altă dată, dar cum acest lucru îl aflam de la elevii care veneau de acolo în fiecare luni, nu mai am acest contact, nu cunosc copiii, cîţi or fi, unul sau doi, nu am mai primit ghiocei…Ceva, ceva a mai rămas din vechile relaţii, cîţiva elevi, sau clase chiar, mi-au oferit mărţişoare şi flori în săptămîna cadourilor: 1-8 Martie, ceea ce nu putea decît să mă bucure, copiii au mintea şi simţirea atît de curate, gestul lor cel absolut dezinteresat, m-a emoţionat. Şi pe ei!
Apoi, am avut o prima cerere de meditaţii la engleză, nu e tocmai preferata mea, engleza. Ar mai fi una pentru franceză, dar ea nu poate fi luată în calcul, din mai multe puncte de vedere, aşa că iată-mă din nou în relaţie cu şcoala. Să zic că mă simt utilă? Nici măcar! E cumva din simpatie…Pentru existenţa mea de pînă acum…

miercuri, 11 martie 2009

Vînzătorii de mărţişoare


28 februarie 2009

Sîmbătă
Cu mesele s-a întîmplat la fel şi azi. Activităţile s-au desfăşurat la Muzeul Ţăranului Român, la club. Mi-a plăcut faptul că la sosire, dimineaţa, ne-au întîmpinat vînzătorii de mărţişoare, artizani şi artişti. Erau în curtea muzeului, în holuri, pe terase.
În cursul dimineţii a avut loc un colocviu sau o masă rotunda . În deschidere a vorbit Vintila Mihăilescu, antropolog, directorul Muzeului. A vorbit despre satul românesc mereu în situaţia de a fi salvat, despre crizele lui cauzate de această dată de Uniunea Europeană: criza brinzei, a porcului etc. Au mai vorbit:Séverine Lagneau, doctorand în antropologie UC Louvain care a prezentat un studiu despre “ Sfîrşitul sau reîntoarcerea ţăranului roman în Europa ?”un studiu care ne-a ţinut foarte atenţi pe toţi, obiectul fiind o familie formata din trei generaţii dintr-un sat bănăţean.
Tema: Tinerii şi viitorul mediului rural a fost moderată de Daniel Wathelet. Au lansat provocări la discuţii tinerii: Istvan Mar, Cluj, Raluca Gheorlan, “ateliers sans frontieres”, Cristina Cîmpean, Mirăslău, Alba
Codrat Alin Teclu, doctorand stagiar, Federaţia Româna a ONG-urilor de dezvoltare.
În final am asistat la cîteva “viziuni” optimiste despre satul românesc din viitor, mai précis, din anul 2029.
După masa de prînz am mers la Institutul cultural francez, unde am văzut un documentar realizat de Josy Dubié, “Le désastre rouge”. Imagini din România anilor ‘80. Am plîns. În anii aceia eram atît de ocupaţi să supravieţuim, încît nu am putut să-mi scriu jurnalul, nu am putut păstra imagini cu mizeria pe care am îndurat-o, imagini pe care le-am văzut acum: cozi pentru mîncare şi îmbrăcăminte, magazine goale, măcelării cu labe de porc afumate, bancul cu băieţelul care merge la vecina trimis de mama ca să imprumute osul pentru supă…Copii şi adulţi cerşind de la străinii care opreau în cîte o localitate, ţigări Kent, cafea sau gumă de mestecat. Kent dar şi cafeaua deveniseră moneda de schimb, calea spre o eventuală asistenţă medicală altfel imposibilă şi cîte şi mai cîte…Era vai de capul nostru! În film sînt mai ales imagini din oraşe, noi cei ce locuiam la sate nu avem dreptul la porţie de carne, trebuia nu doar să o producem singuri, dar eram obligaţi sa contractăm adica să dăm la stat porci, vite, păsări, ouă şi alte produse. Ţăranii , cei cărora comuniştii le luseră pămîntul, vitele şi utilajele, pecum şi alte categorii profesionale ce locuiau la sate, oameni care nu aveau de –a face cu agricultura, toţi de-a valma, dădeam la stat anual: porc, ouă, vite, lapte. Noi, familia mea, nu am crescut niciodată porc, nici nu am tăiat în fiecare an, dar am dat la stat: aveam patru găini şi trei copii…În aceste condiţii, nu am fost scutiţi de birul lui Ceauşescu. Sigur, am cumpărat porcul, de unde altfel?? De la Beiuş, desigur. Dădeam bani cuiva care avea curajul şi posibilitatea să rişte, pentru că era interzis să cumperi animale din alt judeţ…
Doina Cornea a fost cea care a îndrăznit să-l acuze pe Ceauşescu pentru mizeria materială, fizică şi morală în care se găsea majoritatea covîrşitoare a românilor. A făcut închisoare pentru asta şi a suportat teroarea securităţii. Românii nici nu i-au fost îndeajuns de recunoscători pentru curajul de a transmite mesajele sale către “conducătorul iubit” dar şi către occident făcînd, astfel, cunoscută mizeria în care eram obligaţi să trăim, făcînd posibilă informarea cetăţenilor UE, ai căror reprezentanţi se lăsaseră prea uşor păcăliţi de faţada umanista a comunismului românesc, făcînd posibilă apariţia în regim de urgenţa a acestei organizaţii: Operation Villages Roumains, al cărei prim scop a fost solidaritatea. Solidaritatea cetăţenilor Europei cu românii, ale căror sate urmau, în numele unei aşa zise sistematizări să fie rase de pe suprafaţa pămîntului. Doina Cornea nu a fost singura opozantă, dar vocea ei s-a făcut auzită. Mulţi erau cei care au avut acelaşi curaj, dar nu aveau pe nimeni afară ca să-i sprijine, pentru ca demersul lor să fie eficient. Oamenii aceia au dispărut sau au fost terorizaţi ei şi familiile lor… Cumplite vremuri!
Dupa film am fost la recepţia oferită de Ambasada Belgiei.
Duminică are loc Adunarea Generală a OVR-Franţa.
Noi plecăm devreme ca să ieşim din capitală mai uşor…

Lucrări- a doua zi



27 februarie 2009


Vineri. Ziua de azi are o singură locaţie: Academia Română (Şos. Kiseleff, nr.3, 011341 Buc./Piaţa Victoriei) amfiteatrul bibliotecii.
Deschiderea lucrărilor colocviului din această zi o face prof Marius Sala, Vice-preşedinte al Academiei, urmat de Michel De Backer şi de Francisc Giurgiu
1988-2008: origini, valori, realizări.
Tema 1: Memorie, istorie şi transmitere
Moderator: Francisc Giurgiu
Speech-uri: Mariana Celac, arhitect-Bucureşti ( “ satul ameninţat pe plan architectural de importul de kitch de la oraş “) Aş prefera să o citesc decît să o ascult, vorbeşte ca Ana Blandiana…
Prof. Păun Ion Otiman, secretar general al Acad. Senator, fost rector al Univ. de Ştiinţe Agric. A Banatului: atelierele democraţieTimişoara’92.
Edith Lhomel, cercetător, Documentaţia franceză, Paris, co-fondator OVR, un frumos şi emoţionant discurs despre cotextul în care a luat şi a re-luat contact cu OVR ( are un fiu de 20 de ani )
Scurtă pauză.
Tema 2:Dezvoltare locală, democraţie asociativă şi partenariate europene
-Sinteză şi evaluare a activităţii OVR
Daniel Wathelet, Consultant în dezvoltare locală ( Biroul de Studii Tr@me, fost director OVR-Internaţional, şi OVR-Cfb-Dgb
Cumva în afara programului mai intră Laszlo Tokes, pastorul reformat din Timişoara, actualmente episcop, cel care practc, a declanşat revolta timişorenilor, în decembrie ’89 şi Emil Hurezeanu, analist politic şi ziarist, în “89 la Europa Liberă…

Ioan Ştefănuţ, dir. de şcoală, Asociaţia Izvoarele Arieşului, Gîrda de Sus, Alba
Gheorghe Boca, prof. de arte plastice, Asoc. OVR-Vama, Suceava
Petru Ivanovits, consultant, dir. Fundaţiei Rurale din România, Timişoara
Constantin Păuna, consilier local, agent de dezvoltare, com. Blajani, Buzău
Robert Schils, responsabil al Asociaţiei “Sporidarit锺i Ovr-Waterloo, Belgia-Gorneşti, Mureş ( sport+ solidarité )

Cina


26 februarie-continuare

Am pierdut conferinţa de presă, speech-urile unor personalităţi, cum ar fi: Michel de Backer- OVR-International, Edith Lhomel-OVR-France, Francisc Giurgiu-OVR-România, Daniel Wathelet-memoria OVR, cum i se spune, Horia-Roman Patapievici, un om de cultura al zilelor noastre, senior redactor la EVZ, un ziar pe care noi îl citim, consilierul prezidenţial Cristian Preda, care a oferit “Meritul cultural” in grad de comandor organizaţiei Opération Villages Roumains din partea presedintelui Romaniei.
Michel de Baker, preşedintele actual al OVR-Internaţional, avea această decoraţie seara la masă..
Înţeleg din discuţiile de la cină că au fost invitaţi sau doar amintiţi cei care pentru OVR sînt consideraţi "les historiques”: Doina Cornea, Mihnea Berindei, Ion-Păun Otiman, Josy Dubié, Paul Hermant, Eric Masquelier, Jean Pierre Jacmin, les cinq bourgmestres de départ, Daniel Wathelet, Xavier Delmon, Ovidiu Popescu, Petru Ivanovits, des représentants de la Ligue des Droits de L’Homme-Roumanie, des représentants d’Alburnus Major pour Roşia Montana, etc., etc.

Călătoria



26 februarie 2009

Joi. Am plecat dar nu la 8 ci aproape la 10. Nicuşor şi soţia lui, Aurora, avusesera de pregătit casa pentru turişti. L-au lăsat pe Aronel să se ocupe de ei, dar cum au aflat tîrziu, după ora 22, au avut de pregătit camerele şi lemnele de foc…
Ne-am oprit la Alba Iulia pentru că Ionică avea ceva de rezolvat la Inspectorat. Martin a venit să bea o cafea cu noi. Am făcut cele mai nereuşite poze ale mele şi pe urmă mi s-a terminat curentul în acumulatori şi nu am mai făcut de loc.
După Alba nu ne-am mai oprit pînă pe Dealu Negru, un popas de pe Valea Oltului. Aici am mîncat ciorbă de burtă, respectiv văcuţă şi am cumpărat covrigei pe sîrmă, mere şi alune, după care am mers întins pînă la Bucureşti unde am ajuns exact la încheierea primei zile de reuniuni…
Am pierdut conferinţa de presă, speech-urile unor personalităţi, cum ar fi H.R. Patapievici, un senior redactor la EVZ, un ziar pe care noi îl citim, consilierul prezidenţial Cristian Preda, care a decorat cu Meritul cultural organizaţia OVR. Michel de Backer, preşedintele actual al OVR-internaţional avea aceasta decoraţie seara la masă.

Actori locali


25 februarie 2009

Miercuri. Am aşteptat toată ziua să mă sune ca să ştiu cum mă organizez, cînd e plecarea, dar nimic. Într-un tîrziu a trimis guardul să-mi aducă o documentaţie pentru programul Leader şi să-mi spună că nu au putut deschide mailul şi nu are programul de la Bucureşti. Noroc că am avut inspiraţia să-i cer lui Liviu dimineaţă să-l scoată la imprimantă şi în română şi în franceză. Aşa, l-am avut şi i l-am trimis. Peste zi m-a sunat Ştefănuţ ca să mă întrebe cînd plecăm…Acuma a ştiut suna…
Plecăm doar dimineaţă. Pe la 8. Merge Nicuşor Danciu, primarul nu poate, are ceva important: o întîlnire pentru un proiect, mi-a spus, dar nu am reţinut…Am tot felul de îndoieli…Poate era mai bine să plec eu singură…

Birou


24 februarie 2009
Marti. Abia azidimineaţă, i-am putut trimite lui Marin, primarul, prin internet, programul reuniunii festive de la Bucureşti. L-am întrebat dacă el deschide mail-ul sau altcineva şi mi-a spus că îl deschide cineva şi că mă sună dacă e vreo problemă, dar nu m-a sunat. Normal ar fi să cred ca nu e o problemă, dar nu ştiu de ce am o îndoială…Chiar ştie cineva din anturajul lui să deschidă corespondenţa primarului?

Întîlnire


23 February 2009

Luni. Era pe 23 februarie, s-au adunat prea multe evenimente şi trebuie să nu pierd şirul lor. Deci: luni. La ora 10 fără un sfert Marin a plecat din centru, eu am ieşit în drum şi ne-am dus la întîlnirea cu Bruno Uyttersprot, care era pentru ora 10, la Gîrda, în faţa bisericii. La 10 fix sîntem deja cu maşina parcată, în spaţiul din faţa poştei , nu prea este nimeni pe acolo, doar un tip, am trecut pe lîngă el, îmbrăcat foarte subţire şi cu o cască de biciclist pe cap stă în marginea drumului, într-un loc ce s-ar putea numi “ în faţa bisericii “. Ăsta trebuie să fie Bruno…Sigur că a venit cu bicicleta, s-a scuzat pentru ţinută şi ne-a spus că misiunea sa este să verifice traseul şi persoanele de contact. Ionică, presedintele asociaţiei, nicăieri. Nu ştiu cum, dar mi-a venit ideea să mergem să-l căutăm în şcoală. El şedea pe o băncuţă în holul biroului său cu Carmen Danciu. Cică a vorbit cu Bruno la telefon şi i-a spus că îl aşteaptă în birou. Am vrut să zic: şi eu? Cu mine de ce nu ai vorbit?
În birou ne aşezăm, nu este frig, soba este caldă, fiecare spune cîte ceva înainte de a deschide subiectul pentru care ne-am adunat. Ne mirăm de curajul lui Bruno de a călători cu bicicleta pe frigul acesta. Este un bărbat înalt fain, ochi de culoare deschisă, numai oase. Ne povesteşte ce frig i-a fost coborînd de la Vîrtop. A îngheţat bocnă pînă la vila Giulia, nici nu mai putea să-şi scoată telefonul din buzunar. S-a oprit. Cei de la vilă l-au văzut, s-au dus la el, l-au dus înăuntru şi l-au dezgheţat cu ceai cald. Mi-a şi reproşat că i-am scris că nu este frig…Nici nu era atunci cînd m-a întrebat el, chiar era cam prea cald pentru perioada aceasta…Iar drumul nu are zăpadă nici acum…Cine să se gîndească la un drum cu bicicleta acum în toiul iernii! În plus, era îmbrăcat foarte subţire!
Ne-am înţeles că cei 100 sau 120 de ciclişti vor fi cazaţi la Arieşeni, în 3 august, iar în 4 vor face o vizită la Gîrda şi vor pic-nica acolo, după care vor pleca la Roşia Montana. Pînă acuma s-au înscris 60 de personae pentru Turul cyclist OVR-20 de ani, aşa-i zic eu…

OVR- la 20 de ani


23 februarie 2009
Miercuri. Anul acesta este anul celei de a 20-a aniversări a organizaţiei nonguvernamentale Opération Villages Roumains, OVR. Încă din vara 2008 se fac pregătiri pentru aceast eveniment. S-a început prefigurarea şi chiar organizarea unui tur ciclist asemănător cu cel de anul trecut de-a lungul Dunării, de la izvoare pînă în Deltă. S-a şi numit Delta 60. Vinciane Demoustier m-a ţinut la curent cu tot acest periplu, aşa încît am înţeles repede despre ce este vorba, cînd am început corespondenţa cu Bruno Uytersprot, responsabil, văd eu, cel puţin cu etapa Apuseni.
La cea de a 15-a aniversare, nu am participat nici într-un fel, am fost ocupată cu familia: înmormîntări, dizlocări…Pe vremuri regimul communist producea seisme în comunităţi şi familii, acuma o face UE, cu noul regim de “consumism” pe care îl impune, mai mult sau mai puţin forţat. Cei care forţează sînt de fapt politicienii români, ei sînt mai catolici decît papa, ei ştiu mai multe decît experţii de orice fel, exagerînd pro sau contra unor proiecte, idei, sfaturi care vin de la europeni, sau de la partenerii lor locali, adică de la cei pe care îi reprezintă. Mi-a fost ruşine deseori de prostia afişată de conducătorii noştri de la diferite nivele…Acuma este pe punctual de a se schimba cîte ceva. Apar tineri, care pot să asculte, să priceapă şi chiar să ajute la reuşita unor proiecte. Ziariştii sînt mai greu de …moderat. Sînt mai buni cei de pe internet, pentru că ascultă sau mai bine zis citesc comentariile cititorilor şi progresează spre obiectivitate şi acurateţe. Nu toţi cititorii sînt proşti! Eu, cred că, nu sînt, par exemple.

marți, 3 martie 2009

Telefon



Marti
Am observat că prestatorii de servicii în turism de la noi nu răspund la telefon: nu au această cultură sau cum să-i zic. Au afaceri, au publicitate care nu se face gratuit, plătesc pentru ea destul de mult, au acolo numere de telefon ca să-i sune eventualii clienţi şi nu răspunde nimeni. Aşa este la Arieşeni, în cîteva pensiuni şi mai în toate locurile de cazare din Padiş, dar aici e o altă poveste: nu există semnal bun, este o zonă cu pensiuni mai recente, construite mai degrabă ilegal; sînt mai noi în meserie. Padişul este locuit doar vara. E adevărat, Padişul este o destinaţie turistică dintotdeauna,cazare însă nu a existat decît vechiul refugiu numit Cabana Padiş. Aici este inima Parcului Natural Apuseni, dar autorităţile nu prea erau hotărîte dacă să permită sau nu construcţii noi în Padiş.Tot ce s-a construit este de dată recentă… Că cei din Padiş nu răspund la telefon, există explicaţii.
Totusi, dacă ţi-ai făcut publicitate şi nu răspunzi la telefon , eşti chiar …prost! Păi, eşti prost de tot domnule!
( Photo: Fannie et David )

Serbările-a treia zi

22 februarie 2009
Duminică. Chiar toate s-au adunat pe capul meu, la un moment dat: Cristi şi Bianca, fiica şi ginerele lui Petrea şi Maria plecau, fiul meu şi Mo plecau, bagaje, chestii, şi, colac peste pupăză, au sosit de la OVR Fabio Piras cu încă un bărbat, îmi scapă numele. Al treilea, Bruno Uyttersprot urma să sosească, iar eu trebuia să le găsesc cazare, o cameră pentru trei persoane…Lucru greu, pentru că a fost un week-end plin, turiştii din pensiuni nu plecaseră încă, unii mai erau la pîrtie, camerele nu erau disponibile, aici nu-i dă nimeni afară la ora 1200 , ca în hoteluri.
Telefonul meu mobil s-a descărcat, nu găseam încărcătorul, Fabio aştepta în curte, bărbaţii, care erau pe punctul de plecare, cîntau la orgă şi se uitau la calculator pe “ You Tube “ la nişte filme haioase, iar Mo era atenta la ei… Încerc să dau telefoane de pe fix, nu aud nimic. În casă era insuportabil: gălăgie, muzică, rîs. În fine, fata m-a ajutat: mi-a găsit încărcătorul, mi-a pus telefonul la încărcat…Credeam că o iau razna!
Abia m-am descurcat cumva cu familia Mocan: cu Ionel şi Mirela…Ei aveau turişti şi la Pătrăhăiţeşti şi aici la centru, dar au zis că belgienii pot să-şi lase bagajele la “ Gianina ”, pensiunea lui Claudia şi Felician, sora lui Ionel. Aici, nu răspundea nimeni la telefon. Ana era ocupată şi stresată, Tiţi nu avea loc decît pentru doua persoane. Ăştia de la OVR au fost de vină, pentru toată zarva asta, că nu au anunţat…Cică nu şi-au închipuit că ar putea fi o problemă cu cazarea, într-un sat, nu ştiau de Serbările zăpezii. Păi chiar aşa să fi fost, rezervarea era necesară totuşi: iarna îţi trebuie timp să încălzeşti o cameră de oaspeţi! Nu au nimic în cap nici ei….Au zis că ne vedem deseară, probabil s-au gîndit la sosirea lui Bruno Uyttersprot, care venea pe bicicletă de la Brad, “on se revoit ce soir” era doar aşa o vorba, pe cînd eu mă perpeleam unde să-i primesc. Nu putea fi ceva serios! Să călătoreşti “en vélo” pe vremea asta, -100 C, nu e de colea, ăla soseşte obosit, îngheţat, nu-i mai arde lui de conversaţii. Nici nu m-am prea stresat din cauza asta, dar mă mir un pic aşa: păreau domni! Şi apoi nimic, nici un telefon, o scuză, ceva…S-au stricat şi ăştia din Vest! I-am trimis la “Gianina”, trebuia să fie cineva acolo, şi mai tîrziu, am sunat ca să întreb dacă s-au descurcat, răspunsul a fost pozitiv, iar la urmă Fabio zice: ”À ce soir! ”. Numai asta nu o mai cred! Era deja seară…